1. Când cerul se va rupe
2. şi stelele vor fi împrăştiate,
3. când mările se vor revărsa
4. şi mormintele vor fi răvăşite:
5. fiece suflet va cunoaşte ceea ce a pus înainte, ceea ce a pus în urmă.
6. Omule, ce te-a abătut de la Domnul tău cel Sfânt
7. care te-a plăsmuit, te-a şlefuit, te-a desăvârşit?
8. El ţi-a dat chipul pe care l-a voit!
9. Ba nu! Voi socotiţi Legea minciună,
10. însă asupra voastră stau păzitorii:
11. scribi prea-cinstiţi
12. care ştiu ceea ce săvârşiţi.
13. Oamenii curaţi vor trăi în belşug,
14. iar cei desfrânaţi vor fi aruncaţi în Foc,
15. în Ziua Judecăţii de Apoi
16. de la care nu vor putea lipsi.
17. Cum vei şti tu oare când va fi Ziua Judecăţii de Apoi?
18. Şi încă o dată, cum vei şti tu oare când va fi Ziua Judecăţii de Apoi?
19. În Ziua aceea, nici un suflet nu va avea putinţă pentru alt suflet. În Ziua aceea, a lui Dumnezeu va fi Porunca!