Mâncați și beți din darul lui Dumnezeu și nu faceți rău pe pământ fiind stricători!
(Coran, 2:60)
Unii din aceia care spun că sunt membrii unei anumite religii și că anumite lucruri sunt făcute în numele religiei, de fapt, înțeleg greșit acea religie și ca urmare o practică în mod greșit. Din acest motiv, ar fi foarte greșit să ne facem idei despre o religie sau să emitem judecăți pe baza acțiunilor oamenilor. Cea mai bună cale de înțelegere a unei religii este studierea sursei monoteiste.
Sursa divină a Islamului este Coranul, care se bazează pe conceptele de moralitate, iubire, compasiune, umilință, sacrificiu, înțelegere și pace. Un musulman care trăiește prin aceste învăţături, în adevăratul lor sens, va fi cel mai politicos, atent în gândire, modest, decent, nobil, corect, de încredere și va fi un bun partener de dialog.
El/ea va răspândi peste tot în jurul său iubirea, respectul, armonia și bucuria de a trăi. În ciuda acestui fapt, în ultimii ani, Coranul și Islamul au fost asociate cu cuvântul “frică”, determinând astfel ca Islamofobia să se răspândească și mai mult. Și totuși, sursa reală a fricii din inimile oamenilor nu este Islamul; este religia bigotismului. Radicaliștii care acționează în numele Islamului și Islamofobii cărora le este teamă de acești radicaliști, fac aceleași greșeli. Ambele părți nu reușesc să înțeleagă că Islamul nu are nimic de-a face cu religia bigotismului, care este un sistem oribil, plin de ură și lipsit de iubire. Din acest motiv, este esențial să înțelegem sensul real al Islamului, conform Coranului, și să arătăm greșeala gravă a acelora care încearcă să asocieze terorismul cu el.
Dacă nu sunt eliminate în întregime din sursele islamice, considerate fundamentale, va fi imposibil să se prevină apariția acelor oameni violenți care acționează în numele Islamului |
Dacă ne uităm la dovezile prezentate de cei care au aplicat violenţa în numele Islamului ca să-şi legitimeze propriile crime, vedem că sunt superstiţii incluse în unele surse islamice considerate surse principale în mai multe ţări ale lumii islamice. Deși spunem că Islamul este o religie a iubirii, existența unor referințe, care comandă uciderea celor care nu-și îndeplinesc rugăciunile sau a celor care nu postesc sau chiar a acelora care își tund barba, este atât o contradicție serioasă cât și un pericol grav. Cei care țin discursuri lungi despre importanța pe care Islamul o atribuie femeilor constituie o problemă extrem de importantă atunci când nu recunosc nulitatea unor așa-numite hadisuri care sugerează lucruri cum ar fi: “ Femeile sunt imperfecte”, “Faceți opusul a orice ar face femeia” sau “O mare parte din iad este plin de femei”. Nu va fi suficient să spunem că “Musulmanii sunt oameni iubitori” sau “Islamul este religia păcii” și să facem discursuri lungi pe această temă fără a pune capăt discursului plin de ură și violență care a fost adăugat de-a lungul secolelor la Islam și care contrazice în mod direct Coranul.
Cu siguranță, potrivit Coranului, musulmanii ar trebui să fie iubitori, plini de compasiune și prietenoși, și nimeni nu are niciun drept, oricare ar fi acesta, să impună ceva altor persoane; totuși, problema este că astăzi majoritatea musulmanilor nu urmează Coranul, ci tradițiile și superstițiile tribale, locale, sau regionale. Prin urmare, este pur și simplu imposibil să-i împiedici pe acești oameni violenți, care acționează în numele Islamului, sau să oprești Islamofobia, dacă aceste superstiții nu vor fi eliminate complet din sursele Islamice de bază și dacă musulmanii nu se întorc din nou la Coran.
Singura modalitate de a elimina impactul acestor extremiști, care prezintă “Islamul” ca pe o mentalitate bigotă, care interzice musulmanilor știința, tehnologia, înalta calitate, bucuria, frumusețea și artele, și care astfel îi condamnă la opresiune și ignoranță pe aceștia, este prin educație.
Educația occidentală modernă este cu siguranță obligatorie; cu toate acestea, numărul de oameni educați în Occident, dar care apoi se întorc în Est și în Africa - pentru a participa la acte de teroare este departe de a fi nesemnificativ.
Prin urmare, întrebarea care cere un răspuns este aceasta:
Cum este posibil să-i convingi pe cei care sunt bine-educați în toate domeniile să devină implicați în terorism?
