Spune: “A venit Adevărul și a pierit deșertăciunea! Deșertăciunea este sortită să piară!”
(Coran, 17:81)
Există o altă idee, pe care trebuie s-o examinăm împreună cu cea de teroare; și anume, fenomenul radicalismului.
Radicalismul înseamnă susținerea schimbărilor revoluționare distructive bruște în orice domeniu și aplicarea unei politici stricte fără compromisuri pentru a le atinge. Radicaliștii sunt caracterizați de dorința lor de schimbare revoluționară și de atitudinea rigidă, uneori agresivă, pe care o adoptă.
În această problemă, la fel ca în fiecare domeniu a vieții, ghidul pentru musulmani constă în versetele din Coran și viața profetului Mohamed (pfas). Când ne uităm la radicalism în lumina Coranului, vedem că nu are nimic de-a face cu felul în care Dumnezeu poruncește credincioșilor să se comporte. Când Dumnezeu descrie un credincios în Coran, El îl descrie ca pe o persoană iubitoare, o persoană care vorbește frumos, care urăște conflictele și certurile, care se apropie chiar și de cei mai ostili cu caldură și prietenie.
Un exemplu pentru a ne ghida în această chestiune este porunca dată de Dumnezeu profetului Moise (pfas) și lui Aaron (pfas) să meargă la Faraon și să vorbească cu el cu blândețe:
Duceți-vă la Faraon, căci el a întrecut orice măsură! Și spunți-i lui vorbe blânde! Poate că el își va aduce aminte sau se va teme! (Coran, 20:43-44)
Faraonul a fost unul dintre cei mai cruzi și necredincioși rebeli al timpului său. El a fost un despot care l-a negat pe Dumnezeu și în mod ignorant s-a închinat la idoli; mai mult, el a supus credincioșii (israeliții acelor vremuri) la cruzimi teribile și crimă. Dar Dumnezeu a poruncit profeților lui să meargă la acest om ostil și să îi vorbească cu blândețe.
Veți observa că calea arătată de Dumnezeu era de dialog prietenos, și nu calea conflictului cu cuvinte tăioase, sloganuri furioase și proteste agitate.
Există alte câteva exemple care arată musulmanilor cum să se comporte, pe care le găsim în dialogul dintre Șu'aib (pfas) și cei ce nu recunosc credința. Acest dialog este relatat în Coran astfel:
Și l-am trimis Noi la neamul Madyan pe fratele lor Șu'aib, care le-a zis: “O, neam al meu! Adorați-L voi pe Dumnezeu, căci nu există altă divinitate în afară de El! Și nu micșorați măsura și greutatea! Eu vă văd întru bine, dar eu mă tem pentru voi de chinul unei zile care le va cuprinde pe toate.
O, neam al meu! Dați măsura și greutatea întreagă, cu dreptate, și nu le scădeți oamenilor din lucrurile cuvenite lor și nu purcedeți pe pământ ca stricători!
Ceea ce vă rămâne din partea lui Dumnezeu este mai bun pentru voi, dacă sunteți credincioși. Iar eu nu sunt păzitor peste voi!”
Au zis ei, “O, Șu'aib! Oare rugăciunile tale îți poruncesc ca noi să ne lepădăm de ceea ce au adorat părinții noștri și să nu facem ceea ce voim cu averile noastre? Tu doară ești milostiv și chibzuit!”
A zis el: “O, neam al meu! Vedeți voi dacă eu am o dovadă limpede de la Domnul meu, care mi-a dăruit din partea Sa avere frumoasă? Eu nu voiesc să fac ceea ce vă opresc vouă. Eu nu voiesc decât îndreptarea voastră, atâta cât pot. Iar izbânda mea nu este decât de la Dumnezeu. În El mă încred și la El mă întorc. (Coran, 11:84-88)
Când examinăm ce spune el, vedem că Profetul Șu'aib (pfas) a invitat oamenii să creadă în Dumnezeu și să adopte principiile morale înalte și a făcut acest lucru cu umilință și prietenie. Putem explica unele dintre motivele din spatele lucrurilor spuse în aceste versete:
◉ Când Profetul Șu'aib spune oamenilor “Iar eu sunt păzitor peste voi”, acesta nu dorește să îi domine; singura lui intenție este să îi informeze de adevărul pe care Dumnezeu L-a dezvăluit.
◉ “Tu doară ești milostiv și chibzuit”: Aceste cuvinte ale celor care neagă credința către Profetul Șu'aib arată caracterul său cald, blând și politicos și că acest lucru a fost deosebit de apreciat de aceștia.
◉ “O, neam al meu! Vedeți voi dacă eu am o dovadă limpede de la Domnul meu “Această expresie folosită de Profetul Șu'aib arată că el îi cheamă pe cei care neagă credința să-și folosească inteligența și conștiința. Cu alte cuvinte, el nu folosește presiunea insistentă, ci pune sub semnul întrebării ideile dintr-o poziție opusă și îi invită să judece și să ajungă la o concluzie bazată pe propria lor conștiință liberă.
◉ “Eu nu voiesc să fac ceea ce vă opresc vouă”. Interdicția Profetului Șu'aib de aici nu este de fapt o interdicție. El explică faptul că unele acte sunt păcătoase și îi invită pe oameni să le abandoneze. Mai mult, când Profetul Șu'aib spune “Eu nu voiesc să fac ceea ce vă opresc vouă”, scopul său nu este de a se certa cu oamenii; el nu dorește să îi facă să se simtă inconfortabili și să îi incite la ceartă: el vrea numai să îi invite la credință și la practicarea principiilor morale înalte.
◉ Dacă examinați Coranul veți vedea că dispoziția caldă, blândă și plină de compasiune i-a caracterizat pe toți profeții. Dumnezeu a dezvăluit că Profetul Abraham (pfas) era “milos și blând”. (Coran, 9:114) și într-un alt verset, principiile morale ale Profetului Mohamed (pfas) sunt descrise astfel:
Și datorită îndurării lui Dumnezeu, tu Mohamed, ai fost așa de blând cu ei! Iar de ai fi fost fără blândețe și aspru la inimă, ei ar fi fugit din preajma ta. Deci iartă-le lor și roagă-te lui Dumnezeu pentru iertarea lor! Sfătuiește-te cu ei asupra treburilor, dar odată ce ai luat o hotărâre, încrede-te în Dumnezeu! Dumnezeu îi iubește cu adevărat pe cei care se încred în El. (Coran, 3:159)
O caracteristică evidentă a radicalismului este furia sa. Această dispoziție poate fi văzută clar în discursurile, scrierile și demonstrațiile radicaliștilor. Totuși, furia nu este un atribut al musulmanilor. Când Dumnezeu îi descrie pe credincioși în Coran El descrie, “Care dau milostenii atât atunci când au parte de belșug, cât și atunci când sunt la necaz, care-și stăpânesc mânia și care iartă oamenilor, căci Dumnezeu îi iubește pe cei care plinesc fapte bune.” (Coran, 3:134)
Nu există nicio situație în care un musulman să afișeze furia. Fiecare musulman, desigur, vrea ca ceilalți oameni să creadă în Dumnezeu și să trăiască în conformitate cu principiile morale, dar acest lucru este posibil numai prin harul lui Dumnezeu. Indiferent ce vom face noi, indiferent cât de mult ne străduim să explicăm adevărul oamenilor, inimile oamenilor sunt în mâinile lui Dumnezeu. Dumnezeu amintește musulmanilor despre acest fapt foarte important în acest verset, “... Și oare nu știu cei care cred că Dumnezeu dacă ar voi i-ar călăuzi pe toți oamenii?...” (Coran, 13:31)
Prin urmare, este datoria unui musulman să explice faptele și să-i invite pe oameni să le accepte. Dacă oamenii acceptă sau nu invitația aceasta ține numai de propria lor conștiință. Dumnezeu dezvăluie acest adevăr în Coran când spune că nu există constrângere în religie.
