Perspectiva Islamului asupra Oamenilor Cărții

Un alt subiect important care a fost pe ordinea de zi alături de actele de terorism împotriva Statelor Unite, este relația dintre lumea occidentală și islamică. După cum se știe, în anii 90, unii intelectuali au sugerat în mod fals faptul că în viitorul apropiat va avea loc o confruntare între Occident și lumea islamică. Aceasta este tema de bază a bine-cunoscutei teze a lui Samuel Huntington “Ciocnirea Civilizațiilor”. Cu toate acestea, această teză - se bazează pe un scenariu imaginar generat prin exacerbarea influenței unor facțiuni radicale și ignorante care se găsesc în aceste două civilizații. Ideea lui Huntington de “ciocniri ale civilizațiilor” este o teorie fără nicio bază științifică, intelectuală sau de conștiință. De-a lungul istoriei au existat întotdeauna diferite civilizații în diferite părți ale lumii și aceste civilizații au interacționat între ele, social și cultural, și au făcut parte dintr-un “schimb de civilizații.” Fiecare rasă, fiecare națiune, fiecare comunitate are o civilizație diferită și fiecare civilizație are calitățile sale unice iar oamenii obțin ceva din toate civilizațiile, în conformitate cu principiile înțelegerii reciproce și a reconcilierii.

Această idee de conflict a fost testată în istoria recentă prin comunism, care a culminat cu pierderile sângeroase ale secolului 20. Cu toate acestea, lumea nu are nevoie în acest moment de război, ci de o pace totală.

Mai mult decât atât, de politicile care favorizează conflictele nu poate beneficia nimeni și în afară de aceasta, nu poate exista nicio ciocnire între civilizația occidentală și civilizația islamică, deoarece Iudaismul și Creștinismul, principiile pe care se bazează civilizația occidentală, sunt în perfectă armonie cu Islamul.

În Coran, evreii și creștinii sunt numiți “Oamenii Cărții”. Acest lucru se datorează faptului că membrii acestor două religii respectă cărțile monoteiste revelate de Dumnezeu. Perspectiva Islamului asupra Oamenilor Cărții este extrem de justă și plină de compasiune.

Această atitudine față de Oamenii Cărții s-a dezvoltat pe parcursul anilor de la nașterea Islamului în conformitate cu principiile din Coran. La acel moment, musulmanii erau o minoritate, care se lupta pentru a-și proteja credința și care era supusă opresiunii și torturii din partea păgânilor din orașul Mecca. Din cauza acestei persecuții, unii musulmani au decis să fugă din Mecca și au căutat adăpost într-o țară sigură cu un conducător drept. Profetul Mohamed (pfas), le-a spus să se refugieze la regele creștin al Etiopiei. Musulmanii care au mers în Etiopia au găsit o conducere foarte corectă, care i-a îmbrățișat cu dragoste și respect. Regele a refuzat cererile solilor păgâni care au călătorit în Etiopia și i-au cerut să-i predea pe musulmani și a anunțat că musulmanii pot trăi în mod liber în țara sa.

Aceste atitudini creștinești de compasiune, milă și dreptate, sunt amintite în Coran într-un verset în care se afirmă:

… veți găsi că cei mai prietenoși față de cei care cred sunt aceia care spun: “Noi suntem creștini.” Și asta pentru că printre ei se află preoți și călugări și pentru că ei nu se fălesc. (Coran, 5:82)

Atunci când musulmanii, creștinii și evreii se vor uni în jurul unui mesaj comun, atunci când ei vor înțelege că ei sunt prieteni, nu dușmani, lumea va fi un loc foarte diferit, frumos.

Credințele și valorile comune împărtășite de către musulmani și Oamenii Cărții

Credințele creștine și musulmane au multe aspecte în comun. De asemenea, iudaismul împărtășește multe credințe cu Islamul. În Coran, Dumnezeu relatează că musulmanii împărtășesc aceeași credință cu Oamenii Cărții și că ei le spun acestora “Noi credem în ceea ce ni s-a trimis nouă și vi s-a trimis și vouă! Domnul nostru și Domnul vostru este unul singur și noi Lui îi suntem supuși.” (Coran, 29:46)

Toți adepții adevărați ai acestor trei mari religii:

• cred că Dumnezeu a creat întregul univers din nimic și că El domină tot ceea ce există prin omnipotența Sa.
• cred că Dumnezeu l-a creat pe om și pe toate ființele vii într-un mod miraculos și că omul are un suflet dat lui de către Dumnezeu.
• cred că Dumnezeu ne-a creat cu un anumit destin.
• cred că Dumnezeu a creat Raiul, Iadul și îngerii și cred în înviere.
• cred că Dumnezeu a trimis de-a lungul istoriei mai mulți profeți, cum ar fi Profetul Noe (pfas), Profetul Avraam (pfas), Profetul Isaac (pfas), Profetul Iosif (pfas) și Profetul Moise (pfas), și îi iubesc pe toți acești profeți.

Într-un verset ne este evidențiat faptul că musulmanii nu fac nici o diferență între profeți:

Trimisul a crezut în ceea ce i-a fost pogorât de la Domnul său, asemenea și dreptcredincioșii. Fiecare a crezut în Dumnezeu, în îngerii Lui, în scripturile Lui și în trimișii Lui. [Și ei zic]: “Noi nu facem nicio deosebire între vreunul dintre trimișii Săi”. Și ei au zis: “Noi auzim și ne supunem! Iertarea Ta [o implorăm], Doamne, și la Tine este întoarcerea!” (Coran, 2:285)

Credințele Oamenilor Cărții sunt în armonie cu cele ale musulmanilor, nu numai în ceea ce privește problemele legate de credință, ci și de valorile morale. Astăzi, într-o lume în care imoralități precum adulterul, dependența de droguri și modelele de egoism și cruzime s-au răspândit pe scară largă, Oamenii Cărții și musulmanii împărtășesc aceleași virtuți: onoare, castitate, umilință, sacrificiu de sine, sinceritate, compasiune, milă și iubire necondiționată.