Dacă ne uităm cu atenție, înțelegem că esența problemei constă în acele învățături care legitimizează violența și care sunt foarte prezente atât în Occident cât și în lumea Islamică. Toată lumea știe despre aspectul negativ al viziunii darwiniste, care constituie baza educației în stil occidental, și vom vorbi despre aceasta în detaliu în capitolele ce urmează. Oricum, ceea ce trebuie explicat mai înainte este faptul că laudele aduse violenței care există în unele referințe Șiite și Sunnite sunt în mare parte ignorate, și că în timpul educației islamice primare, mulți tineri sunt învățați mai întâi despre aceste surse. O generație complet în necunoştinţă de cauză față de conținutul și contextul Coranului, și ale cărei minți sunt modelate de vederi radicale, este ușor de îndreptat spre violență. Din acest motiv, cauza terorismului nu este o religie divină, ci este un amestec de educație darwinistă și o stare de bigotism a minții. Răspândirea Islamului adevărat bazat pe Coran, curățat de bigotism, este soluția definitivă pentru terorism.
O societate în care valorile morale islamice sunt cu adevărat respectate este o societate caracterizată de pace, iertare, iubire, compasiune, sprijin reciproc și bucurie. |
Terorismul, în sensul său larg, reprezintă violența comisă împotriva unor ținte non-militare în scopuri politice. Spus în alt mod, țintele terorii sunt civilii a căror singură crimă, în ochii teroriștilor, este faptul că reprezintă “cealaltă parte.”
Din acest motiv, terorismul înseamnă supunerea unor oameni nevinovați la acte de violență, un act lipsit de orice justificare morală. Toate și fiecare act terorist, la fel ca în cazul atrocităților comise de Hitler sau Stalin, este o crimă comisă împotriva umanității. Pentru un credincios, acest lucru este un act clar de sfidare a ordinelor lui Dumnezeu. Aceia care încearcă să asocieze Islamul cu terorismul trebuie să-și amintească acest fapt important.
Coranul este o carte adevărată, revelată oamenilor ca un ghid către calea adevărată și în această carte, Dumnezeu poruncește oamenilor să adopte bunele moravuri. Această moralitate se bazează pe iubire, compasiune, înțelegere și milă. Cuvântul “Islam” este derivat din cuvântul ce înseamnă “pace” în arabă. Islamul este o religie revelată omenirii cu intenția de a prezenta o viață liniștită, prin care compasiunea infinită și mila lui Dumnezeu se manifestă pe pământ. Dumnezeu îi cheamă pe toți oamenii la moralitatea islamică prin care compasiunea, mila, pacea și iubirea pot fi experimentate peste tot în lume. În Coran, Dumnezeu se adresează credincioșilor după cum urmează:
O, voi cei care credeți! Intrați în Islam pe deplin. Și nu urmați pașii lui Șeitan(Satana), căci el vă este un dușman învederat. (Coran, 2:208)
Așa cum se clarifică în verset, securitatea poate fi asigurată numai prin “intrarea în Islam”, și anume, să trăiești după valorile Coranului. Valorile Coranului îl fac pe un musulman responsabil de tratarea tuturor oamenilor, fie musulmani sau non-musulmani, cu bunătate și cu dreptate, de protejarea celor nevoiași și inocenți și “de prevenirea diseminării nesupunerii”. Ticăloșia cuprinde toate formele de anarhie și teroare, care elimină securitatea, confortul și pacea. Așa cum spune Dumnezeu într-un verset , “Dumnezeu însă nu iubește stricăciunea”. (Coran, 2:205)
Uciderea unei persoane fără niciun motiv este unul dintre cele mai evidente exemple de ticăloșie. Dumnezeu repetă în Coran o poruncă pe care a dezvăluit-o anterior evreilor în Tora astfel:
... cel care ucide un suflet nevinovat de uciderea altui suflet sau de o altă stricăciune pe pământ, este ca și când i-ar ucide pe toți oamenii, iar cel care lasă în viață un suflet este ca și cum i-ar lăsa în viață pe toți oamenii... (Coran, 5:32)
După cum afirmă versetul, o persoană care ucide chiar și un singur om “nevinovat de uciderea altui suflet sau de o altă stricăciune pe pământ”, comite o crimă comparabilă cu uciderea întregii omeniri.
Pe baza acestei informații, este evident ce mari păcate sunt crimele, masacrele “atacurile sinucigașe”, comise de teroriștii care intră cu mașina în cei care așteaptă în stațiile de autobuz sau care fac cumpărături în magazine sau să-i înjunghie pe trecători. Dumnezeu ne informează despre cum această față crudă a terorismului va fi pedepsită în Viața de Apoi, în următorul verset:
Ci drumul pentru dojană este împotriva acelora care-i năpăstuiesc pe ceilalţi oameni şi săvârşesc fărădelegi pe pământ, fără dreptate. Aceştia vor avea parte de chin dureros. (Coran, 42:42)
Organizarea de acte de teroare împotriva unor oameni nevinovați este în întregime împotriva Islamului și este puțin probabil că vreun musulman care crede sincer ar putea comite vreodată astfel de crime. Dimpotrivă, musulmanii sunt responsabili pentru oprirea acestor oameni, eliminând “ticăloșia pe pământ” și aducând pacea și securitatea tuturor oamenilor din întreaga lume. Islamul nu poate fi compatibil cu teroarea. Tocmai, dimpotrivă, ar trebui să fie soluția și calea pentru prevenirea terorii. Aceasta este baza Islamului; spiritul Islamului este pacea. În orice caz, viziunea bigotă, care practică Islamul în conformitate cu superstițiile, mai degrabă decât cu Coranul, și care crede contrariul este reală.