Nu este silire la credință! Răzvedită este deosebirea dintre calea cea dreaptă și rătăcire, iar acela care se leapădă de Taghut și crede în Dumnezeu, acela s-a prins de cea mai trainică toartă Islamul, care nu se sparge niciodată. Și Dumnezeu este Cel care Aude totul, Atoateștiutor. (Coran, 2:256)
Prin urmare, nu există nicio constrângere în a-i face pe oameni să creadă și să devină musulmani, sau în a-i face pe musulmani să-și practice rugăciunile și să se ferească de păcat. Există doar un sfat. Dumnezeu dezvăluie în câteva versete adresate Trimisului lui Dumnezeu (pfas) că musulmanii nu sunt asupritori:
Noi știm bine ce spun ei. Tu nu ești pus siluitor peste ei. Și îndeamnă-l prin Coran pe acela care se teme de amenințarea Mea! (Coran, 50:45)
Spune: “O, oameni! V-a venit Adevărul de la Domnul vostru și acela care se călăuzește, este călăuzit doar pentru sine, iar acela care rătăcește, el duce în rătăcire numai sufletul său! Iar eu nu sunt păzitor peste voi!” (Coran, 10:108)
Musulmanii sunt responsabili numai de explicarea moralității religioase, ei nu aplică nicio presiune sau constrângere asupra nimănui și sunt îndemnați să vorbească cu blândețe chiar și celor mai tiranici negativiști. Aceste persoane nu pot fi radicaliști, deoarece radicalismul reprezintă opusul acelor calități pe care le-am enumerat. Într-adevăr radicalismul este un curent islamic de gândire și de poziție politică care a intrat în lumea islamică din exterior. Când examinăm fenomenele sociale, descrise în termeni de radicalism, observăm că acestea sunt de fapt o colecție de metode și pronunțări utilizate de către comuniști, sau o expresie a “furiei fanatice” (Coran, 48:26) care nu-și are locul în adevăratul Islam.
R. RADICALISM |
După cum se menționează în secțiunile anterioare, după 13 ani de operațiuni militare din Afganistan în Libia și din Nigeria în Irak se observă un fapt concret; grupările radicale teroriste nu au fost eliminate prin forță militară, violență și opresiune, ci dimpotrivă, au devenit și mai puternice.
Mai mult decât atât, tot felul de operațiuni militare, inclusiv loviturile aeriene și operațiunile la sol nu conduc decât la moartea mai multor civili, la deteriorarea orașelor și distrugerea infrastructurii, ceea ce are ca rezultat instalarea furiei în țările vizate, iar de acea furie beneficiază cel mai mult organizațiile radicale. Cheltuieli de miliarde de dolari se fac pentru a pregăti noi oponenți, oferindu-se astfel resurse umane pentru organizațiile teroriste, aceasta este cea mai nedorită situație.
Deși uciderea liderilor organizațiilor teroriste este prezentată ca o tehnică eficientă de unii analiști militari, privind dintr-o perspectivă mai largă, de fapt aceasta nu are niciun rezultat. În mod evident, uciderea lui Osama bin Laden nu a însemnat sfârșitul al-Qaeda.
În afară de aceasta, organizațiile teroriste sunt capabile de a transforma cu dibăcie în propagandă chiar și aceste atacuri armate împotriva lor. Ei portretizează atacurile împotriva lor, ca dovadă a așa-zisei naturi drepte a cauzei lor. Din acest motiv, organizațiile fie devin mai puternice, fie își continuă activitățile în subteran, fapt ce face ineficientă acțiunea militară împotriva lor.
În scopul de a rupe spirala terorii, trebuie să se facă îmbunătățiri socio-economice și politice, cum ar fi asigurarea punerii în aplicare a proceselor democratice, trebuie în mod clar aduse în prim-plan în regiunile unde sunt activități teroriste. Pentru ca toate aceste lucruri să se întâmple, totuși, este esențial să eliminăm ignoranța care se află la originea tuturor erorilor modului de gândire radical. Acest lucru se poate face prin intermediul unor activități educaționale și culturale. Trebuie pusă în aplicare educația corectă cu idei clare, care ar fi mult mai economică decât cheltuielile de trilioane de dolari pe armament, urmate de cheltuirea a mai multor miliarde pe ajutor umanitar, și care este o metodă ce va produce rezultate infinit mai bune.
Este posibil să-i oprim pe acești militanți înainte de a se transforma în ucigași prin măsuri de precauție luate împotriva bazelor intelectuale și filosofice ale acestor organizații. Mai mult, apoi ar fi posibil să împiedicăm noi recrutări ale acelor organizații. Nicio organizație teroristă nu ar putea rezista vreodată unei astfel de lupte intelectuale, via televiziune, radio și internet. O mișcare care își pierde baza sa intelectuală nu poate supraviețui. Statele ar trebui, fie să preia această sarcină, fie să sprijine organizațiile neguvernamentale care se pun la dispoziție pentru această sarcină.
Ceea ce va împiedica teroarea scandaloasă, pe care o întâlnim peste tot în lume, este o mobilizare educațională împotriva tuturor organizațiilor teroriste, indiferent de rădăcinile lor ideologice.
Bugetele de apărare | 1. 500+ miliarde | 5. 10-20 miliarde | 8. 0,5-1 miliarde |
Statele lumii cheltuie bani cu lupta împotriva extremismului prin mijloace militare; totuși această amenințare continuă să crească. Ceea ce este necesar pentru prevenirea terorii criminale în întreaga lume, este o mobilizare educațională împotriva organizațiilor teroriste. |
NATO continuă să cheltuie bani în lupta împotriva extremismului prin forță armată; și totuși de ce această amenințare continuă să crească? Răspunsul este dat de direcția în care finanțele sunt direcționate. Încercarea de a lupta împotriva unei ideologii extremiste numai cu forța fizică va avea rezultate puține, dar va crește numărul de susținători ai acestei ideologii. Cum campania militară în regiune costă mai multe vieți omenești nevinovate, rudele și cercul apropiat al acelora care au murit în aceste atacuri vor fi motivate să se alăture extremiștilor datorită resentimentelor lor față de Vest.
Trebuie să li se pună capăt acestor mișcări periculoase și bazele lor ideologice ar trebui anihilate în toată lumea. Ca o chestiune de fapt, acest lucru este ceva ce se poate face numai de către națiunile din Orientul Mijlociu, cu ajutorul aliaților lor occidentali. În acest sens, pentru a eradica radicalismul și efectele sale la nivel global, precum și pentru a susține idealurile pozitive ale omenirii, cum ar fi democrația, pluralismul și drepturile omului, educația este cel mai important pas. Pentru a împiedica proliferarea radicalismului – o amenințare majoră la adresa securității globale – liderii mondiali ar trebui să înțeleagă nevoia urgentă a unei campanii intelectuale și să caute modalități de a corecta ignoranța prin eforturi intelectuale.
ADEVĂRATUL COST AL CHEELTUIELILOR CU ECHIPAMENTE MILITARE ȘI CE ALTCEVA S-AR FI PUTUT CUMPĂRA | |
a. LEGENDĂ MEDIA REALĂ A VENITURILOR PE GOSPODĂRIE 49,445 $
| 1. ECHIPAMENTUL UNUI SOLDAT 17,500 $ |
Bugetul militar al SUA a crescut cu 104%, timp de 11 ani consecutivi. De la o cheltuială de 354 miliarde $ în 2001 s-a ajuns la 721 miliarde $ în 2011. Banii cheltuiți pe armată ar putea fi investiți în schimb în sănătate și educație, creându-se noi locuri de muncă pentru mii de oameni. Aceste două pagini prezintă câteva exemple privind modul în care cheltuielile militare ar fi putut fi consumate în alte domenii. |
Unul dintre cele mai oribile acte de terorism radical pe care l-am descris în această carte este fără îndoială uciderea celor 12 angajați ai revistei satirice Charlie Hebdo din Paris. După acest atac, sinagogile, moscheile, organizațiile islamice, magazinele kosher și cimitirele au fost de asemenea sub amenințare. Atacul comis asupra unei reuniuni ce a avut loc în Danemarca, pentru a-i comemora pe angajații Charlie Hebdo a subliniat încă o dată gravitatea situației.
Pare să se fi format un cerc vicios al urii și acest ciclu rănește oameni obișnuiți, nevinovați. Radicaliștii fiecărei filosofii au potențialul de a face Europa de nelocuit pentru toată lumea, și mai ales pentru minorități, cum ar fi musulmanii și evreii. Terorismul, anarhia și violența sunt prin urmare cele mai mari probleme ale acestui secol. În special lumea islamică suferă cel mai mult din cauza acestei suferințe. Totuși, trebuie să reamintim încă o dată că terorismul nu are nici o religie.