Chiar dacă astfel de concepte precum “Sfârșitul Istoriei” și “Ciocnirea Civilizațiilor”, au început să fie populare începând cu anii '90, în aceste vremuri grele se observă o stare de fapt; aceste concepte nu au niciun fel de validitate și nu reușesc să ofere soluții. Experiența ne-a învățat că nu ne putem construi fericirea pe suferința altora. Aceasta fiind situația, trebuie să găsim împreună calea de a vindeca aceste răni și de “a ne însănătoși” cât mai curând posibil. Un astfel de mijloc este înțelegerea valorii pe care Coranul o acordă Oamenilor Cărții.

Valoarea acordată Oamenilor Cărții în Coran

Astăzi, atât musulmanii, cât și oamenii Cărții, sunt angajați într-o luptă împotriva răspândirii imoralității, cum ar fi perversiunile sexuale sau dependența de droguri. Fiecare dintre aceste trei religii consideră castitatea, onestitatea și sacrificiul de sine ca cele mai mari virtuți.

“Astăzi vă sunt îngăduite vouă cele bune. Mâncarea celor cărora li s-a dăruit Scriptura vă este îngăduită și vouă, iar mâncarea voastră le este îngăduită și lor. [Vă sunt îngăduite] femeile virtuoase, dreptcredincioase, dar și femeile virtuase ale acelora cărora le-a fost dăruită Scriptura înaintea voastră [Evreii și Creștinii], dacă le dați zestrea, cu contracte de căsătorie, fără să preacurviți și fără să le luați de țiitoare”. Cel ce se leapădă de credință, faptele lui sunt în deșert, iar în Lumea de Apoi se va afla printre cei pierduți. (Coran, 5:5)

Acest verset descrie valoarea pe care musulmanii o acordă Oamenilor Cărții cu diverse elemente de detaliu importante. Conform acestui verset, unui bărbat musulman îi este permis să se căsătorească cu o femeie din rândul Oamenilor Cărții. Aceasta reprezintă o permisiune importantă, pentru că așa cum a poruncit în versetul: “[Femeile] cele rele sunt pentru [bărbații] cei răi, iar cei răi sunt pentru cele rele, după cum [femeile] cele bune sunt pentru [bărbații] cei buni, iar cei buni sunt pentru cele bune ...” (Coran, 24: 26), musulmanii au responsabilitatea de a se căsători cu oameni buni, curați. Acest lucru indică faptul că evreii și creștinii sunt, de asemenea, oameni buni, curați.

În plus, există un criteriu foarte important în acest verset. Dacă un musulman intenționează să ia o femeie evreică sau creștină drept soție, să o numească “dragă” sau “iubită”, să întemeieze o familie cu ea, să-și petreacă viața alături de ea și chiar să-și petreacă viața veșnică alături de ea, aceasta este singura persoană pe tot parcursul vieții sale cu care va împărtăși toate necazurile lui și toată fericirea lui. Aceștia doi vor avea grijă unul de celălalt atunci când vor fi bolnavi, și vor avea încredere unul în celălalt.

Cu toate acestea, în conformitate cu modul de gândire al fanaticilor, o persoană trebuie să simtă dușmănie față de femeia pe care o numește” iubită”, cu care își petrece întreaga viață și căreia îi încredințează propria viață, care este mama copiilor săi și poate să o blesteme numai pentru că este creștină sau evreică. Oricine ar face acest lucru ar trebui să fie profund dereglat psihic. Acest verset descrie dragostea care trebuie arătată unui evreu sau creștin de către un musulman rațional care urmează Coranul.

De asemenea, versetul oferă o autorizație specială musulmanilor: permisiunea de a mânca alimente preparate de către Oamenii Cărții. Această permisiune este foarte importantă. După cum se știe, musulmanii trebuie să acorde o mare atenție la anumite interdicții atunci când pregătesc hrana; carnea de porc și carnea de la un animal care nu a fost sacrificat în numele lui Dumnezeu, este interzisă în Islam. Faptul că produsele alimentare preparate de evrei și creștini sunt permise musulmanilor arată că acești oameni sunt de încredere. Același lucru este valabil și pentru creștini și evrei, iar versetul declară produsele alimentare preparate de către musulmani ca fiind bune pentru ei.

De asemenea, este util să facem referire la o altă expresie a prieteniei. Oamenii Cărții și musulmanii pot mânca împreună sub același acoperiș, să fie oaspeți unii altora, să se așeze la aceeași masă și să fie gazdă unii celorlalți. Aceasta reprezintă o descriere a prieteniei. Ceea ce se descrie astfel nu este un mediu bazat pe ură și ucidere, ci unul bazat pe iubire, prietenie și fraternitate.

