Foarte des poţi auzi cum unele persoane acţionează într-un anumit fel, pretinzând că acţionează în numele islamului, dar uneori ei chiar nu sunt conştienţi de ceea ce este cu adevărat religia islamică. Nu trebuie să judecăm religia islamică prin acţiunile acelor oameni care se declară că sunt musulmani. Există doar o singură sursă care ne dă înţelegerea adevărată a ceea ce constituie un crez al islamului - acesta este Coranul Sfânt, revelaţia lui Dumnezeu, trimis omenirii cu 14 secole în urmă.
Stereotipul de înţelegere al Islamului în Occident şi în întreaga lume de foarte multe ori nu are nici o legătură cu valoarea reală a religiei islamice, a moralităţii divine, trimisă musulmanilor prin Sfântul Coran, care laudă adevăratele virtuţi umane - marea moralitate, iubirea, compasiunea, mila, smerenia, sacrificiul şi toleranţa. Musulmanii care trăiesc în conformitate cu legile prescrise de Coran, sunt un exemplu de toleranţă şi virtute şi de o mare moralitate. Ei dăruiesc oamenilor din jur pace, iubire sinceră, respect şi o bucurie luminoasă a vieţii.
ISLAMUL - RELIGIA PĂCII ŞI A PROSPERITĂŢII.
Tradus din limba arabă, cuvântul ''Islam''înseamnă "pace''. Islamul – este religia care este menită să înnobileze viaţa cu omenie, pace şi prosperitate. Atotputernicul Dumnezeu a dăruit Coranul Sfânt prin care îi îndeamnă pe credincioşi să dezvolte în inimile lor cele mai înalte calităţi ale sufletului uman, care ne-au fost date de Dumnezeu fiecăruia dintre noi încă de la naştere: compasiune, respect pentru aproapele său, altruism, umilinţă şi îi învaţă pe oameni să trăiască în pace şi armonie.
" O, voi, cei ce credeţi! Intraţi în Islam, cu toţii, şi nu urmaţi paşii Diavolului! Căci, el este, pentru voi, un vrăjmaş învederat! "( Coran, Sura " Vaca, 208" ).
Coranul ne învaţă că oamenii pot găsi bunăstarea în viaţă doar atunci când cu inima şi sufletul vor înţelege şi vor primi poruncile Islamului şi să trăiască în conformitate cu legile prescrise de către creatorul lor, Dumnezeul Cel Atotputernic.
DUMNEZEU CONDAMNĂ CATEGORIC ORICE
FORMĂ DE RĂUTATE.
Creatorul Atotputernic a poruncit poporului să evite faptele rele şi să le şi prevină, dacă alţii au astfel de gânduri. Le-a interzis credincioşilor să ţină în inimile lor sentimente de suspiciune şi de neîncredere faţă de aproapele lor şi condamnă imoralitatea, violenţa, agresiunea şi vărsarea de sânge. Oricine care încalcă aceste porunci ale lui Dumnezeu face cea mai mare crimă împotriva lui, a Creatorului şi serveşte lui Satana, după cum reiese din versetele de mai sus ale Coranului. În Sfântul Coran, Dumnezeu sfătuieşte în mod repetat, ca oamenii să nu i se opună Lui şi să facă fapte rele. Aceasta este ceea ce Dumnezeu ne porunceşte să facem:
" Iar cei care nu-şi respectă Legământul lor faţă de Dumnezeu, după ce s-au jurat, şi care părăsesc ceea ce a poruncit Dumnezeu să fie ţinut laolaltă, precum şi cei care provoacă tulburări pe pământ, tocmai pentru ei va fi blestemul şi ei vor fi demni de Casa cea rea ( Iadul) "( Coran, Sura "Tunetul "13: 25 )
" Şi caută locul tău în Lumea de-apoi cu ceea ce ţi-a dăruit Dumnezeu! Şi nu uita de ceea ce ţi s-a dat în lumea aceasta! Şi fii binevoitor faţă de tine!( Îndemn la cumpătare şi la efort pentru agoniseală în timpul vieţii, dar cu gândul şi la răsplata faptelor în Lumea de-apoi. ) Şi nu căuta să faci dezordine pe pământ! Căci, Dumnezeu nu-i iubeşte pe intriganţi! "( Coran, Sura "Povestirile "28: 77 ).