Se pare că s-a format un cerc vicios al urii iar acest ciclu îi rănește cel mai tare pe oamenii obișnuiți, nevinovați. |
Terorismul și violența sunt rezultatele inevitabile ale unui sistem educațional care crede că ființele umane sunt simple animale care luptă pentru viața lor într-un cadru crud; acest sistem îi învață pe oameni cruzimea, egoismul, și neîndurarea. În acest sistem, altruismul, cooperarea, compasiunea și iubirea nu sunt valoroase. Un om devine puternic numai dacă el este crud și egoist. Când o persoană slabă sufletește este educată în acest fel și în special dacă nu știe cum să-și folosească conștiința, aceasta va fi influențată ușor de orice ideologie care vede “violența ca mijloc de a se afirma și de a-și obține drepturile sale”. Să rezumăm, o persoană care este instruită în acest sistem educațional poate fi convinsă să adopte căile teroriștilor, câteodată prin principiile comuniste și câteodată prin influențele radicale care se dau drept islamice. Din acest motiv, prima măsură pe care lumea trebuie s-o ia împotriva terorismului este repararea acestui sistem greșit de educație.
Este adevărat că conținutul revistei Charlie Hebdo și a altor publicații similare ofensează musulmanii. Această revistă a publicat conținut care ofensează nu numai musulmanii, dar și creștinii, evreii, budiștii și mulți alți oameni. Totuși, ce trebuie să facă un musulman în fața unei astfel de situații este să recurgă la acțiuni juridice să ceară ca valorile sale să nu mai fie ofensate. Chiar și mai bine, el îi poate aborda pe ofensatori (sau pe cei cu idei similare) într-un mod prietenos și le poate explica - într-un mod amabil - că atitudinea lor nu este plăcută, că umorul poate fi făcut într-un stil mai elegant, și îi poate încuraja să adopte în schimb o atitudine mult mai iubitoare și mai plină de compasiune. Ei pot scrie și vorbi despre faptul că aceste idei greșite ar trebui limitate și să informeze lumea întreagă despre aceste fapte. Totuși, un musulman care respectă Coranul nu poate ucide niciodată o altă persoană doar pentru că cealaltă persoană nu urmează Islamul.
Conținutul revistei Charlie Hebdo și a altor publicații similare i-au ofensat pe musulmani. Cu toate acestea, ceea ce ar trebui să facă un musulman este să recurgă la acțiuni în justiție. Mai bine de atât, el le poate explica cu amabilitate ofensatorilor că umorul poate fi făcut într-un stil mai elegant, și poate să-i încurajeze să adopte în schimb o atitudine mai iubitoare și plină de compasiune. |
Pe de altă parte, peste tot în întreaga lume, sunt comise crime și desfășurate acte brutale în numele Islamului iar victimele acestor acte oribile sunt cel mai adesea musulmani. Zeci de musulmani își pierd viața zi de zi, ca urmare a atacurilor teroriste comise în întreaga lume.
Ar trebui să se țină seama de faptul că ceea ce trăiesc acești oameni nu este un Islam bazat pe Coran, ci radicalism. Radicalismul care a apărut după moartea Profetului Mohamed (pfas) a produs reguli care nu există în religie și, folosind numele lui Dumnezeu și al Profetului (pfas), a creat o întreagă nouă religie. Acest sistem care s-a dezvoltat pe baza hadisurilor fabricate nu are loc pentru iubire, compasiune, prietenie, respect pentru femei, pace, frumusețe, artă sau știință; cu alte cuvinte, pentru lucrurile care aduc bucurie oamenilor. Există loc numai pentru opresiune, constrângere, cruzime și violență. Sistemul radicalist urmărește practic să îngroape oamenii de vii și să ia tot ce este frumos, folosind numele Islamului.
Prin urmare, este deosebit de important ca în eforturile de a explica faptul că Islamul este o religie a păcii, explicațiile să fie bazate pe Coran. Este imposibil tehnic ca o persoană care apăra o versiune a Islamului care este plină de superstiții radicale, hadisuri și povestiri fabricate să vorbească despre pace și iubire.
Acest adevăr oferă îndrumare nu numai musulmanilor dar și lumii occidentale care dorește să oprească terorismul: Calea de a opri așa-numitul terorism islamic este eradicarea intelectuală a ideilor care îl hrănesc. Atâta timp cât starea de spirit radicală persistă, bombardarea lumii musulmane cu drone, trimiterea de trupe, uciderea liderilor teroriști sau riposta la violență cu mai multă violență, nu vor eradica terorismul. Dimpotrivă, îl vor alimenta și îl vor face un monstru și mai mare. Orice lucru care ar exacerba ura și ostilitatea trebuie evitat cu grijă, și trebuie construit mai degrabă un mediu al ideilor decât unul al armelor.
Deci să repetăm: teroarea este inacceptabilă sub orice formă. În particular, echivalarea Islamului, care consideră uciderea unei persoane ca fiind echivalentă cu uciderea întregii omeniri, cu teroarea, este una dintre cele mai teribile tragedii ale secolului nostru. Cu toate acestea, teroarea nu va dispărea prin organizarea de marșuri de protest pe străzi, nici prin condamnarea de către politicieni și nici doar prin repetarea frazei” Islamul este o religie a păcii”. Faptul că Islamul este o religie a păcii se află în Coran, și acest fapt trebuie vestit lumii, în mod persistent și cu deplină dovadă de susținere, prin educație. De asemenea, lumea islamică trebuie curățată de nonsens: sprijinul occidental este desigur important pentru acest lucru, dar cei care trebuie să o facă sunt musulmanii.
Experții privind terorismul, agenții serviciilor de informații, scriitorii, editorii și analiștii din Vest caută constant răspunsul la o singură întrebare: De ce oamenii se alătură organizațiilor radicale?
Ei vin cu numeroase teorii; vorbesc despre copiii săraci din suburbiile orașelor, despre oamenii needucați și ignoranți și despre tineri plictisiți în căutare de aventură. Unii descriu acest fenomen ca fiind “forța de atracție a politicii utopice”, în timp ce alții susțin că acești oameni vor să “scrie o poveste a lor”.
Oricum, aceste teorii au fost abandonate în mare parte deoarece, treptat, s-a realizat că multe astfel de grupuri conțin un număr mare de oameni bogați, oameni cu carieră, cadre universitare, medici și ingineri, precum și faptul că mulți dintre membrii lor provin din medii înstărite.
CU SIGURANȚĂ, ISLAMUL ESTE MAI PRESUS DECÂT IMAGINILE AFIȘATE. |
Mijloacele de comunicare din prezent permit grupărilor teroriste radicale să-și instruiască adepții în întregime pe internet, având astfel acces la fiecare colț al lumii, în sens ideologic. În fața acestei amenințări, nu există decât o singură metodă viabilă: Ducerea unei lupte intelectuale, utilizând astfel internetul, canalele TV și radio mai bine decât radicalii.) |
Unii au declarat că cei care se alătură unor astfel de organizații au “probleme mentale”. Răspunsul la această afirmație a venit de la John Horgan, psiholog și profesor la Universitatea din Massachusetts, în cadrul Centrului Lowell pentru Terorism și Studii de Securitate: “Din cauza a ceea ce fac teroriștii, considerăm că acest lucru poate fi explicat prin patologia acestor oameni, dar încercarea de a explica terorismul ca boală mintală este înșelătoare.”2
Horgan și alții au trebuit să elimine toate posibilitățile pe care le-au avut ca ipoteze; nici sărăcia, nici plictiseala, nici bolile mintale nu pot explica de ce oamenii din aproape fiecare țară din lume sunt atât de hotărâți să depășească o seamă de dificultăți majore, pentru a deveni parte a unui sistem în care oamenii mor și sunt uciși cu ușurință. Nimeni nu s-ar arunca într-un război, lăsându-și în urmă familia și tot ce deține, de dragul de “a scrie o poveste”. Nu ar accepta niciodată moartea atât de repede și necondiționat.
Oamenii din întreaga lume se alătură grupărilor radicale, din țările europene până în Kazakhstan, din Australia până în Somalia și din Rusia până în Tunisia. Numărul oamenilor care se alătură acestor grupuri este permanent în creștere. Țările europene, cum ar fi Franța și Germania, conduc listele acestor cifre.