Acesta nu este singurul verset care stabilește poziția Oamenilor Cărții. Dumnezeu îi laudă pe Oamenii Cărții în multe dintre versetele Coranului. În categoria acestor versete intră:

Și în neamul lui Moise este o comunitate care-i călăuzește [pe ceilalți] către Adevăr și cu el judecă, după dreptate. (Coran, 7:159)

Dar ei nu sunt toți la fel. Se află printre oamenii Scripturii o comunitate dreaptă, care recită versetele lui Dumnezeu în timp de noapte și se prosternează [rugându-se]. Ei cred în Dumnezeu și în Ziua de Apoi, poruncesc ceea ce este drept și opresc de la ceea ce este nedrept și se grăbesc la faptele bune; aceștia sunt printre cei cucernici. Și binele pe care ei îl fac nu poate fi tăgăduit, căci Dumnezeu îi știe pe cei cuvioși. (Coran, 3:113-115)

Printre oamenii Scripturii sunt unii care cred în Dumnezeu, în ceea ce vi s-a trimis vouă și ceea ce li s-a trimis lor, smeriți înaintea lui Dumnezeu, care nu vând versetele lui Dumnezeu pe un preț de nimic. Aceia vor avea răsplată de la Domnul lor, căci Dumnezeu este grabnic la socoteală. (Coran, 3:199)

Așa cum aceste versete arată în mod clar, evreii și creștinii sinceri și puri sunt lăudați cu cuvinte frumoase în Coran și li se promite o răsplată frumoasă din partea lui Dumnezeu; Dumnezeu spune că El îi va lua pe acești oameni în paradis. Aceasta reprezintă expresia dragostei Sale. Cum poate un musulman să fie dușmanul cuiva pe care îl iubește Dumnezeu, de care este mulțumit și pe care îl primește în paradis? Acest lucru este imposibil, conform Coranului. O astfel de dușmănie reprezintă o crimă, conform Coranului. Prin urmare, fanaticii care adoptă hadisuri false drept ghid - în ciuda versetelor din Coran care demonstrează în mod clar contrariul – se abat de la calea dreaptă, în viziunea Islamului, prin răspândirea dușmăniei față de Oamenii Cărții

Ceea ce trebuie făcut este să fie invitați Oamenii Cărții la Islam, folosind cuvinte plăcute, și apoi să fie lăsați să decidă singuri.

În Coran, creștinii și evreii sunt definiți ca oamenii Cărții, și există o poruncă să li se arate respect, milă și bunătate. Atât creștinii, cât și evreii, cred în Dumnezeu și împărtășesc aceleași valori morale ca musulmanii.

Musulmanii îi invită pe Oamenii Cărții la “Unicitatea lui Dumnezeu”

Nu discutați cu Oamenii Cărții decât în felul cel mai frumos, afară de aceia dintre ei care sunt nelegiuiți [cu voi]! Și spuneți: “Noi credem în ceea ce ni s-a transmis nouă și vi s-a transmis vouă! Domnul nostru și Domnul vostru este unul singur și noi Lui îi suntem supuși [musulmani].” (Coran, 29:46)

Spune: “O, voi oameni ai Scripturii, veniți la un cuvânt comun între noi și voi: să nu-L adorăm decât pe Dumnezeu, să nu-L asociem cu nimic, să nu ne luăm unii pe alții dumnezei, în afară de Dumnezeu.” Apoi dacă ei vor întoarce spatele, spuneți-le: “Mărturisiți [cel puțin] că noi suntem supuși!” (Coran, 3:64)

Aceste versete arată că datoria musulmanilor nu este aceea de ai desconsidera pe Oamenii Cărții, de ai da la o parte, de a simți ură față de ei și de ai ucide, așa cum unele hadisuri inventate sugerează. Datoria lor este pur și simplu să-i cheme la unicitatea lui Dumnezeu în modul cel mai plăcut. Monoteismul este doctrina fundamentală în toate cele trei credințe. Musulmanii se pot întâlni și pot să vorbească cu Oamenii Cărții, pot să le predice și să-i cheame să creadă în unicitatea lui Dumnezeu și în toate scripturile sacre care au fost trimise. Între ei există comunicare, predicare și prietenie. În conformitate cu Coranul, un musulman are responsabilitatea de a vorbi cu amabilitate unui evreu sau unui creștin atunci când se întâlnește cu acesta și să-l invite să creadă în unicitatea lui Dumnezeu, folosind cuvinte foarte frumoase, mai degrabă decât să-l încolțească.

În Coran evreii au dreptul de a locui în Țara Sfântă

Din moment ce unele comunități musulmane nu sunt conștiente de versetele din Coran și sunt extrem de ignorante cu privire la Islam, se străduiesc să-i elimine pe evrei din Țara Sfântă sau să șteargă statul Israel de pe hartă. Ele nu sunt conștiente că făcând acest lucru, se răzvrătesc împotriva Coranului.

Conform Coranului, evreii au dreptul de a trăi în Țara Sfântă. Cu privire la acest subiect versetele spun:

[Aduceți-vă voi aminte] când Moise i-a zis neamului său, “O, popor al meu! Aduceți-vă aminte de harul lui Dumnezeu asupra voastră, căci El a făcut dintre voi profeți și v-a făcut pe voi suverani. El v-a dat vouă ceea ce nu a dat niciuneia dintre lumile [de atunci]! O, popor al meu! Intrați pe pământul sfânt, pe care Dumnezeu vi l-a hărăzit și nu dați înapoi, [refuzând lupta], căci veți fi cei care pierd!” (Coran, 5:20-21)

Și după el, am spus Noi fiilor lui Israel, “Locuiți pe acest pământ!”. Dar când va veni promisiunea [Vieții] de apoi, vă vom aduna Noi în cete amestecate! (Coran, 17:104)

Așa cum se arată în mod clar în versetele din Coran, cât și în Tora se declară că evreii trebuie să trăiască în Țara Sfântă. Într-adevăr, este un lucru bun faptul că există evrei în Țara Sfântă, și aceasta reprezintă o sursă de bucurie pentru adevărații musulmani. Este un lucru extrem de deosebit să vezi cum se împlinește o promisiune făcută de Dumnezeu acum 3000 de ani și să fii martor la ceea ce a fost prezis de către profetul Avraam (pfas) și profetul Moise (pfas). Dumnezeu a dezvăluit acum mii de ani că “Evreii vor locui în acele ținuturi” și putem vedea că miracol s-a înfăptuit acum. Aceasta reprezintă o situație extraordinară care trebuie constatată cu fervoare și bucurie.