Problema fanaticilor este aceea că ei consideră drept credință a lor ceea ce au învățat din superstițiile amăgitoare. Totuși, aceia care îi critică pe acești fanatici uneori cred în justețea acelorași superstiții. Cu cât cineva prezintă mai multe dovezi din Coran, cu atât mai mult încearcă ei să prezinte propriile lor dovezi pe baza superstițiilor la care aderă fanaticii. Acesta este cea mai gravă greșeală pe care aceștia o fac: Dacă doresc să cunoască adevăratul Islam și să găsească o soluție la fanatism, trebuie să țină seama de adevărata credință descrisă în Coran.
Până când nu se demonstrează diferența clară între bigotism și Islam, radicalismul și islamofobia vor continua să îmbolnăvească lumea.
Din acest motiv, este foarte important să explicăm frumusețea moralei Coranului, cu alte cuvinte Islamul, în întreaga lume, printr-o campanie de educație serioasă destinată să afișeze diferența clară între bigotism și Islam. Trebuie clarificate diferite lucruri, cum ar fi faptul că Dumnezeu interzice corupția și încurajează virtutea și că libertatea de gândire și expresie , secularismul și cea mai pură democrație sunt consfințite în Coran:
Teroriștii își propun să creeze o lume a violențelor, conflictelor, dezordinii și fricii. |
Dumnezeu a poruncit oamenilor să evite comiterea răului: opresiunea, cruzimea, crima și vărsarea de sânge sunt toate interzise. Câteva dintre multele versete privind această chestiune în Coran spun:
Mâncaţi şi beţi din darul lui Dumnezeu şi nu faceţi rău pe pământ fiind stricători. (Coran, 2:60)
Nu faceţi stricăciune pe pământ după buna lui întocmire, chemaţi-l pe El întru frică şi nădejde, căci îndurarea lui Dumnezeu este aproape de cei care săvârşesc bine. (Coran, 7:56)
Cei care cred că vor avea succes prin provocarea răutății, prefăcătoriei și a opresiunii, și prin uciderea oamenilor nevinovați comit o mare eroare. Dumnezeu a interzis toate actele de răutate, prefăcătorie și opresiune, ce implică terorismul și violența și îi condamnă pe cei care se angajează în astfel de fapte.
Oricum, în prezent au loc peste tot în lume acte de terorism, genocid și diverse masacre. Sunt uciși cu sălbăticie oameni nevinovați iar țările unde comunitățile sunt împinse la ură una față de cealaltă din motive artificiale sunt înecate în sânge. Astfel că oamenii care au aceeaşi limbă, aceeaşi rădăcină etnică, ba chiar aceeaşi credinţă, ajung să se masacreze reciproc numai din cauza diferenţelor confesionale sau de viziune asupra lumii. Aceste orori, în țări cu diferite istorii, culturi și structuri sociale, pot avea cauze și surse specifice fiecăreia dintre acestea. Totuși, este evident că, cauza fundamentală este îndepărtarea de Religie. Ca urmare a lipsei religiei, comunitățile au ajuns să nu mai aibă dragoste sau frică de Dumnezeu și să se lase înșelate de minciuna că nu vor da socoteală în viața de apoi. Din moment ce cred în mod fals că “EU nu voi răspunde în fața nimănui pentru faptele mele”, ei pot acționa cu ușurință fără compasiune, moralitate sau conștiință.
Existența unor ipocriți care apar în numele lui Dumnezeu și a religiei, dar care în realitate se organizează să comită ticăloșii condamnate de Dumnezeu, este indicată în Coran. Faptul că unii oameni fac lucruri “în numele lui Dumnezeu” sau chiar se jură în numele Lui, cu alte cuvinte folosesc un limbaj de așa natură gândit încât să îi arate ca fiind foarte religioși, nu înseamnă că ceea ce fac este în conformitate cu religia. Dimpotrivă, ceea ce fac poate fi chiar împotriva voinței lui Dumnezeu și a moralității religiei. Adevărata problemă constă în acțiunile lor. Dacă acțiunile lor sunt cele “care cauzează stricăciune și nu îndreaptă lucrurile”, așa cum ne dezvăluie versetul, atunci puteți fi siguri că acești oameni nu pot fi cu adevărat religioși, și că scopul lor nu este de a servi religia.