Se crede că în Siria au intrat aproximativ 15.000 de luptători din cel puțin 80 de țări pentru a ajuta la răsturnarea regimului lui al-Assad. În acest moment Europa se afla într-o stare de frică abjectă și de paranoia cu privire la membrii organizațiilor radicale care se pot întoarce în țările lor de origine și pot să continue să comită acte de teroare în propriile lor țări. |
Să vedem acum care este adevăratul răspuns la tulburătoarea întrebare: Îndepărtarea de Coran și adevăratele învățături ale Islamului și adoptarea ulterioară a unei interpretări denaturate a Islamului i-a determinat pe unii musulmani să întoarcă spatele libertății, artei și științei și i-a radicalizat într-o măsură semnificativă. Cum infrastructura ideologică a radicalismului s-a răspândit într-o manieră necontrolată (și, uneori, într-o manieră controlată de anumite forțe sub acoperire), acesta a început să amenințe o serie largă de teritorii, inclusiv Europa. Radicalismul care a izbucnit a declanșat islamofobia, deși susținătorii islamofobiei nu reușesc să vadă că ei continuă să încurajeze radicalismul într-o manieră pe care nu și-au dorit-o niciodată.
Pe măsură ce crește numărul celor care văd ca soluție distrugerea Islamului și a musulmanilor, a celor care nu îi vor pe musulmani în țara lor și care stau și privesc cum opresiunea musulmanilor în lume, se incită în continuare la ură. Imaginile terifiante lăsate în urmă de forțele de intervenție ale coaliției în Afganistan și Irak au fost, pentru mulți, ultima picătură. Nimeni nu a putut sau nu a rămas neafectat de uciderea familiilor și distrugerea caselor, fără discernământ, de către puterile occidentale. Barbaria incită inevitabl la ură.
În fiecare lună, mai mult de 1000 de luptători străini se alătură luptei în Siria. Nici chiar atacurile aeriene nu par să schimbe această stare de lucruri. Problema radicalismului poate fi rezolvată numai prin renunțarea completă a lumii islamice la sursele bazate pe absurdități și întoarcerea sa înapoi la Coran. |
Scopul coaliției occidentale poate fi în mod real acela de a instala propria versiune a democrației în aceste țări. Cu toate acestea, metoda utilizată este atât de greșită că a afectat nu doar Orientul Mijlociu, dar și Occidentul. Aceia care doresc să înțeleagă de ce atât de mulți oameni s-au alăturat grupărilor radicale din Europa și de ce sinuciderea este așa o problemă majoră în armata SUA, trebuie să facă o analiză profundă a caracterului eronat al politicilor urmate.
Deci, care ar trebui să fie soluția? Grupările radicale urmează o ideologie deviantă pe care mulți oameni din lume o cred adevărată. Adepții acelei ideologii nu se pot opune grupărilor în cauză deoarece, în sinea lor, ei pur și simplu nu cred că se află pe o cale greșită. Această problemă adânc înrădăcinată poate fi rezolvată numai prin renunțarea completă de către lumea islamică la sursele bazate pe nonsens și întoarcerea sa la Coran, iar persoana care va înfăptui aceasta este Hazrat Mahdi (pfas).
Într-o mare măsură, grupările radicale reușesc să producă acest efect prin intermediul internetului. Ei folosesc rețelele virtuale, excelând în mijloacele de propagandă persuasivă. Ajung pe cinci continente și adună susținători. Atrag oamenii de partea lor, poate cu doar câteva rânduri scurte. Cu alte cuvinte, prin educație.
Horgan rezumă acel efect în aceste cuvinte: “Ei au devenit adepți ai rețelelor virtuale întrucât astfel ajung la persoane nemulțumite pe scară globală.”
Ceea ce trebuie făcut este să se utilizeze aceleași mijloace pentru a arăta oamenilor cu dovezi din Coran falsa natură a acelei religii a superstiției, făcând uz de acest instrument de comunicare puternică cum este internetul. Rămâne de dovedit, folosind propria carte sfântă a Islamului, că Islamul respinge barbaria și învață iubirea și pacea. Dacă Occidentul va face asta, nu este nevoie desigur să mai amintim nimănui că aceasta are mai multe mijloace la dispoziția sa decât grupările radicale. Doar imaginți-vă că toată media internațională, care este în general sub controlul Occidentului, va oferi o astfel de educație cu voce tare! Ar dura doar câteva secunde pentru ca lumea să audă adevărul.
Cu toate că frica cunoscută sub numele de “islamofobie” a apărut în întreaga lume, în urma atacurilor din 11 septembrie 2001, rădăcinile sale se duc până la Cruciade, sau chiar și mai înainte. Islamul s-a răspândit acum în întreaga lume: musulmanii reprezintă 6 procente din populația Europei, mai mult de 45 de milioane. Până în 2050, se estimează că musulmanii vor reprezenta cam 20 % din populație și unul din cinci oameni în Europa va fi musulman — unul din principalele motive de creștere a Islamofobiei în rândul europenilor în ultimii ani.
XENOFOBIA ȘI INTOLERANȚA ÎN UE XENOFOBIA ȘI INTOLERANȚA ÎN UE | |
FENOMENUL DE URĂ ÎN UE | |
Avrupa'daki Müslüman asıllı göçmenler İslamofobi'nin yanı sıra zenofobiyle, yani yabancı düşmanlığıyla da mücadele etmektedirler. | |
→ 47,210 % CRIME RASISTE au fost raportate în UE în 2013 | |
Așa cum arată această diagramă, incidentele motivate rasial și infracțiunile motivate de ură ce au loc împotriva minorităților etnice sunt destul de ridicate ca număr și reprezintă o mare amenințare cu care se confruntă UE în prezent. Un mediu cultural bazat pe dragoste, respect, prietenie și fraternitate, fără disprețuirea celor care nu sunt din el, reprezintă o valoare de bază care ar trebui să fie susținută puternic. |
Totuși, mecanismele de declanșare reale din spatele creșterii Islamofobiei sunt grupările radicale teroriste care au apărut în numele Islamului. Aceste organizații radicale, cu mentalitățile lor perverse, îndepărtate de esența Islamului, au provocat o mare frică și ură față de Islam.
De asemenea, diverse cercuri opuse Islamului au jucat un rol uimitor de eficient în plantarea acestei frici în mințile oamenilor și aceasta a condus la o industrie virtuală a activităților și discuțiilor Islamofobe și la apariția unui aparat industrial, de informații și de securitate în valoare de mii de miliarde de dolari. Această industrie are ca scop prevenirea ascensiunii lumii Islamice, care deține centre economice și financiare puternice, resurse energetice majore și bogății subterane.
Islamofobia este o formă de rasism și Europa asistă la o tendință de creștere a acesteia. Cu toate acestea, motivul real din spatele creșterii islamofobiei este existența grupărilor radicale care au apărut în numele Islamului. Aceste grupări, care nu au nimic de a face esența Islamului, au provocat frică și ură față de Islam. |
Politicile adoptate de guvernele occidentale, în special după 11 septembrie, care în general vizau musulamnii, și legile care au trecut în acel context, au accelerat ascensiunea Islamofobiei. Partidele de extremă dreapta au jucat un rol major în încurajarea opoziției față de Islam. Aceste partide folosesc discursul islamofob pentru a aduna voturi, devin puternice pe spatele acestui discurs și țintesc în special migranții musulmani.
Migranții musulmani din Europa, trebuie să combată xenofobia precum și islamofobia. Mentalitatea etnocentrică care îi consideră ca fiind diferiți, îi exclude, îi disprețuiește și îi supune ambelor atacuri, fizice și psihologice, pe motiv că migranții le amenință viața lor culturală și socială, este în creștere în multe țări europene. Atacurile împreună cu agresiunile fizice, pietrele aruncate în moschei și la locurile de muncă, aruncarea de cocktail-uri Molotov, bătăile angajatorilor și a lucrătorilor, svasticile și sloganurile insultătoare scrise pe ziduri, vandalizarea cimitirelor, atacurile asupra caselor și familiile bătute și amenințate cu abuzuri verbale, sunt unele dintre faptele la care musulmanii din Europa sunt adesea supuși.
Cu toate acestea, ca toți ceilalți migranți, musulmanii sunt oameni care își părăsesc casele lor și caută să se integreze în țările în care merg, aducând o mare contribuție economică la noile lor societăți. Discriminarea și ostilitatea față de aceștia sunt în întregime incompatibile cu drepturile omului și cu democrația modernă, precum și faptul de a fi nedreptăți și intoleranți cu ei.