Este foarte important să se menționeze că Dumnezeu impune o condiție esențială pentru credincioșii sinceri, atât în Coran cât și în Tora - “Pace”. Vor exista evrei în Țara Sfântă; vor fi, de asemenea, musulmani și creștini acolo, și ei se vor asigura împreună că iubirea și pacea vor domni în întreaga regiune. Ei vor trăi în frăție. Există suficient loc pentru toți. Nimeni nu va fi forțat să-și părăsească casa sau alungat. Aceasta nu se va întâmpla. Acesta este un loc religios pentru toți evreii, creștinii și musulmanii. Dumnezeu dorește întotdeauna pacea pentru noi toți.

Musulmanii își doresc ca evreii, creștinii și ei înșiși să trăiască în pace și mulțumire și să se trateze reciproc cu înțelegere, prietenie, respect și compasiune.

Conform Coranului, mănăstirile, bisericile și sinagogile trebuie respectate

Un alt fapt important pe care îl învățăm din Coran este faptul că musulmanii trebuie să respecte lăcașurile de cult evreiești și creștine. În Coran, lăcașurile de cult ale Oamenilor Cărții, și anume mănăstirile, bisericile și sinagogile, sunt menționate ca lăcașuri de cult protejate de Dumnezeu.

… Și de nu i-ar opri Dumnezeu pe oameni, pe unii prin alții, ar fi dărâmate chilii, biserici, temple și moschei în care numele lui Dumnezeu este pomenit atât de mult. Dumnezeu îi ajută neîndoielnic aceluia care-L ajută pe El. Dumnezeu este Tare [și] Puternic. (Coran, 22:40)

Acest verset arată oricărui musulman importanța respectării și protejării locurilor sfinte ale Oamenilor Cărții.

Într-adevăr, Profetul Mohamed (pfas) a făcut contracte atât cu păgânii, cât și cu Oamenii Cărții. Păgânii au fost tratați întotdeauna drept, iar când au cerut să fie luați sub protecție, cererile lor au fost imediat acceptate de către Profet (pfas). Acest lucru a însemnat că aceste comunități au căutat protecția Mesagerului lui Dumnezeu (pfas), în fața unui atac sau a unei acuzații eronate. De-a lungul vieții sale, mulți ne-musulmani și păgâni au solicitat protecția Profetului Mohamed (pfas), iar el i-a luat sub protecția sa și le-a asigurat securitatea. În Coran Dumnezeu recomandă ca cererile păgânilor care caută protecție să fie acceptate de către credincioși. Despre aceasta, Dumnezeu spune următoarele:

Și dacă vreunul dintre idolatri te roagă să-i dai adăpost, dă-i lui adăpost, pentru ca el să audă vorbele lui Dumnezeu, apoi ajută-l să ajungă la locul său de adăpost... (Coran, 9:6)

Datorită împărtășirii unor trăsături comune cu musulmanii, evreii și creștinii sunt mult mai aproape de musulmani decât cei care nu au credință în Dumnezeu. Fiecare dintre aceste religii are o carte a sa, adică, ele sunt supuse unei cărți trimisă de Dumnezeu. Ei știu ce este bine și ce este greșit, ceea ce este legiut și ceea ce nu este permis conform scripturilor lor, și toți cinstim prorocii și mesagerii care le-au însoțit. Toți cred într-o continuare și în viața de apoi, unde aceștia vor trebui să dea socoteală lui Dumnezeu pentru toate acțiunile lor. Așadar, există un fundament comun, de la care pornind, noi toți ne putem uni.

Moscheile, bisericile și sinagogile sunt locuri speciale de rugăciune unde numele lui Dumnezeu este venerat. În Coran, Dumnezeu spune că toate aceste sanctuare trebuie să fie respectate și conservate.

Ralierea pentru o formulă comună

În ceea ce privește Oamenii Cărții, Dumnezeu le dă musulmanilor în Coran o comandă; să se ralieze pentru o formulă comună:

Spune: “O, voi oameni ai Scripturii, veniți la un cuvânt comun între noi și voi: să nu-L adorăm decât pe Dumnezeu, să nu-L asociem cu nimic, să nu ne luăm unii pe alții drept dumnezei, în afară de Dumnezeu.” (Coran, 3:64)

Într-adevăr, aceasta este chemarea noastră pentru creștini și evrei: ca oamenii care cred în Dumnezeu și urmează revelațiile Sale, să ne raliem pentru o formulă comună - “credință”. Să-L iubim pe Dumnezeu, Care este Creatorul și Domnul nostru, și să-I urmăm poruncile Sale. Și să ne rugăm lui Dumnezeu să ne conducă la o cale și mai dreaptă.

Atunci când musulmanii, creștinii și evreii se vor ralia în acest mod pentru o formulă comună; când vor înțelege că ei nu sunt dușmani ci prieteni, atunci lumea va deveni un loc foarte diferit. Iar după ce se va purta o luptă intelectuală împotriva ideilor radicale și ideologiilor care duc la negarea lui Dumnezeu, războaiele din multe părți ale lumii, dușmăniile, amenințările și atacurile teroriste se vor încheia, și se va stabili în baza aceastei “formule comune” o nouă civilizație bazată pe iubire, respect și pace.

Există elemente importante care trebuie luate în considerare de către musulmani. Este clar ceea ce ne învață Dumnezeu în Coran despre diferitele popoare și credințe: moralitatea Coranului exclude orice formă de rasism.

Atunci când musulmanii, creștinii și evreii se vor închina toți lui Dumnezeu în unitate, respectând diferențele dintre ei, răul din lume va dispărea.

Este evident că unii dintre evreii care au trăit în trecut au comis multe erori, care sunt menționate și criticate în Coran. Dar toate acestea nu trebuie să fie considerate de către musulmani ca motive să simtă ostilitate împotriva tuturor evreilor. Crimele comise de către unii evrei nu pot fi atribuite iudaismului și națiunii evreiești.