Este imposibil pentru cineva care se teme de Dumnezeu și a înțeles moralitatea Islamului să participe la astfel de acțiuni ca violența sau răutatea. Iată de ce Islamul este adevărata soluție pentru terorism. Atunci când moralitatea sublimă a Coranului este explicată într-un mod purificat de superstiție, va fi imposibil pentru oameni să conecteze adevărata religie cu aceia care susțin sau se alătură grupurilor care au ca scop ura, războiul și dezordinea, pentru că Dumnezeu a interzis răutatea:
Și de îndată ce pleacă, străbate pământul, căutând să semene stricăciune și să nimicească semănăturile și dobitoacele. Dumnezeu însă nu iubește stricăciunea. (Coran, 2:205)
Este exclus ca cineva care se teme de Dumnezeu să închidă ochii, chiar și la cea mai mică acțiune care ar putea afecta omenirea. Cineva care nu crede în Dumnezeu și în viața de apoi, totuși, poate face cu ușurință tot felul de rele, din moment ce el crede că nu va trebui să răspundă în fața nimănui.
Primul lucru care trebuie făcut pentru a scăpa lumea de flagelul actual al terorismului este de a explica erorile bigotismului care stârnește radicalismul, de a folosi educația pentru a elimina atât lipsa religiozității, cât și cu convingerile deviante care sunt scoase la înaintare în numele religiei, și de a îi învăța pe oameni adevărata moralitate coranică, să-L iubească și să se teamă de Dumnezeu.
În Surah Al-Maidah, versetul 32, Dumnezeu spune că dacă cineva ucide pe cineva pe nedrept, este ca și cum ar fi ucis întreaga omenire. Uciderea chiar și a unei singure persoane este complet opusă învățăturii morale a Coranului. |
Unul dintre motivele care stau în spatele terorismului este eșecul de a vedea diferențele ca o sursă de frumusețe. Astăzi, în întreaga lume, unii oameni sunt tratați nedrept și fără milă numai din cauza culorii pielii lor sau din cauza etniei, a diferenței de religie sau a ideilor. Cu toate acestea, Dumnezeu a poruncit omenirii în Coran să-i trateze pe toți în mod egal, indiferent de limbă, credință, rasă, sau origine etnică.
Dumnezeu ne informează în Coran că scopul în crearea diferitelor triburi și popoare este “ca acestea să vină să se cunoască reciproc”. Diferitele națiuni sau popoare, care sunt toți slujitorii lui Dumnezeu, ar trebui să se cunoască unele pe altele, și anume, să învețe despre culturile, limbile, tradițiile și abilitățile lor diferite. Pe scurt, unul dintre scopurile creării diferitelor rase și națiuni nu este conflictul și războiul, ci varietatea. Această varietate este recompensa creației lui Dumnezeu.
Faptul că cineva este mai înalt ca altcineva sau că pielea lui este galbenă sau albă nu-l face nici superior față de alții și nici nu este ceva de care să se simtă rușinat. Fiecare trăsătură pe care o persoană o are este un rezultat intenționat al creației lui Dumnezeu, iar în Ochii lui Dumnezeu, aceste variații nu au nici o importanță finală. Un credincios știe că cineva își atinge superioritatea doar prin a avea frică de Dumnezeu și prin puterea credinței sale în Dumnezeu. Acest fapt este legat de următorul verset:
O voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat și o femeie și v-am făcut pe voi popoare și triburi, pentru ca să vă cunoașteți. Cel mai cinstit dintre voi la Dumnezeu este cel mai evlavios dintre voi. … (Coran, 49:13)
Înțelegerea dreptății recomandată de către Dumnezeu în Coran cere un tratament egal, plin de compasiune și pașnic pentru toți, indiferent de credință sau idei fără discriminare între ei. De exemplu, ura și furia sunt principalele surse ale răului, și sunt susceptibile de a împiedeca oamenii să ia decizii corecte, să gândească profund și să se poarte rațional.
Oamenii din societățile în care ura și mânia prevalează se tem că pot cădea victime altcuiva, în orice moment. Pierzându-și simțul lor de încredere reciprocă, ei își pierd de asemenea și sentimentele lor umane, cum ar fi compasiunea, frăția și cooperarea și încep să se urască unii pe alții.