În Coran nu există nici o distincție între rase; Coranul recomandă ca oamenii de diferite credințe să trăiască împreună în aceeași societate, în pace și fericire. Astfel, pot fi puse bazele unei lumi în care oamenii vor fi capabili să trăiască împreună în pace, indiferent de rasa sau religia din care fac parte, în care toate pervertirile rasiste vor fi respinse și în care se vor lua în considerare drepturile tuturor și toată lumea va fi respectată. |
Cu toate acestea, ar fi la fel de greșit să se considere că ostilitatea față de Islam și musulmani în Europa se încadrează într-o singură categorie. Oamenii care gândesc că musulmanii iau joburile și celelalte beneficii de la occidentali, aceia care profită în mod deliberat de aceste preocupări, pentru a încuraja ostilitatea față de Islam și musulmani, sau aceia care cred că prin creșterea numărului de musulmani creștinismul va fi eliminat și/sau cultura occidentală va degenera și aceia care echivalează Islamul cu teroarea și radicalismul, toți trebuie luați în considerare separat. Există doar o singură cale de a depăși toate aceste temeri; adevărații musulmani trebuie să descrie credința lor cu răbdare și modestie și să explice și să arate că Islamul curățat de toate absurditățile este modern, compatibil cu știința, democrația și logica, iluminat, progresist, se opune terorii și îndeamnă la iubire, fraternitate și pace. Ei trebuie să explice că musulmanii nu au nicio intenție de a îndepărta creștinismul și că Coranul îi laudă pe creștini. Ei trebuie să explice că mentalitatea ce corespunde atacurilor teroriste, masacrelor și suicidului, care este împotriva artei, științei și a frumuseții și care este ostilă față de alte credințe nu derivă din Islam, ci din fanatici înșelați, slabi și eronat ghidați.
Vestul, are de asemenea o mare responsabilitate: Primul lucru pe care Vestul trebuie să îl facă este să introducă măsuri legale împotriva activităților islamofobe și rasiste. Islamofobia trebuie privită ca o crimă a urii în același fel în care este anti-semitismul. Prioritatea Vestului trebuie să fie dezvoltarea unei culturi bazată pe iubire, respect, prietenie și frăție, fără a-i disprețui pe cei care nu fac parte din ea. Țările vestice, organizațiile internaționale și organizațiile societății civile trebuie să dea dovadă urgentă de sensibilitate cu privire la acest subiect. Este o chestiune de cea mai mare urgență, în termeni de pace mondială, ca o nouă legislație să fie introdusă și ca publicul să fie educat astfel încât noile generații să fie eliberate de aceste prejudecăți.
Dacă ne uităm înapoi la istorie, vom vedea că Operațiunile nu au adus nici o soluție pentru terorism. Operațiunea Eagle Claw este unul dintre exemplele în acest sens. Operațiunea pusă în scenă de către armata SUA în aprilie 1980 pentru eliberarea celor 52 de cetățeni americani ținuți ostatici în ambasada SUA din Iran s-a încheiat dezastruos din cauza unei furtuni de nisip bruscă. Un accident în timpul alimentării în drum spre USS Nimitz, centrul operațiunii, a dus la distrugerea unui avion C-130 Hercules și a unui elicopter SUA. Armata SUA a pierdut opt soldați, două avioane militare și un transportor, și a trebuit să se retragă din regiune, fără a efectua operațiunea.
Un alt exemplu a avut loc în Somalia. O operațiune din 1994, sub comanda generalului William F. Garrison, s-a încheiat cu un eșec și moartea a 24 de soldați pakistanezi și a 19 soldați americani în luptele din Mogadishu. Forța de menținere a păcii ONU și trupele SUA s-au retras din regiune în 3 martie 1995, ca urmare a pierderilor în creștere.
Istoria militară SUA este plină de astfel de operațiuni de salvare eșuate, chiar dacă nu au fost întotdeuna atât de notorii ca acestea două. Un astfel de incident a avut loc în mijlocul lui decembrie 2014, în satul Dafaar în provincia yemenită Abva. O operațiune de salvare efectuată de către forțele speciale SUA, s-a încheiat cu uciderea a doi ostatici de către militanți, unul în vârstă de 33 de ani, americanul foto-ziaristul Luke Somers, și profesorul sud-african Pierre Korkie. Un comandant local al-Qaeda, diverși militanți, o femeie și un copil în vârstă de 10 ani, și-au pierdut, de asemenea, viața.
Chuck Hagel cel care la acea vreme era Secretarul Apărării SUA, a confirmat că acest lucru s-a întâmplat în timpul unei operațiuni de salvare a ostaticilor. Somers și Korkie au fost ținuți ostatici în Yemen pentru mai bine de un an.
SUA a condus și operațiunile militare cu drone în Yemen începând 2002. Cu toate acestea multe dintre aceste operațiuni s-au încheiat cu un eșec, cu moartea a numeroși civili. În 2014, au murit 13 civili și 20 oameni au fost răniți într-un atac aerian asupra țintelor al-Qaeda în orașul yemenit Rada.
Deci ce trebuie făcut acum când aceste țări sunt în imposibilitatea de a opri continuarea activităților teroriste pe teritoriul lor iar intervențiile militare externe duc la moartea oamenilor nevinovați?
Trebuie reiterat faptul că, în primul rând și înainte de toate, trebuie dusă o luptă intelectuală împotriva organizațiilor teroriste care folosesc violența în numele Islamului. Distorsiunile în modul de gândire a membrilor acestor organizații trebuie declarate în mod explicit. Toți liderii de opinie și politicienii trebuie să afirme cu tărie că în Coran, se afirmă explicit că musulmanii trebuie să invite oameni la valorile morale ale Islamului doar cu cuvinte blânde, fără a folosi forța și constrângerea. Acești oameni pot fi chemați la adevărata cale doar spunându-le despre libertatea credinței găsită în valorile morale islamice.
Toți musulmanii, șhiiții sau sunniții, trebuie să spună că violența nu este o cale prin care să-și caute drepturile lor și că aceasta este o violare flagrantă a valorilor morale coranice. Oamenii au nevoie să li se spună că valorile morale nu pot fi îmbrățișate prin acte de de teroare, că astfel de acte doar vor crește numărul dușmanilor Islamului și că ei vor provoca în mod invariabil un rău chiar mai mare asupra musulmanilor.
Pentru elevii din școli trebuie să fie prevăzute ore menite a submina infrastructura intelectuală a organizațiilor teroriste; trebuie studiate cărțile și articolele, și trebuie ținute conferințe și seminarii academice. Aceasta este singura cale prin care terorismul poate fi eradicat din lume. Această metodă poate seca mlaștina în care teroriștii se scaldă.
În prezent, există organizații radicale și extensii ale acestora care operează pe un teritoriu larg, din Asia Centrală până în Caucaz, din Africa până în Balcani, cât și din Europa până în SUA.
Singurul motiv pentru care radicalismul este capabil să adune susținători din culturi și zone geografice atât de diferite sunt tehnicile de pregătire, instruirea și propaganda, pe care le pun în aplicare pe oameni care sunt cel mai adesea ignoranți față de religie și care abordează problemele mai degrabă emoțional, decât cu intelectul lor. Internetul și rețelele sociale virtuale sunt instrumente de comunicare globale, cel mai adesea folosite de către organizațiile radicale pentru educație și propagandă. Prin urmare, este evident că trebuie să fie dezvoltate mijloace diferite împotriva radicalismului, altele decât uzul forței și armele.
Cu toate acestea, cele mai populare instituții strategice ale Occidentului, grupuri de reflecție și consilieri politici nu au reușit să vină cu nicio alternativă la producerea în mod constant de noi strategii militare. Pentru a fi mai preciși, n-au avut nici măcar odată ideea că ar putea exista o alternativă la sacrificarea în masă. Au ignorat întotdeauna credința și ideologia în apariția unor fenomene sociologice, cum ar fi radicalismul.
Singurul mod de a pune capăt terorii, violenței și uciderii, care provin dintr-o concepție distorsionată a Islamului bazată pe referințe superstițioase, interpretări distorsionate, hadisuri și porunci false care sunt total în contradicție cu Coranul, este informarea întreagii lumi islamice despre adevăratul islam bazat pe Coran, în cel mai delicat mod posibil, și corectarea acestor credințe și înțelegeri false în lumina și sub îndrumarea Coranului.