Din nou, un punct de vedere de bază prevăzut în Coran este de a nu judeca oamenii doar pentru faptul că aparțin unei anumite rase, națiuni sau religii. În fiecare comunitate, există oameni buni precum și oameni răi. Această diferențiere este menționată în Coran. De exemplu, imediat după menționarea naturii rebele - împotriva lui Dumnezeu și a religiei Sale – a unora dintre evrei și creștini, se face referire la o excepție și se declară:

Dar ei nu sunt toți la fel. Se află printre oamenii Scripturii o comunitate dreaptă, care recită versetele lui Dumnezeu în timp de noapte și se prosternează [rugându-se]. Ei cred în Dumnezeu și în Ziua de Apoi, poruncesc ceea ce este drept și opresc de la ceea ce este nedrept și se grăbesc la faptele bune; aceștia sunt printre cei cucernici. Și binele pe care ei îl fac nu poate fi tăgăduit, căci Dumnezeu îi știe pe cei cuvioși (Coran, 3:113-115)

Dumnezeu a revelat tuturor mesagerilor că El este unic și că nu există nimeni în afară de El, și că oamenii trebuie să I se închine, să-I servească și să I se supună. Mesajul Divin, transmis poporului lui Dumnezeu prin solii Săi, a fost comunicat oamenilor de la crearea omului. Anumite societăți au acceptat mesajul și au urmat calea cea dreaptă în timp ce altele l-au negat și s-au abătut de la el. Acest lucru este valabil și în ziua de azi. Unii oameni vor lua partea celor drepți, în timp ce alții se vor arunca în brațele necuratului. Aceasta este legea lui Dumnezeu. Cei care cred, ar trebui să adopte o astfel de perspectivă și să nu uite niciodată că pot exista oameni sinceri, evlavioși care au frică de Dumnezeu printre membrii tuturor religiilor precum și oameni care sunt foarte departe de principiile religioase.

Speranța noastră este că se va stabili o lume în care oamenii vor fi capabili să trăiască împreună în pace, indiferent de rasa sau religia din care fac parte, în care orice perversiune rasistă va fi respinsă, drepturile tuturor vor fi apărate și toată lumea va fi respectată. Sperăm că lupta care va trebui să aibă loc cu argumente intelectuale împotriva radicalismului și ideologiilor anti-religioase va stabili pacea care se dorește. Despre aceasta Dumnezeu spune în Coran următoarele:

Aceia care nu cred, asemenea sunt aliați unul cu altul. Dacă voi [dreptcredincioșii] nu purcedeți astfel, va fi dezbinare pe pământ și mare stricăciune. (Coran, 8:73)

Și oare nu au fost printre neamurile dinaintea voastră oameni virtuoși care au oprit de la stricăciuni pe acest pământ – în afară de puțini dintre ei pe care Noi i-am izbăvit? … (Coran, 11:116)

De ce ar trebui musulmanii și Oamenii Cărții să acționeze împreună?

Un alt fapt important care aduce creștinismul, iudaismul și islamul împreună și le impune să acționeze împreună sunt filosofiile atee, care sunt atât de influente în zilele noastre. De asemenea, există daune cauzate de diverse noțiuni radicale, care au intrat de-a lungul timpului în sânul celor trei religii monoteiste.

Printre cele mai cunoscute și cele mai dăunătoare filosofii ale epocii noastre pot fi citate materialismul, comunismul, fascismul, anarhismul, rasismul, nihilismul și existențialismul. Mulți oameni care au crezut în diagnosticele false, descrierile înșelătoare și explicațiile acestor idei asupra universului, societății și omului, și-au pierdut credința sau s-au îndoit de ea. Mai mult, aceste ideologii i-au târât pe oameni, pe societăți și pe națiuni în mari crize, conflicte și războaie. Partea lor de vină pentru durerea și necazurile pe care omenirea le suferă astăzi este imensă.

În timp ce ei Il neagă pe Dumnezeu și creația, toate ideologiile menționate mai sus se bazează pe o așa-numită bază științifică; Teoria evoluției a lui Charles Darwin. Darwinismul constituie baza filosofiei atee. Această teorie susține pe scurt - fără a avea nicio bază științifică - că ființele vii au evoluat ca urmare a coincidenței și prin intermediul unei lupte pentru viață. Prin urmare, darwinismul transmite acest mesaj înșelător oamenilor:

“Nu sunteți responsabili pentru nimeni, îți datorezi viața coincidențelor, trebuie să lupți, și, dacă este necesar, să-i oprimi pe alții pentru a reuși. Această lume este una a conflictului și a egoismului”.

Mesajele sociale puse peste concepte darwiniste, cum ar fi “selecția naturală”, “lupta pentru viață”, “supraviețuirea celui mai bine adaptat” sunt mijloace de îndoctrinare periculoase. Această morală malefică îi sfătuiește pe oameni să fie egoiști, cruzi și tiranici. Ea distruge virtuți, cum ar fi mila, compasiunea, sacrificiul de sine și umilința, valorile morale ale celor trei mari religii monoteiste și prezintă acest lucru ca și cum aceasta este o necesitate dată de “regulile vieții.”

Această îndoctrinare darwinistă este exact opusul crezurilor Oamenilor Cărții și moralității Coranului. În consecință, îndoctrinarea darwinistă constituie fundamentul unei lumi care se opune în mod inerent tuturor celor trei religii monoteiste.