Oricum, sentimentele pe care cineva le are în inima lui față de o persoană sau comunitate nu ar trebui niciodată să influențeze deciziile credinciosului. Nu contează cât de rea sau de ostilă poate fi persoana pe care o are în vedere, credinciosul dă la o parte toate aceste sentimente și acționează și ia decizii în mod corect. Sentimentele sale față de acea persoană nu aruncă nicio umbră asupra înțelepciunii și conștiinței sale. Conștiința lui îl inspiră mereu să respecte poruncile și sfaturile lui Dumnezeu și să nu abandoneze niciodată bunele maniere, pentru că aceasta este o poruncă pe care o dă Dumnezeu în Coran. În Surat al-Ma'ida (Sura “Mesei Întinse”) se relatează după cum urmează:
O voi care credeți! Fiți statornici față de Dumnezeu și martori drepți! Să nu vă împingă ura împotriva unui neam să nu fiți drepți. Fiți drepți, căci aceasta este mai aproape de evlavie! Și fiți cu frică de Dumnezeu, căci Dumnezeu este Bine Știutor a ceea ce faceți voi! (Coran, 5:8)
Așa cum este relatat în verset, afișarea unei atitudini corecte este ceea ce este cel mai conform cu a avea frică și iubire față de Dumnezeu. O persoană de credință știe că va obține plăcerea lui Dumnezeu numai atunci când acționează în mod corect. Fiecare persoană care este martor la bunele lui, sau bunele ei, maniere, va avea încredere în această persoană, se va simți comfortabil în prezența lor și le va încredința acestora orice responsibilitate sau sarcină.
Este evident că aceia care se tem și ascultă de Dumnezeu țin valorile spirituale la mare cinste și sunt plini de dorința de a sluji oamenii. În general, astfel de oameni sunt acolo pentru a servi umanitatea și pentru a aduce cu ei mari beneficii omenirii. Din acest motiv, este foarte important ca oamenii să învețe despre adevărata religie și să trăiască după principiile morale explicate în Coran – ultima Revelație a lui Dumnezeu.
Morala islamică poruncește musulmanilor să protejeze drepturile copiilor orfani și a celor săraci și nevoiași, să se sprijine reciproc și să fie binevoitori unul cu celălalt. |
În versetele Coranului, Dumnezeu a descris întotdeauna iertarea ca o calitate superioară, iar într-un verset, El ne-a dat vestea bună că un astfel de comportament va fi recompensat:
“Răsplata pentru un rău este un rău deopotrivă cu el. Însă răsplata aceluia care iartă și care caută împăcare se află la Dumnezeu. El nu îi iubește pe nelegiuiți.” (Coran, 42:40)
Dumnezeu a arătat în Coran că a ierta pe cineva chiar dacă acel cineva a greșit și a răspunde la rău cu ceva mai bun reprezintă un comportament virtuos. Versetele cu privire la acest subiect spun:
... Tu nu vei înceta să descoperi înșelătoria lor, afară de un mic număr dintre ei. Dar iartă-i pe ei și nu-i băga în seamă! Dumnezeu îi iubește pe cei care fac bine. (Coran, 5:13)
Nu este fapta cea bună deopotrivă cu cea rea. Respinge fapta cea rea cu cea care este mai bună, și iată-l pe acela care a fost între tine și el dușmănie ca și cum ar fi un prieten apropiat. (Coran, 41:34)
Morala islamică prevede o viață plină de pace, bunăstare, iubire și bucurie pentru toți oamenii... |
Islamul este o religie care oferă și garantează libertatea ideilor, a gândirii, a expresiei și a vieții. Previne tensiunile, disputele, calomnia și chiar gândirea negativă în rândul oamenilor. In conformitate cu principiile morale ale Coranului, fiecare individ – în cadrul ordinii comunităţii şi legilor, este liber să trăiască după credinţa dorită, să apere ideea pe care o doreşte, fără să restricţioneze libertatea altcuiva. Un musulman care se conformează Coranului, nu are dreptul să impună nimănui credinţa sau gândirea sa, nu are dreptul să forţeze pe nimeni să fie musulman şi nu are voie să se amestece în modul cum trăieşte persoana de lângă el. În același fel în care forța și impunerea sunt interzise cu fermitate în Islam, la fel este interzisă chiar și cea mai vagă urmă de presiune ideologică pusă asupra acestora:
Nu este silire la credință. Răzvedită este deosebirea dintre calea cea dreaptă și rătăcire. (Coran, 2:256)
Deci îndeamnă! Tu ești numai un îndemnător. Tu nu ai putere asupra lor. (Coran, 88:21-22)
Forțând oamenii să creadă într-o religie sau să adopte formele sale de credință este întru totul contrar esenței și spiritului moralei islamice. Potrivit Islamului, adevărata credință este posibilă numai cu voința liberă și libertatea conștiinței. Desigur, musulmanii se pot sfătui și încuraja reciproc cu privire la caracteristicile moralității Coranice. Toți credincioșii sunt însărcinați să explice moralitatea coranică oamenilor în cel mai frumos mod posibil. Vor explica frumusețile religiei în lumina versetului, “Cheamă la calea Domnului tău cu înțelepciune și bună îndemnare...” (Coran, 16:125), totuși, ei trebuie să țină cont și de versetul, “Nu e treaba ta, călăuzirea lor, căci Dumnezeu călăuzește pe cine voiește El.” (Coran, 2:272)
Credincioșii care urmează Coranul nu vor recurge niciodată la constrângere, pentru a-i forța pe alții să îmbrățișeze credința, și la niciun fel de presiune fizică sau psihologică. Nici nu vor folosi vreun privilegiu lumesc pentru a întoarce pe cineva de la religia sa.