Toți musulmanii trebuie să respingă în totalitate atitudinea furioasă, inflexibilă argumentativ, care este împotriva însăși naturii Coranului și să adopte în locul ei o atitudine prietenoasă, blândă, afectuosă, calmă și plină de compasiune. Musulmanii trebuie să dea un exemplu lumii și să fie admirați pentru maturitatea, compasiunea, moderația, modestia și pacea lor. Musulmanii trebuie să trăiască Islamul în cel mai bun mod posibil și să prezinte lumii moralitatea islamică, nu numai prin aceste lucruri, dar și prin realizările lor în domeniile științei, culturii, artei, esteticii și ordinii sociale și în alte domenii.
Ne confruntăm cu un terorism teribil, care varsă râuri de sânge în lumea islamică, atacă civili în mijlocul Europei și în locațiile cele mai populate din SUA, și amenință întreaga lume, fără a ține cont de nicio religie, rasă sau ideologie. Această atrocitate hidoasă își face simțită prezența, uneori, ca PKK, uneori, ca Boko Haram, uneori, ca Al-Qaeda, uneori ca YPG, uneori ca miliții șiite și uneori ca ISIS. Organizațiile teroriste amintite seamănă cu tentaculele unei caracatițe, toate acestea fiind controlate de un singur gând. Să atace civili, să sfâșie Orientul Mijlociu, încercând în același timp să facă imposibilă viața celor din Occident. Ei văd vărsarea de sânge nevinovat ca o metodă esențială.
Una dintre cele mai atroce organizații de acest fel este ISIS, apărută așa-zis în numele Islamului, dar care a masacrat cel mai mare număr de musulmani. Cu toate acestea, cu siguranță terorismul nu-și găsește locul în religia Islamului, așa cum se spune cu adevărat în Coran. Așa-numitele referințe islamice, pe care le exploatează ISIS pentru a-și justifica terorismul brutal, sunt de fapt niște superstiții inventate și o intoleranță ce au pătruns în Islam mai târziu, dar care nu sunt conforme cu Coranul și nu au nicio relevanță pentru religia islamică comunicată și practicată de Profetul Mahomed (pfas).
ACTELE VIOLENTE ALE ISIS NU SUNT COMPATIBILE CU CORANUL |
Faptul că pe cărțile de identitate ale teroriștilor este trecut "Musulman" și că aceștia poartă nume musulmane nu-i face pe acești sălbatici, care omoară copii nevinovați fără remușcare, musulmani. Iar crimele lor nu pot fi botezate "terorism islamic."
Conform valorilor morale coranice, un musulman este obligat să-i trateze pe ceilalți oameni, indiferent dacă sunt sau nu musulmani, în mod cinstit și cu blândețe, și să "interzică stricăciunea pe pământ".
"Dumnezeu însă nu iubește stricăciunea." (Coran, 2:205)
Uciderea unui suflet nevinovat este unul dintre cele mai clare exemple de manifestare a stricăciunii. Uciderea unei singure persoane este o ticăloșie la fel de mare precum uciderea întregii umanități.
Că cel care ucide un suflet nevinovat de uciderea unui alt suflet sau de o altă stricăciune pe pământ, este ca și când i-ar ucide pe toți oamenii, iar cel care lasă în viață un suflet este ca și cum i-ar lăsa în viață pe toți oamenii. (Coran, 5:32)
Coranul îi consideră pe cei ce comit masacre în numele Islamului, numindu-le “jihad”, criminali. Niciun musulman care se ghidează după versetele din Coran și practicile profetului nostru (pfas) nu poate comite o astfel de ticăloșie.
Islamul cheamă la iubire, milă și pace. În ceea ce privește credința, Islamul le permite oamenilor libertate completă, într-un mod care este precis și clar. Versetele ce tratează această problemă nu lasă loc de nicio interpretare.
Voi aveți religia voastră, iar eu am religia mea! (Coran, 109:6)
Nu este silire la credinţă. (Coran, 2:256)
Dumnezeu îi îndeamnă pe toți oamenii să adopte ca model valorile morale islamice, urmând ca mila, compasiunea, buna înțelegere și pacea să domnească peste întreaga lume:
O, voi, cei ce credeți! Intrați în Islam pe deplin și nu urmați pașii lui Șeitan. (Coran, 2:208)
Singura modalitate de a elimina terorismul radical este reinstaurarea spiritului Coranului în lumea islamică. Celor care cred și îi fac și pe alții să creadă că soluția constă în violență și terrorism, ar trebui să li se spună că:
◉ Sunna (cuvintele și învățăturile) Profetului Mahomed (pfas) este Coranul iar Coranul este suficient,
◉ Coranul este clar și ușor de înțeles, și că ar trebui să urmeze Coranul și nu interpretările unor așa-numiți cărturari,
◉ Coranul predică în principal iertarea, iubirea și mila,
◉ Nu există nicio constrângere în Islam, și fiecare persoană are libertatea de opinie și de credință,
◉ Coranul consideră crima un păcat grav,
◉ Musulmanii au obligația de a stabili și de a menține pacea,
◉ Coranul poruncește tratament corect în toate situațiile,
◉ Musulmanii ar trebui să-i invite pe ceilalți să îmbrățișeze valorile morale islamice numai prin elocvență, nu prin constrângere sau forță,
◉ Și că așa-numitele hadith-uri care sunt folosite ca justificare pentru violență sunt de fapt fabricate și false.
Creșterea gradului de conștientizare a comunității islamice printr-o educație bazată pe concepția coranică, care cheamă la iubire și pace, îi va lipsi de toate mijloacele pe liderii radicali care incită la violență musulmani.
Instituirea pe pământ a domniei iubirii și păcii, așa cum a poruncit Dumnezeu, va trimite în mod irevocabil terorismul la coșul istoriei.
Pentru a rezuma faptele pe care le-am prezentat până acum, credința Islamului așa cum s-a descris în Coran este o religie a păcii, iubirii și compasiunii. Acest adevăr este acceptat și de mulți istorici și teologi non-musulmani. Unul dintre aceștia este istoricul britanic Karen Armstrong, o fostă călugăriță și un expert în istoria Orientului Mijlociu. În cartea ei Războiul Sfânt (eng. Holy War), în care examinează istoria celor trei religii divine, ea face următoarele comentarii:
Fericirea, dreptatea, bunăstarea economică și starea de bine pot fi atinse numai prin pace și unitate. Religiile monoteiste propovăduiesc dragostea. Este timpul ca toată lumea să realizeze că pacea constă în adoptarea unei abordări umane bazată pe morala religiei. |
DA IUBIRII NU URII |
... Cuvântul “Islam” provine din aceeași rădăcină arabă ca și cuvântul “pace” și Coranul condamnă războiul ca o stare anormală a lucrurilor, opusă voinței lui Dumnezeu ... Islamul nu justifică războiul total, agresiv, de exterminare ... Islamul recunoaște că războiul este inevitabil și, uneori, o obligație pozitivă pentru a pune capăt opresiunii și suferinței. Coranul ne învață că războiul trebuie să fie limitat și că trebuie dus într-un mod cât uman posibil. Mohamed a trebuit să lupte nu numai cu meccanii, ci și cu triburile evreiești din zonă și cu triburile creștine din Siria, care au plănuit o ofensivă împotriva lui în alianță cu evreii. Totuși, acest lucru nu l-a făcut pe Mohamed să-i denunțe pe Oamenii Cărții. Musulmanii au fost forțați să se apere, dar ei nu duceau un “război sfânt” împotriva religiei vrăjmașilor lor. Atunci când Mohamed i-a trimis sclavul eliberat Zaid împotriva creștinilor în fruntea unei armate musulmane, el le-a spus să lupte pentru cauza lui Dumnezeu cu curaj, dar prin metode umane. Ei nu trebuiau să-i molesteze pe preoți, călugări și călugărițe, și nici pe oamenii slabi și neajutorați care nu puteau să lupte. Nu trebuiau să-i masacreze pe civili și nici măcar să taie un singur copac și să dărâme o singură clădire.3
De asemenea, califii care i-au urmat Profetului Mohamed (pfas) au fost foarte preciși în exercitarea justiției. În țările cucerite, atât populațiile indigene, cât și noii veniți au dus o viață în pace și securitate. Abu Bakr , primul calif, a cerut oamenilor săi să adopte o atitudine de justețe și compasiune în aceste țări. Toate aceste atitudini au fost în concordanță cu valorile Coranului.