Acesta fiind cazul, este necesar ca Oamenii Cărții și musulmanii să coopereze, deoarece ei cred în Dumnezeu și acceptă moralitatea pe care El ne învață. Adepții acestor trei religii trebuie să expună lumii falsitatea darwinismului, care nu are nicio bază științifică, dar pe care oamenii încearcă să-l păstreze de dragul filosofiei materialiste. Aceștia ar trebui să ducă în cooperare o luptă intelectuală împotriva tuturor celorlalte idei înșelătoare (comunismul, fascismul, rasismul) care servesc ateismul. Ei trebuie să facă un efort și să explice faptul că ideile radicale, care au intrat de-a lungul timpului în fiecare religie sunt greșite și să spună în schimb adevărul. Odată ce acestea sunt realizate, într-un timp foarte scurt, lumea va îmbrățișa pacea, liniștea și dreptatea.

Cruzimea anti-semitismului trebuie oprită

Lumea noastră a avut parte de destulă brutalitate.

De la Hanul Hulagu, care se lăuda cu privire la uciderea a 200.000 de musulmani pe timpul violențelor furibunde lungi de o săptămână din orașul Bagdad, care au dus, de asemenea, la distrugerea completă a patrimoniului vechi de secole, la vikingii care au luat prin forță ceea ce au considerat dezirabil și până la regimul sirian din zilele noastre care își măcelărește propriul popor, putem spune că lumea noastră a fost martora unor acte de violență de nedescris și încă este în locuri cum ar fi Turkmenistanul de Est, Kashmirul și Irakul, printre multe altele.

Cu toate acestea, de-a lungul istoriei, unele grupuri au suferit mai mult decât altele. Cum este cazul evreilor: calvarul lor a început odată cu Faraonul, care le-a ucis băieții și le-a lăsat în viață numai fetele. Opresiunea împotriva evreilor a continuat în antichitate, sub asirieni, babilonieni și romani, care i-au masacrat și exilat pe evrei și le-au distrus templele și orașele. În timpurile medievale, evreii au fost din nou vânați, etichetați, discriminați și alungați de oriunde s-au adăpostit. Oprimarea a continuat și în istoria recentă, când șase milioane de evrei au fost măcelăriți de către naziști.

Astăzi, persecuția încă continuă în unlele părți ale lumii.

Anti-semitismului persistă în Europa sub formă de hărțuire în spațiile publice, remarci jignitoare și comportament discriminatoriu în viața socială și chiar mai înspăimântător, sub forma unor atacuri brutale; vandalizarea și jefuirea afacerilor evreiești, arderea de mașini, sute de oameni scandând “gazați-i pe evrei”, “ucideți-ii pe evrei” în cadrul unor proteste violente, împușcături și atacuri cu bombă împotriva sinagogilor și recentul atac Creteil din Franța, în care un cuplu de everei a fost atacat cu brutalitate în casa lor. Acest incident a readus în minte o amintire oribilă a incidentului din 2006 - din nou în Franța – în care un tânăr evreu a fost capturat, torturat timp de săptămâni și apoi a fost lăsat gol să moară.

Franța nu este singurul loc în care se manifestă antisemitismul. Din Argentina în Tunisia, din Irlanda în Spania, evreii par să fie prinși într-un ciclu constant de ură care vizează comunitățile lor. Chiar și în Statele Unite, , Evreii se tem să-și divulge identitatea, sau să-și practice îndatoririle lor religioase în public. Atacul neprovocat asupra unui evreu în vârstă de 24 de ani, purtând okipa, din partea a patru bărbați din Brooklyn, New York; agresiunea unei fete evreice în vârstă de 12 ani, asupra căreia s-a aruncat o sticlă de către un grup de fete, din care una a strigat: “Evreică jegoasă”; și atacul asupra unui evreu din Los Angeles, California, care a fost înconjurat de cinci suspecți de sex masculin care au strigat “Heil Hitler!” înainte de a-l lovi, sunt cazuri ce pot fi enumerate ca incidente deranjante recente din SUA.

Cu toate acestea, Orientul Mijlociu este locul celor mai grave cazuri de antisemitism. Mai ales după recentul război din Gaza, ura față de evrei, indiferent de vârstă, sex sau implicarea în conflict, a crescut într-un mod tulburător de rapid.

Dar de ce unii oameni par să creadă că este legitim să îi urască pe evrei?

În trecut, unii oameni i-au considerat pe evrei ca și conspiratori vicleni care s-au segregat de societățile în care trăiau, din cauza propagandei antisemite pe scară largă, precum Protocoalele Înțelepților Sionului. Sentimentul a fost alimentat în continuare cu minciuni notorii precum acuzația de omor ritual, înfățișându-i pe evrei ca veritabila întruchipare a răului. Astăzi, conflictul dintre israelieni și palestinieni, reprezintă forța motrice din spatele acestei uri omniprezente, și este adesea folosit ca o acoperire pentru a justifica violența împotriva evreilor obișnuiți pe străzi.

Desigur, administrațiile politice sau indivizii din cadrul unei comunități ar putea face greșeli. Cu toate acestea, persecutarea unei întreagi comunități bazată pe actele câtorva nu ar fi nici morală și nici conform cu Coranul. Poporul evreu este cunoscut pentru comportamentul său calm și modest. Este un popor liniștit, căruia îi place să se ocupe cu rutina zilnică și practicile religioase. Prin urmare, este chiar mai șocant faptul că astfel de oameni calmi și rezervați au avut parte de astfel de persecuții de-a lungul istoriei.