Când primesc un răspuns negativ la ceea ce spun ei, musulmanii vor răspunde cu: “Voi aveți religia voastră, iar eu am religia mea,” așa cum este relatat în versetul 6 din Coran, în Sura 109-Al Kafirun (Sura Necredincioșii). Musulmanii trebuie să respecte și să fie plini de compasiune față de toate credințele pe care le întâlnesc, indiferent care ar putea fi acestea, și să se comporte iertător, corect și cu omenie față de oricine, chiar dacă ei nu cred deloc, în nicio credință. Această responsabilitate pusă pe credincioși este de a trăi după frumusețea religiei lui Dumnezeu prin pace și compasiune. Decizia de a pune în aplicare sau nu aceste adevăruri, de a crede sau nu, revine însuși fiecărui individ. Forțând acea persoană să creadă sau încercând să-i impui ceva acestuia reprezintă o violare a moralității coranice. De fapt, Dumnezeu emite în Coran un memento pentru credincioși:
Și de-ar fi voit Domnul tău, toți cei de pe pământ ar fi crezut laolaltă! Și oare tu îi silești pe oameni ca să fie credincioși? (Coran, 10:99)
Un model de societate în care oamenii sunt forțați să se închine este complet în contradicție cu moralitatea islamică. Credința și închinarea ar trebui să fie îndreptate spre Dumnezeu, prin voința liberă a individului. Dacă un sistem impune credința și închinăciunea oamenilor, atunci ei vor acționa ca și când ar fi religioși de teama acelui sistem. Aceasta înseamnă încurajarea ipocriziei și niciun credincios nu va aproba acest lucru. Din punct de vedere al moralității islamice, ceea ce contează este faptul că religia ar trebui să fie trăită cu dragoste de Dumnezeu, pentru plăcerea lui Dumnezeu, cu milă și frumusețea din paradis într-un mediu în care conștiințele oamenilor sunt complet libere.
Istoria Islamului este plină de practici de compasiune și înțelegere a Profetului Mohamed(pfas) și a conducătorilor musulmani care au urmat calea sa care au respectat toate religiile și au construit libertatea religioasă. De exemplu, Thomas Arnold, un misionar angajat în serviciul guvernului din India, descrie în următoarele cuvinte faptul că moralitatea islamică favorizează libertatea:
Dar, despre vreo încercare organizată asupra populației ne-musulmane de a forța acceptarea Islamului, sau despre persecuțiile sistematice menite a eradica religia creștină, nu am auzit nimic. Dacă califul ar fi ales să adopte un alt mod de acțiune, aceștia ar fi spulberat creștinismul la fel de ușor ca Ferdinand și Isabella care au alungat Islamul din Spania, sau ca Louis al XIV-lea care a declarat Protestantismul în afara legii în Franța, sau ca în cazul evreilor care nu au fost lăsați să intre în Anglia timp de 350 ani. Bisericile Asiei de Est au fost complet separate de comuniunea cu restul Creștinătății, în rândul căreia nimeni n-ar fi ridicat un deget în numele acestora, ca și comuniuni eretice. Astfel că însăși supraviețuirea acestor biserici până în prezent este o dovadă puternică a atitudinii generale tolerante a guvernelor Mohamedane față de acestea.1
În 1492, evreii care au refuzat să se convertească la creștinism au fost exilați din Spania, de către Regele Ferdinand și Regina Isabella (sus). Evreii au fost acceptați de către Imperiul Otoman, un paradis al dreptății și compasiunii islamice. |
Uciderea unei persoane fără motiv este unul dintre cele mai mari păcate relatate în Coran:
... că cel care ucide un suflet nevinovat de uciderea altui suflet sau de o altă stricăciune pe pământ, este ca și când i-ar ucide pe toți oamenii, iar cel care lasă în viață un suflet este ca și cum i-ar lăsa în viață pe toți oamenii. (Coran, 5:32)
... aceia care nu cheamă un alt dumnezeu împreună cu Dumnezeu și nu ucid sufletul pe care l-a oprit Dumnezeu, decât pe drept, și aceia care nu preacurvesc; căci acela care face aceasta va afla pedeapsa. (Coran, 25:68)
Așa cum sugerează versetul, o persoană care ucide oameni nevinovați fără nici un motiv este amenințat cu un mare chin. Dumnezeu ne informează că uciderea chiar și a unei singure persoane este la fel de rea ca și uciderea întregii omeniri. O persoană care respectă limitele impuse de Dumnezeu nu poate face rău nici măcar unei singure ființe, darămite să masacreze mii de oameni nevinovați. Conform Coranului, unui musulman i s-a acordat doar dreptul de autoapărare, iar acest drept este acordat de către toate statele şi legile internaţionale tuturor oamenilor care se află într-un pericol în legătură cu viaţa sa. (Informaţii detaliate în legătură cu acest subiect, se vor regăsi în capitolele următoare.)