Abu Bakr a dat următoarea comandă armatei, lui înainte de prima expediție siriană:
O, oameni, opriți-vă ca să vă dau zece reguli pentru a le păstra în inimă: Nu comiteți trădare și nici nu vă abateți de la calea cea dreaptă. Nu trebuie să mutilați și nici să ucideți copii, vârstnici sau femei. Nu distrugeți palmierii și nici nu le dați foc și nu tăiați niciun pom roditor. Nu trebuie să ucideți turmele de animale sau cămilele, cu excepția celor pentru sacrificare pentru subzistența voastră. Probabil veți trece pe lângă oameni care s-au dedicat vieții monahale; lăsați-i în pace să-și vadă de viața lor. De asemenea, probabil veți găsi oameni care vă vor oferi mese felurite. Puteți mânca; dar nu uitați să menționați numele lui Dumnezeu.4
Omar ibn Al-Khattab, care ia urmat lui Abu Bakr, a fost faimos pentru modul în care a făcut dreptate și a încheiat tratate cu localnicii din țările cucerite. Fiecare dintre aceste înțelegeri s-a dovedit a fi un exemplu de compasiune și dreptate. De exemplu, în declarația sa prin care se acorda protecție creștinilor din Ierusalim și Lod, el a garantat că bisericile nu vor fi demolate și că musulmanii nu se vor închina în biserici în grupuri. Omar a acordat aceleași condiții creștinilor din Betleem.
În timpul cuceririi orașului Medina, declarația de protecție acordată patriarhului nestorian Isho'yab al III-lea (650-660 d.Hr.) a garantat din nou că bisericile nu vor fi demolate și că nicio clădire nu va fi transformată într-o casă sau o moschee.5 Cea mai remarcabilă este scrisoarea scrisă de patriarh, episcopului de Fars (Persia) după cucerire, în sensul că în aceasta sunt descrise înțelegerea și compasiunea arătate de către conducătorii musulmani Oamenilor Cărții, cu cuvintele unui creștin:
Arabii, cărora Dumnezeu le-a dat în acest moment guvernarea lumii ... nu persecută religia creștină. Într-adevăr, ei o apără, îi cinstesc pe preoții noștri și pe sfinții Domnului și conferă avantaje bisericilor și mănăstirilor.6
Ierusalim, care este sacru pentru musulmani, evrei și creștini, trebuie să fie un loc în care toți credincioșii să-și amintească de Dumnezeu cu bucurie și iubire. |
Documentul următor al lui Omar ne arată tipul de înțelegere și conceptul justiției pe care Dumnezeu îl acordă omului, cu condiția ca el să adopte trăsăturile de caracter descrise în Coran:
Aceasta este garanția pe care Umar, robul lui Dumnezeu, comandantul credincioșilor, o acordă locuitorilor din Aelia. El acordă tuturor, fie bolnavi sau sănătoși, siguranță pentru viața lor, bunurile lor, bisericile și crucile lor și pentru tot ceea ce privește religia lor. Bisericile lor nu vor fi schimbate în locuințe și nici distruse și nici acestea și nici privilegiile lor nu vor fi în nici un fel diminuate, nici cruciile locuitorilor și niciunul din bunurilor lor, iar asupra lor nu va fi nicio constrângere în problema credinței lor și niciunul dintre ei nu va fi vătămat.7
Toate acestea sunt exemple foarte importante, care dezvăluie modul în care înțeleg adevărații credincioși dreptatea și compasiunea. Într-un verset Dumnezeu poruncește următoarele:
Dumnezeu vă poruncește să dați înapoi stăpânilor lor lucrurile încredințate, iar dacă judecați între oameni, să judecați cu dreptate! Cât de minunat este acest lucru la care vă povățuiește Dumnezeu! Dumnezeu este Cel care Aude Totul [și] Cel care Vede Totul! (Coran, 4:58)
Canon Taylor, unul dintre liderii misionari ai Bisericii Anglicane, exprimă frumusețea revelată de moralitatea islamică într-unul din discursurile sale, după cum urmează:
[Islamul] a relevat dogmele fundamentale ale religiei – cum ar fi: unitatea și măreția lui Dumnezeu, că Dumnezeu este milostiv și just, că Dumnezeu cere ascultare față de voia Lui, resemnare și credință. A proclamat responsabilitatea omului față de o viață viitoare, de o zi a judecății și că peste cei răi o să cadă pedeapsă aspră; și a întărit îndatoririle de rugăciune, milostenie, post și bunăvoință. El dă la o parte virtuțile artificiale, nebuniile și înșelătoriile religioase, sentimentele morale pervertite și subtilitățile verbale ale celor care participă la dispute teologice ... Dă speranță sclavilor, omenirii fraternitate și recunoașterea dovezilor fundamentale ale naturii umane.8
Pe timpul Profetului Mohamed (pfas), s-a practicat o politică justă și plină de compasiune față de Oamenii Cărții. |
Afirmația falsă că oamenii din țările cucerite s-au convertit la Islam sub amenințare a fost, de asemenea, infirmată de cercetătorii occidentali, iar dreptatea și atitudinea plină de compasiune a musulmanilor a fost confirmată. L.Browne, un cercetător occidental, exprimă această situație în următoarele cuvinte:
De altfel, aceste fapte bine stabilite elimină ideea atât de des întâlnită în scrierile creștine, conform căreia, musulmanii, oriunde s-au dus, au forțat oamenii să accepte Islamul sub amenințarea sabiei.9
În cartea sa Perspectivele Islamului, Browne continuă să spună că motivul real din spatele cuceririlor musulmanilor a fost frăția Islamului. Marea majoritate a administratorilor musulmani care au domnit peste ținuturile musulmane de-a lungul timpului au continuat să trateze membrii altor religii cu cea mai mare compasiune și respect. În interiorul granițelor tuturor statelor islamice, atât evreii, cât și creștinii trăiau în condiții de siguranță și s-au bucurat de libertate.
De asemenea, domnia Turcilor Selgiucizi și cea a Imperiului Otoman au fost marcate de dreptate și compasiune, conform perspectivei Islamului. În cartea sa, Propovăduirea Islamului, Thomas Arnold explică dorința creștinilor de a intra sub dominația selgiucizilor datorită acestei atitudini:
De asemenea, același sentiment de securitate a vieții religioase sub dominația musulmană i-a făcut pe mulți dintre creștinii din Asia Mică, cam în același timp, să salute apariția turcilor selgiucizi și să-i considere ca eliberatori ai lor ... În timpul domniei lui Mihail VIII (1261-1282), turcii erau adesea invitați să ia în stăpânire orașele mai mici din interiorul Asiei Mici de către locuitorii acestora, ca să scape de tirania imperiului; și de multe ori, atât bogații, cât și săracii au emigrat în teritoriile stăpânite de turci.10
Malik Shah, conducătorul Imperiului Islamic Selgiuc la momentul de apogeu al acestuia, i-a abordat pe locuitorii din ținuturile cucerite cu multă compasiune și dreptate și, astfel, aceștia și-au amintit de el cu respect și dragoste. Toți istoricii obiectivi se referă în lucrările lor la dreptatea și compasiunea lui Malik Shah. De asemenea, compasiunea sa a dus la nașterea unor sentimente de iubire față de el în inimile Oamenilor Cărții. Din acest motiv, fără precedent în istorie, multe orașe au intrat sub dominația lui Malik Shah din propria lor voință. De asemenea, Sir Thomas Arnold îl menționează pe Odo de Diogilo, un călugăr din St. Denis, care a participat la a doua cruciadă în calitate de capelan privat al lui Ludovic al VII-lea și care se referă în memoriile sale la justiția administrată de către musulmani, indiferent de apartenența religioasă a supușilor. Pe baza istorisirii grafice a lui Odo de Diogilo, Sir Thomas Arnold scrie:
Imperiul Otoman, un stat musulman, a acordat supușilor săi libertate religioasă. Astfel, în provinciile otomane exista un mozaic multi-cultural pașnic. Statul și-a protejat cetățenii săi în conformitate cu învățătura morală musulmană, asistându-i pe săraci indiferent de religia practicată. |
Situația supraviețuitorilor ar fi fost complet fără speranță, dacă vederea suferinței lor nu ar fi înmuiat inimile Mohamedanilor, [îndemnându-i] la milă. Ei i-au îngrijit pe bolnavi și i-au ajutat pe cei săraci și înfometați cu larghețe(dărnicie, generozitate). Unii chiar au cumpărat bani francezi pe care grecii i-au obținut de la pelerini prin forță sau viclenie și i-au distribuit cu generozitate printre cei nevoiași. Atât de mare a fost contrastul dintre tratamentul blând pe care pelerinii l-au primit de la [ei] și cruzimea coreligonarilor lor, grecii, care i-au supus la muncă forțată, i-au bătut și i-au jefuit de puținul pe care încă îl mai aveau, că mulți dintre ei au îmbrățișat în mod voluntar credința eliberatorilor lor. După cum vechiul cronicar [Odo de Diogilo] spune: “Evitându-i pe coreligionarii lor care au fost atât de cruzi cu ei, s-au dus în siguranță în rândul celor necredincioși care au avut milă de ei, și, după cum am auzit, mai mult de trei mii s-au alăturat turcilor atunci când aceștia s-au retras.”11
Aceste afirmații ale istoricilor arată că administratorii musulmani care au adoptat cu adevărat moralitatea Islamului au condus întotdeauna cu compasiune și dreptate. De asemenea, istoria Imperiului Otoman, care a condus provincii pe trei continente, timp de secole, abundă în exemple de justiție dreaptă.