Atotputernicul Dumnezeu a vestit tuturor că nu au voie la nimic din ceea ce ar putea afecta sănătatea oamenilor. Teroarea şi violenţa - cea mai mare crimă împotriva lui Dumnezeu. Un musulman adevărat oferă oamenilor o armonie divină a poruncilor islamului şi urmăreşte să îmbunătăţească lumea în care Dumnezeu l-a creat.
ISLAMUL MILITEAZĂ PENTRU LIBERTATEA
DE EXPRESIE ŞI CONŞTIINŢĂ.
Islamul - o religie care apără libertatea la viaţă, la vorbire, la exprimare. Condamnă orice conflicte şi contradicţii, nu permite nici cea mai mică manifestare de laşitate de dezonoare sau bârfirea aproapelui său.
Islamul nu doar interzice teroarea şi violenţa, dar are o atitudine negativă faţă de cea mai mică manifestare de presiune sau impunerea unor opinii ale unui om către altul.
" Nu există constrângere în credinţă! Căci, drumul cel drept se dobândeşte din rătăcire. Deci, cei care tăgăduiesc pe Tagut („rebelul rebelilor”) şi cred în Dumnezeu, aceia apucă cu trăinicie de toarta care nu se frânge deloc. Căci, Dumnezeu aude şi ştie! '' ( Coran, Sura "Vaca "2: 256 ).
'' Deci, Tu ( Muhammed ) propăvăduieşte! Căci tu eşti doar un propăvăduitor!
Tu nu eşti un supraveghetor peste ei! ''
(Coran, Sura ''Ceea ce învăluie'', 88: 21 - 22).
Constrangerea de a crede într-o religie este în contradicţie cu principiile Islamului, pentru că adevărata credinţă este posibilă numai de bună voie şi nesilit de nimeni. Desigur, musulmanii pot să se îndemne unul pe altul să urmeze legile prescrise de Coran pentru ei, dar ei niciodaată nu vor impune credinţa lor altora. Fiecare om are dreptul de a alege dacă să trăiască, să creadă şi să respecte legile Creatorului Atotputernic, sau alege un drum diferit în viaţă.
Haideţi, de exemplu, imaginaţi-vă o lume în care oamenii sunt forţaţi să trăiască în conformitate cu legile moralei religioase. Acest model de societate este deasemenea, în contradicţie cu esenţa islamului, credinţa către Cel Atotputernic are valoare doar atunci când merg dintr-o inimă curată şi cu rugăciuni sincere îndreptate către Dumnezeu. Islamul nu acceptă credinţa impusă cu frica. Adevăratul Islam există numai acolo unde este permisă libertatea de exprimare şi de cunoştinţă. Numai în aceste condiţii credincioşii se pot ruga Marelui Dumnezeu.
ATOTPUTERNICUL DUMNEZEU A
INTERZIS OMORÂREA OAMENILOR.
Potrivit Coranului, uciderea celor nevinovaţi – este unul dintre cele mai mari păcate împotriva lui Dumnezeu.
" Tocmai de aceea, Noi am prescris Fiilor lui Israel că cel care ucide un om - nu în schimbul unui alt om şi nu pentru provocarea unei dezordini pe pământ - este ca şi cum ar ucide pe toţi oamenii, iar cel care dăruieşte viaţă, este ca şi cum salvează viaţa tuturor oamenilor. Trimişii noştrii au venit la ei ( la iudei ) cu dovezi clare. Totuşi, mulţi dintre ei continuă să facă fărădelegi pe pământ. ''( Coran, Sura "Platoul "5: 32 ).
După cum s-a menţionat în Scripturi, cei care omoară oameni nevinovaţi, sunt ameninţaţi cu pedeapsa. Uciderea unei singure persoane este un mare păcat la fel ca şi încercarea de a nu lăsa întreaga omenire să trăisca în pace şi linişte. Musulmanii cu adevărat credincioşi şi care onorează legile lui Dumnezeu, nu pot dăuna aproapelui lor. Cei care speră să evite pedeapsa prin slujirea religiei, îşi vor aştepta pedeapsa inevitabila venită de la Dumnezeu. Fiecare dintre noi după moarte, în ziua Judecăţii de Apoi va răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru faptele sale de pe pământ.