Toate acestea arată că moralitatea pe care Islamul o recomandă omenirii aduce lumii virtuțile păcii, armoniei și dreptății. Oroarea cunoscută sub numele de terorism, care preocupă atât de mult lumea în prezent, este opera unor oameni ignoranți și fanatici, complet înstrăinați de moralitatea coranică, și care nu au absolut nimic de-a face cu religia. Soluția pentru aceste persoane și grupuri care încearcă să comită actele lor sălbătice sub masca religiei este învățarea adevăratei moralități coranice. Cu alte cuvinte, demonstrându-le erorile bigotismului, îi determinăm să renunțe complet la sălbăticie; explicarea Islamului pe baza Coranului va distruge în mod fundamental ideologia terorismului și a teroriștilor, și prin urmare este singura soluție de a salva lumea de coșmarul terorismului.
Uciderea civililor și a nevinovaților este ilegală conform Coranului iar pedeapsa pentru aceasta este iadul veșnic |
Dumnezeu vrea liniște, confort, fericire și bucurie pentru oameni. Dumnezeu nu face rău oamenilor. Religia, care este porunca lui Dumnezeu, le arată de asemenea oamenilor calea către cea mai pașnică, fericită, sigură, de înaltă calitate, confortabilă și încântătoare viață. Nu există nicio constrângere acolo unde este vorba de religie. O persoană crede în Dumnezeu prin religie, văzând existența și unicitatea lui Dumnezeu prin folosirea conștiinței sale. Religia este o acceptare din inimă.
Dumnezeu descrie în Coran libertatea, iubirea, compasiunea, iertarea, dreptatea și un mediu în care oricine poate trăi liber, poate să-și spună părerea liber și poate să trăiască în pace. Acesta este un rezumat, o descriere a democrației; prin urmare, sursa adevărată a democrației este în Coran. Oricine caută dreptatea și egalitatea socială va găsi cea mai bună manifestare a acesteia în Coran:
Dreptatea socială este unul dintre principiile de bază ale democrației. Oamenii au învățat despre dreptate socială de la profetul Noe (pfas) și de la profetul Abraham (pfas). Conform surselor religioase, când Arca a atins uscatul după potop, profetul Noe a fiert laolaltă cantități mici din năutul, lintea, stafidele, grâul, smochinele și altele asemenea rămase pentru a face un fel de fiertură dulce. Toți cei de pe Arcă au mâncat apoi împreună. Acesta este unul dintre cele mai bune exemple de dreptate socială, deoarece prin acest exemplu, profetul Noe învață pe toată lumea despre egalitate, solidaritate și generozitate și despre importanța distribuirii mâncării către toți.
Așa cum se dezvăluie în Coran, în versetul 69 al Surei Hud, “Mesagerii noștrii au adus veștile bune lui Avraam. Și-au spus, 'Pace!' și acesta a spus de asemenea, 'Pace!' și a adus vițel prăjit fără întârziere” profetul Avraam a sacrificat imediat un vițel când au sosit musafirii și le-a pregătit să mănânce. Dumnezeu Atotputernicul arată că, prin oferirea de hrană unor oameni pe care nu i-a întâlnit niciodată, profetul Abraham s-a comportat în cel mai bun mod și subliniază în mod înțelept importanța hrănirii săracilor și a dreptății sociale.