Modul în care evreii s-au stabilit în ținuturile otomane în vremea sultanului Baiazid al II-lea, după ce au fost masacrați și exilați din regatele catolice a Spaniei și Portugaliei, este un foarte bun exemplu de compasiune pe care moralitatea islamică o aduce cu ea. Monarhii catolici, care conduceau o mare parte din Spania la momentul respectiv au pus o presiune mare pe evreii care au locuit anterior în pace sub dominația musulmană în Andaluzia. În timp ce musulmanii, creștinii și evreii au fost capabili să trăiască împreună în pace în Andaluzia, monarhii catolici au încercat să forțeze întreaga țară să devină creștină, și au declarat război musulmanilor în timp ce pe evrei i-au asuprit. Ca rezultat, ultimul conducător musulman din regiunea Granada, din sudul Spaniei, a fost înlăturat în 1492. Musulmanii au fost supuși unui masacru teribil, iar acei evrei care au refuzat să-și schimbe religia au fost trimiși în exil.
În 1492, evreii care au refuzat să se convertească la creștinism au fost exilați din Spania, de către Regele Ferdinand și Regina Isabella (stânga). Evreii au fost acceptați de către Imperiul Otoman, un paradis al dreptății și compasiunii islamice. |
Un grup din acești evrei fără patrie a căutat adăpost în Imperiul Otoman, iar statul le-a permis să facă acest lucru. Flota otomană, sub comanda lui Kemal Reis, i-a adus pe evreii exilați și pe acei musulmani care au supraviețuit masacrului în provinciile otomane.
Sultanul Baiazid al II-lea a intrat în istorie ca unul dintre cei mai pioși credincioși, iar în primăvara lui 1492 i-a colonizat pe acești evrei care fuseseră expulzați din Spania în anumite părți ale imperiului său, în jurul orașului Edirne și în Tesalonic, din Grecia de astăzi. Cei mai mulți dintre cei 25.000 de evrei turci care trăiesc în Turcia de astăzi sunt urmașii acelor evrei spanioli. Ei practică religia și obiceiurile lor, pe care le-au adus din Spania în urmă cu aproximativ 500 de ani și continuă să trăiască în cel mai confortabil mod posibil, cu propriile lor școli, propriile spitale, cămine de bătrâni, asociații culturale și ziare. În aceiași măsură în care aceștia sunt comercianți și oameni de afaceri, comunitatea lor are reprezentanți în numeroase profesii, din domeniile tehnice până la publicitate, cu cercuri intelectuale care se dezvoltă din ce în ce mai mult. În timp ce comunitățile evreiești din multe țări din Europa au au fost expuse timp de secole la teama de atacuri rasiste antisemite, cele din Turcia au trăit în pace și securitate. Acest singur exemplu este suficient pentru a demonstra compasiunea pe care Islamul o aduce cu el și modul în care înțelege conceptul de justiție.
Compasiunea și afecțiunea afișate de sultanul Baiazid al II-lea se aplică tuturor sultanilor otomani. Atunci când Sultanul Mehmet Cuceritorul a cucerit Istanbulul, el a permis creștinilor și evreilor să trăiască liber acolo. André Miquel, cunoscut pentru lucrările valoroase pe care le-a scris despre practicile juste și pline de compasiune ale musulmanilor și ale lumii islamice, spune:
Sultanul Mehmet Cuceritorul a acordat multe concesii Patriarhiei. Sub dominația turcă, patriarhul s-a bucurat de autonomie pentru prima dată în istorie. În imagine îl vedem pe Sultanul Mehmet Cuceritorul primindu-l pe Patriarh. |
Comunitățile creștine au trăit într-o stare de administrare bună de care nu au beneficiat în timpul perioadelor bizantine și latine. Ele nu au fost supuse niciodată unor persecuții sistematice. Dimpotrivă, imperiul și mai ales Istanbulul a devenit un refugiu pentru evreii spanioli care au fost torturați. Oamenii nu au fost niciodată islamizați cu forța; mișcările de islamizare au avut loc ca urmare a unor procese sociale.12
De asemenea, ne-musulmanilor li s-au acordat mai multe drepturi și în statele islamice pre-otomane. Profesorul de Religie și Relații Internaționale John L. Esposito, de la Universitatea Georgetown, descrie modul în care evreii și creștinii care au intrat sub administrarea statelor musulmane au beneficiat de o înțelegere extraordinară:
Pentru mai multe populații non-musulmane din teritoriile bizantine și persane deja aservite conducătorilor străini, stăpânirea islamică a însemnat mai degrabă o schimbare de conducători, de multe ori cei noi dând dovadă de mai multă flexibilitate și toleranță, decât o pierdere a independenței. Multe dintre aceste populații s-au bucurat de o mai mare autonomie locală și de multe ori au plătit impozite mai mici ... Islamul s-a dovedit o religie mai tolerantă, oferind o mai mare libertate religioasă pentru evreii și creștinii indigeni.13
Sultanul Baiazid al II-lea a fost un musulman devotat. El i-a primit pe evreii care au fugit de persecuția spaniolă și le-a dat libertatea de a-și practica religia lor în ținuturile musulmane. |
2 http://www.ibtimes.com/why-do-people-join-isis-psychology-terrorist-1680444
3 http://www.ibtimes.com/why-do-people-join-isis-psychology-terrorist-1680444
4 Karen Armstrong, Holy War, MacMillian London Limited, 1988, p. 25
5 Tabari, Ta' rikh, 1, 1850, cited in Majid Khadduri, War and Peace in the Law of Islam, Johns Hopkins Press, Baltimore, 1955, p. 102
6 Karen Armstrong, Holy War, MacMillan London Limited, 1988, p. 25
7 W.H.C. Frend, “Christianity in the Middle East: Survey Down to A.D. 1800”, Religion in the Middle East, Ed. A.J. Arberry, I-II Cambridge, 1969, Volume I, p. 289
8 Prof. Thomas Arnold, The Spread of Islam in the World, A History of Peaceful Preaching, Goodword Books, 2001, p. 56.
9 Prof. Thomas Arnold, The Spread of Islam in the World, A History of Peaceful Preaching, p. 71-72
10 L.Browne, The Prospects of Islam, p.11-15
11 Prof. Thomas Arnold, The Spread of Islam in the World, A History of Peaceful Preaching, p. 96
12 Prof. Thomas Arnold, The Spread of Islam in the World, A History of Peaceful Preaching, p. 88-89
13 André Miquel, L'Islam et sa Civilisation VIIe - XXe siècle, Librairie Armand Colin, Paris 1968, p. 244
14 John L. Esposito, The Islamic Threat: Myth or Reality, Oxford University Press, New York, 1992, p. 39 Gesta Francorum, or the Deeds of the Franks and the Other Pilgrims to Jerusalem," trans. Rosalind Hill, (London: 1962), p. 91.