Orice dezacord cu politicile guvernului israelian ar trebui să fie exprimate într-o manieră civilizată, fără a pune vina pe întreaga comunitate. Dumnezeu interzice musulmanilor un astfel de comportament. Ca atare, în Coran, Dumnezeu îi avertizează pe credincioși:

“O, voi cei care credeți! Fiți statornici față de Dumnezeu și martori drepți! Să nu vă împingă ura împotriva unui neam să nu fiți drepți! Fiți drepți, căci aceasta este mai aproape de evlavie! Și fiți cu frică de Dumnezeu, căci Dumnezeu este Bine Știutor a ceea ce faceți voi!” (Coran, 5:8)

Existența oamenilor buni și răi în orice grup, comunitate sau națiune este un lucru cât se poate de natural. La fel cum în comunitățile musulmane sunt nenumărați criminali, mincinoși și infractori, este firesc în comunitățile evreiești să se regăsească persoane ale căror acțiuni nu sunt deloc lăudabile. Cu toate acestea, este evident absurd și ridicol să existe antipatie față de un grup, în întregimea sa, pentru acțiunile câtorva membri. Cel mai important, acest lucru este contrar învățăturilor Coranului.

Potrivit Coranului, evreii sunt Oameni ai Cărții și trebuie să fie respectați, protejați și întâmpinați cu iubire. Dumnezeu laudă evreii în multe versete pentru devotamentul și evlavia lor și, într-adevăr, poporul evreu servește ca un foarte bun exemplu pentru musulmani, prin loialitatea sa de neclintit față de profetul Moise.

Toate aceste dovezi arată foarte clar că nu există nici o bază, nici în Islam și nici în Iudaism, care ar putea conduce la o astfel de ostilitate. După ce toată lumea își va da seama că Dumnezeu a creat această lume pentru dragoste și că este împotriva voinței lui Dumnezeu să păstrăm sentimente ostile unul față de celălalt, fraternitatea și pacea vor prevala.

Persecutarea evreilor de-a lungul istoriei a fost de fapt o consecință a prejudecăților rasiste, care cu siguranță sunt contrare Islamului. Niciun musulman nu trebuie să tolereze tratamentul nedrept sau crud față de adulții și copiii evrei nevinovați.

Relațiile Pofetului Nostru (pfas) cu Oamenii Cărții

◉ Există mărturii privind participarea Profetului Mohamed (pfas) la petreceri de nuntă ale Oamenilor Cărții, vizitarea acestora atunci când erau bolnavi și acordarea de cadouri.

◉ Când creștinii din Najran l-au vizitat, Profetul Mohamed (pfas) și-a întins haina pe pământ pentru ca ei să se așeze pe ea și în acest mod i-a primit.

◉ Una dintre soțiile Profetului Mohamed (pfas) a fost Marya bint Sham'ûn (de asemenea, cunoscută sub numele de Maryam al-Qubtiyyah), o creștină coptată din Egipt.

◉ Mama noastră Safiyya bint Huyayy, una dintre soțiile Profetului (pfas), a fost fiica șefului tribului evreiesc Banu Nadir din Medina, Huyayy Ibn Akhtab.

◉ Profetul Mohamed (pfas) a permis evreilor să devină parte la Constituția din Medina semnată cu clanurile Aws și Khazraj, asigurându-se astfel supraviețuirea evreilor ca grup religios separat, printre musulmani.

◉ Conform articolului, “Evreii din Banu Auf sunt o comunitate, împreună cu credincioșii. Pentru evrei religia lor, și pentru musulmani religia lor,” din Constituția din Medina, s-au pus bazele respectului pe care musulmanii îl au pentru tradițiile și credințele evreilor încă din vremea Profetului Mohamed (pfas). Articolele 26-33 din aceeași constituție prevăd că membrii Oamenilor Cărții se bucură de aceleași drepturi ca și musulmani, în timp ce articolul 16 prevede că nici o nedreptate nu le va fi aplicată.

◉ În anul 630 d.Hr., Profetul nostru (pfas) a emis următoarea comandă trimișilor Împăratului Himyar care au venit la Medina pentru a anunța că au devenit musulmani: “Dacă un evreu sau creștin devine musulman, el devine egal cu credincioșii [se bucură de aceleași drepturi legale ca și musulmanii]. Oricine dorește să rămână evreu sau creștin, nu va fi perturbat.” (Ibn Hisham, as-Seera, II, 586)

◉ Creștinii din Najran au trimis o delegație de 60 de membri la Medina. Atunci când delegația a ajuns la Medina, s-a prezentat în fața Profetului Mohamed (pfas), iar când a venit timpul pentru rugăciune au dorit să viziteze moschea. Oamenii au avut de obiectat împotriva acestei vizite, dar Profetul (pfas) le-a permis accesul în moschee. Ei s-au întors către est și s-au rugat. (Ibn Hisham, as-Seera, Beirut, I, 573-574;. Hamidullah, Profetul Islamului, I, 619-620)

◉ Drepturile Oamenilor Cărții au fost protejate în timpul Profetului (pfas) în conformitate cu tratatele încheiate cu evreii și creștinii. Ori de câte ori au apărut dezacorduri în perioadele următoare, Oamenii Cărții au menționat aceste tratate. De exemplu, atunci când creștinii din Damishq au avut o problemă, i-au arătat tratatul lor lui Hazrat Umar, califul din acel moment, și au solicitat o soluție. Acesta este un fapt cunoscut care apare în cărțile de istorie.

◉ Textul unei înțelegeri a Profetului nostru (pfas), cu creștinul Ibn Harith Ibn Ka'b și poporul său conține pasajele: “Pentru Sayyid Ibn Harith Ibn Ka'b, coreligionarii săi, și pentru toți cei care mărturisesc religia creștină, fie ei în Est sau la Vest, în regiunile apropiate sau regiunile îndepărtate, fie ei arabi sau străini, cunoscuți sau necunoscuți. ... mă angajez să-i sprijin, să-i plasez sub protecția mea, precum și bisericile, capelele și paracliserele lor, mănăstirile călugărilor lor, reședințele pustnicilor lor, oriunde s-ar afla, fie ele în munți sau văi, peșteri sau regiuni locuite, în zona de câmpie sau în deșert. Voi proteja religia și biserica lor oriunde s-ar afla, fie pe pământ sau pe mare, în Vest sau în Est, cu cea mai mare atenție din partea mea, a oamenilor din casa mea și a musulmanilor ca întreg ... Niciun creștin nu va fi făcut musulman cu forța: Nu discutați cu Oamenii Cărții decât în felul cel mai frumos (29:46) Aceștia trebuie să fie protejați de aripa milei. Resping orice rău pe care l-ar putea suferi, indiferent unde s-ar afla și în care țară sunt.”