După cum Dumnezeul Atotputernic dezvăluie într-un verset din Coran, superioritatea constă numai în evlavie. În acest verset Dumnezeu ne spune:
"O voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat și o muiere și v-am făcut pe voi popoare și triburi, pentru ca să vă cunoașteți. Cel mai cinstit dintre voi la Dumnezeu este cel mai evlavios dintre voi. Dumnezeu este Atoateștiutor, Bineștiutor." (Coran, 49:13)
Profetul nostru (pfas) exprimă acest adevăr poruncit de Dumnezeu, după cum urmează:
“Voi sunteți fiii lui Adam, și Adam a venit din praf. Oamenii să înceteze cu laudele privind strămoșii lor.” (Sunan Abu Dawud, Cartea 41, Numărul 5097)
În timpul predicii sale finale, Profetul (pfas) s-a adresat musulmanilor în acești termeni:
“Nu există superioritate a unui arab asupra unuia care nu este arab și nici a unuia care nu este arab asupra unui arab; nici a unui alb asupra unuia negru sau a unuia negru asupra unui alb cu excepția evlaviei. Cu adevărat nobil este acela dintre voi care este cel mai evlavios.” (Ultima Predică a Profetului Mohamed; http://www.stanford.edu/ ~jamila/Sermon.html)
Dumnezeu emite această poruncă, pentru credincioși în Coran: “...O voi cei care credeți! Fiți făptuitori neclintiți ai dreptății, martori înaintea lui Dumnezeu, chiar împotriva voastră, împotriva părinților și rudelor voastre - fie bogat sau sărac - căci Dumnezeu cunoaște cel mai bine ce este spre binele lor! Nu urmați poftei, ca să nu vă abateți de la dreptate! Iar dacă voi faceți o mărturie mincinoasă sau vă sustrageți, să știți că Dumnezeu este Bineștiutor a ceea ce faceți.” (Coran, 4:135)
Poruncile pe care Profetul nostru (pfas) le-a emis printre musulmani și atitudinea sa dreaptă și afectuoasă față de oamenii de diferite religii, limbi, rasă și triburi, precum și modul în care i-a tratat pe toți în mod egal, fără să facă vreo diferență între bogați și săraci așa cum Dumnezeu a dezvăluit în Coran, reprezintă un exemplu excelent al concepției de democrație.
Așa cum am văzut, în esența Islamului, există libertate intelectuală, libertate de credință și de expresie. Unii oameni presupun că democrația a intrat în istoria umanității odată cu grecii antici. Totuși, Dumnezeu este acela care îi învață pe oameni despre democrație. Din vremea Profetului Adam (pfas), toți profeții au fost reprezentanți autentici ai libertății intelectuale și ai respectului opiniilor. Esența tuturor conceptelor primare – libertatea de justiție, lipsa constrângerilor, tratarea tuturor ca cetățeni de primă clasă, respectarea oamenilor și acordarea încrederii, respectarea opiniilor indivizilor - care sunt asociate cu democrația, sunt prezente în moralitatea religiei. De-a lungul istoriei, oamenii au învățat aceste concepte de la religiile drepte revelate de Dumnezeu și au fost martori la exemplele sale cele mai frumoase în vremurile când oamenii trăiau conform cu religiilor drepte.
Când ne uităm la vremurile când oamenii erau oprimați din cauza opiniilor lor și a ideologiilor lor diferite, vedem că membrii diferitelor religii erau umiliți, în timp ce artele, știința și arhitectura au pierit; în vremurile prezente, când oamenii și-au pierdut bucuria de a trăi și aproape că s-au transformat în roboți, sau când arderea cărții, crimele, masacrele, genocidele au devenit larg răspândite, vedem deasemenea, influența unor ideologii nereligioase, ateiste sau a celor care au interpretat greșit moralitatea religioasă cu o stare de spirit radicală, distanțându-se de esența sa.
Odată ce religia dreaptă a lui Dumnezeu este trăită în forma în care este poruncită de Dumnezeu, adevărata justiție, democrația, respectul și iubirea, pe care oamenii le așteptau demult, pot fi experimentate. Cât de curând, democrația, fraternitatea, iubirea, prietenia și pacea vor domina lumea prin voia lui Dumnezeu; iar oamenii vor experimenta bucuria, fericirea și abundența credinței cât de mult vor putea. După cum se poate vedea în mod clar din semnele versetelor din hadisurile Profetului Mohamed (pfas) și din cuvintele marilor savanți islamici, perioada în care trăim este Sfârșitul Lumii.
Zilele dificile și chinuitoare ale Sfârșitului Lumii se vor încheia în acest secol, iar lumea va intra într-o nouă eră luminoasă. Comunicând Unicitatea și Unitatea lui Dumnezeu în modul cel mai frumos și înțelept și prezentând Islamul oamenilor așa cum este descris în Coran și așa cum a fost trăit în “Epoca Binecuvântată” vom pune o bază foarte importantă pentru zilele luminoase pe care le vom avea în viitorul apropiat.
Și oare voiesc ei judecata din vremea păgâniei?
Dar cine, oare, ar putea fi mai bun judecător decât Dumnezeu, pentru un neam care se crede statornic? (Coran, 5:50)
1 Thomas W. Arnold, The Preaching of Islam: The History of the Propagation of the Muslim Faith, Lahor, Ashraf Press, 1961, s. 56-57, İslam Kültür Atlası, İsmail Rai el-Faruki, Luis Lamia el-Faruki, çeviri: Mustafa Okan Kibaroğlu-Zerrin Kibaroğlu, İnkılab Yayınları, 1997, s. 221