DUMNEZEU ÎI ÎNDEAMNĂ PE CREDINCIOŞI
LA MILĂ ŞI COMPASIUNE.
Coranul descrie valorile morale şi stilul de viaţă ale unui adevărat musulman.
'' Apoi, înseamnă că te afli printre cei ce cred şi care se îndeamnă unii pe alţii pentru răbdare şi care se îndeamnă între ei pentru milostenie!
Iată, aceştia sunt cei din dreapta! '' ( Coran, Sura '' Cetatea '', 90: 17 - 18).
Încurajaţi fiecare altă compasiune - este una dintre cele mai importante cerinţe ale Celui Atotputernic, mila lui Dumnezeu fie asupra tuturor celor care arată milă faţă de alte persoane.
Islamul, după cum reiese din versetele Sfântului Coran este o religie ce poate fi abordată în orice moment, este o religie modernă şi progresivă.
Un musulman adevărat, mai presus de toate, participă activ la viaţa ţării sale, este respectuos şi plin de generozitate faţă de oamenii din jurul lui, este extrem de educat, cinstit şi virtuos.
Un musulman educat, învăţat cu valorile morale ale Coranului, aduce oamenilor doar dragoste şi respect şi se adresează tuturor cu multă bunăvoinţă. Acesta acţionează ca un pacificator în toate situaţiile de conflict. Gândiţi-vă la cazul în care fiecare musulman şi-ar spune în sufletul lui, că el îndeplineşte toate aceste criterii, atunci societatea în care trăieşte, va deveni cea mai dezvoltată, puternică, paşnică şi prosperă societate din întreaga lume.
DUMNEZEU ÎNDEAMNĂ PE CREDINCIOŞII
SĂI LA TOLERANŢĂ ŞI COMPASIUNE.
În Sura '' Puntea '' în versetul 199, Dumnezeu ne îndeamnă:
Fii răbdător şi iertător, fă apel către bunătate şi fugi de neplăceri.
Coranul cere credincioşilor să apeleze la iertare şi toleranţă. Aceste calităţi sunt poruncile esenţiale ale Islamului.
Istoria Islamului ne arată că în orice moment adevăraţii musulmani au urmat acestă poruncă a lui Dumnezeu şi au întruchipat-o în viaţa lor socială.
Reprezentanţi ai diferitelor culte religioase, trăiesc în lumea islamului în pace şi armonie, conducătorii poporului musulman au oferit cele mai favorabile posibilităţi pentru păstrarea şi conservarea limbii şi identităţii etnice a celorlalte culte religioase. Poate cel mai izbitor exemplu de convieţuire paşnică poate fi Imperiul Otoman. Îndelungata dominaţie a imperiului peste o mare parte din Asia Mică şi Orientul Mijlociu şi în multe ţări europene a fost posibilă numai datorită respectului şi toleranţei pentru toate grupurile multi-naţionale etnice şi religioase care alcătuiau imperiul.
Coranul, Cartea Sfântă - conceput pentru a aduce pace şi prosperitate întreagii omenirii.
'' Binele şi răul nu sunt deopotrivă! Tu îndepărteză cu bine răul, iar atunci, cel care era în duşmănie cu Tine îţi va deveni ca şi cum ar fi fost un prieten apropiat '' (Coran, Sura '' Capitolele '', 41: 34).
ÎNCHEIERE.
Din cele de mai sus rezultă că Islamul ne îndeamnă la: pace, respect şi corectitudine. Barbarismul, care este astăzi în lume numit '' terorismul islamic '' nu are nimic de-a face cu Islamul sau Coranul. Aceasta a fost făcută de fanatici, de ticăloşii care se ascund în spatele religiei islamice, profanând şi murdărind poruncile divine. Este de datoria noastră să-i pedepsim pe acei criminali care seamănă discordie în rândul credincioşilor şi uciderea brutală a oamenilor nevinovaţi sub stindardul Islamului.
Islamul, legea morală impusă oamenilor de către Coran, aceasta nu poate promova teroare şi violenţă în rândul credincioşilor, ci dimpotrivă militează pentru salvgardarea şi protejarea omenirii de acest rău.