◉ Cartele date de Profetul nostru (pfas) Oamenilor Cărții din Adruh, Makna, Khaybar, Najran și Aqaba, de asemenea, arată că viața și proprietatea Oamenilor Cărții erau sub protecția musulmanilor și recunoșteau libertatea de credință și de cult.

◉ Când Profetul nostru (pfas) a început să predice, s-a întâlnit mai întâi cu mai mulți creștini din Mecca. Într-adevăr, unul dintre primii oameni care a vorbit cu Profetul nostru (pfas) și Hazrat Kadija în primele zile ale revelației a fost Waraqa bin Naufal, un creștin cu copii scrise de mână ale Evangheliei. (Sahih Bukhari)

◉ Bisericile care au fost distruse în timpul califilor au fost restaurate de către musulmani și s-a acordat permisiunea pentru construirea de noi sinagogi și biserici. De exemplu, mănăstirea Sf Serghie, care a fost arsă de către Patriarhul Mar Amme a fost reconstruită în timpul lui Hazrat Uthman.

◉ După cucerirea Siriei, musulmanii foloseau biserica Sf. Ioan din Damasc pentru rugăciunea de vineri iar creștinii își țineau acolo slujba de duminică. Membrii ambelor credințe au folosit același loc de cult în pace.

Practicile Profetului Mohamed (pfas) cu privire la Tora și Evanghelie

Profetul Nostru (pfas) a favorizat întotdeauna pacea

Profetul nostru (pfas) nu a dorit război iar de-a lungul anilor a depus eforturi mari pentru a răspândi islamul prin mijloace pașnice. El a fost răbdător în fața atacurilor și a presiunii severe. Numai în cazul în care rezolvarea unei astfel de presiuni a devenit imperativă a dat permisiunea pentru război, în lumina unei revelații de la Dumnezeu. El nu a declarat război atât timp cât mai exista încă cea mai mică posibilitate de pace și atâta timp cât atacurile și presiunea unui inamic nu au reprezentat un pericol de moarte.

Pe timpul vieții Profetului Mohamed (pfas), expediția Mu'tah a fost cea mai sângeroasă și mai dificil de purtat de către musulmani. El l-a numit pe Zayd ibn Harithah la comanda armatei și a prevenit trupele:

“Poartă război în numele lui Dumnezeu, pe calea lui Dumnezeu, împotriva celor care-L neagă pe Dumnezeu nu vă angajați în nicio trădare. Nu tăiați urechile și nasul și nici alte părți ale corpului. Nu ucideți femei și copii, persoane în vârstă și nici pe preoți în locurile lor de cult. Nu tăiați curmalii și alți copaci, și nu dărâmați clădiri.” (Bukhari)

Pe baza ordinelor profetice cu privire la război, următoarele principii, care pot fi numite “Principiile islamice de luptă”, sunt subliniate de către savanți musulmani:

Unul dintre motivele pentru care perioada în care a trăit Profetul (pfas) a fost binecuvântată cu pace și securitate a fost atitudinea lui, în conformitate cu moralitatea Coranului, de garantare a dreptății. Și scriitori străini au fost impresionați de caracterul său superior și au lăudat moralitatea (pfas) în lucrările lor.

În cartea sa Islamul Autentic, George Bernard Shaw a descris aceste trăsături superioare:

“Am ținut întotdeauna religia lui Mohamed la mare prețuire din cauza vitalității sale minunate. Este singura religie care mi se pare a avea acea capacitate de asimilare a fazei de schimbare a existenței, care o poate face atractivă la fiecare vârstă. Eu l-am studiat ... el trebuie să fie numit Mântuitorul Omenirii. Eu cred că, dacă un om ca el ar fi să-și asume dictatura lumii moderne, acesta va reuși să rezolve problemele acesteia într-un mod care ar aduce multa necesară pace și fericirea...” (Sir George Bernard Shaw, Islamul Autentic, 1936, http://www.geocities.com/Athens/Forum/9192/mainquote2.html#shaw)

De asemenea, și în zilele noastre, respectarea moralității Coranului, purificată de bigotism, este singurul răspuns la toate conflictele, luptele și instabilitatea lumii. La fel ca Profetul nostru (pfas), nu trebuie niciodată să ne abatem de la calea dreptății, și trebuie să respectăm întotdeauna drepturile diferitelor comunități și indivizi, oricare ar fi convingerile și identitatea lor.

Profetul nostru (pfas) a conferit Oamenilor Cărții privilegii prin mai multe acorduri

Diverse acorduri încheiate în zilele Profetului Mohamed (pfas) au acordat comunităților evreiești și creștine anumite privilegii care garantau drepturile și existența lor. Privilegiile acordate călugărilor de la Mănăstirea Sf. Ecaterina de pe Muntele Sinai sunt exemple în acest sens. Aceste documente garantau drepturile legale, religioase și sociale ale acelor evrei și creștini care au intrat sub dominația musulmană sau au recunoscut suveranitatea Islamului. Problemele au fost rezolvate prin referirea la aceste documente. De exemplu, cărțile de istorie menționează faptul că creștinii din Damasc au prezentat documentele care conțineau privilegiile lor califului Umar, atunci când au întâmpinat o problemă, și i-au cerut să rezolve problema în mod corespunzător.