Aşa cum ceea ce am analizat până acum a demonstrat deja, teoria evoluţiei nu are nicio bază ştiinţifică. Totuşi, oamenii din întreaga lume nu sunt conştienţi de acest lucru şi acceptă ideea că evoluţionismul este un fapt ştiinţific. Cel mai important motiv al acestei mari înşelătorii este îndoctrinarea şi propaganda despre evoluţionism, conduse sistematic de către mass-media. Tocmai de aceea, trebuie să menţionăm caracteristicile particulare ale acestei îndoctrinări şi propagande.
Atunci când privim cu atenţie la mass-media din Occident, ne lovim foarte des de ştiri care se referă la teoria evoluţiei. Organizaţii mediatice de vârf, cât şi reviste cunoscute şi „respectabile“ aduc periodic în discuţie acest subiect. Dacă studiem modul în care este abordat evoluţionismul, impresia pe care ele o lasă este aceea că teoria evoluţiei este un fapt demonstrat complet şi care nu lasă loc pentru îndoieli sau discuţii.
EVOLUTIONIST PROPAGANDA
Popular science magazines having taken over the leadership of evolution propaganda, play an important role in encouraging the public to accept the theory of evolution.
Oamenii obişnuiţi care citesc acest gen de ştiri încep să creadă că teoria evoluţiei este un fapt la fel de sigur precum o lege matematică. Ştirile de acest gen ce apar în motoarele media de marcă, sunt apoi preluate de către mass-media locală. Aceasta tipăreşte titluri mari de genul: „Conform revistei Time, a fost descoperită o nouă fosilă ce vine să completeze lacunele din lanţul fosil“; sau „revista Nature arată că oamenii de ştiinţă au adus lumină asupra ultimelor probleme ale teoriei evoluţioniste“. Găsirea „ultimei legături lipsă în lanţul evoluţionist“ nu înseamnă absolut nimic, deoarece nu există nici măcar un singur lucru dovedit referitor la teoria evoluţionistă. Orice lucru care a fost prezentat drept dovadă s-a dovedit a fi fals, după cum am arătat în capitolele anterioare. În plus faţă de mass-media, propaganda şi îndoctrinarea se realizează şi prin intermediul resurselor ştiinţifice, al enciclopediilor şi al cărţilor de biologie.
Pe scurt, atât mass-media, cât şi cercurile academice, care sunt la dispoziţia centrelor de putere anti-religioase, menţin o viziune complet evoluţionistă, pe care o impun societăţii. Această impunere este atât de eficientă încât, în timp, a transformat evoluţionismul într-o idee ce nu pare că va fi respinsă vreodată. A nega evoluţionismul este văzut ca şi cum ai susţine ceva împotriva ştiinţei şi care nu ţine seama de realităţile fundamentale. Tocmai de aceea, neţinând seama de multiplele deficienţe care au fost deja revelate (în special după anii 1950) şi de faptul că acestea au fost mărturisite chiar de oamenii de ştiinţă evoluţionişti, astăzi este aproape imposibil să găseşti vreo urmă de criticism, în cercurile ştiinţifice sau în mass-media, la adresa evoluţionismului.
Larg acceptate ca fiind cele mai „respectate“ publicaţii în materie de biologie şi ştiinţe ale naturii în Occident, reviste precum Scientific American, Nature, Focus, Discovery, Science şi National Geographic adoptă teoria evoluţionismului drept ideologia lor oficială şi încearcă să prezinte această teorie ca fiind un fapt dovedit ştiinţific.
Evoluţioniştii folosesc la maxim avantajele conferite de programul de „spălare a creierului“ oferit de mass-media. Mulţi oameni cred în evoluţionism atât de necondiţionat, încât nici măcar nu se obosesc să întrebe „cum?“ şi „de ce?“ Aceasta înseamnă că evoluţioniştii au puterea de a-şi ambala şi masca minciunile astfel încât ele să poată convinge cu uşurinţă.
Spre exemplu, chiar şi în cele mai „ştiinţifice“ cărţi evoluţioniste, „tranziţia de la apă la uscat“,care este unul dintre cele mai mari evenimente pentru care nu se poate găsi o justificare, este „explicat“ cu o simplitate ridicolă. Conform evoluţionismului, viaţa a început în apă, iar primele animale care s-au dezvoltat au fost peştii. Teoria susţine că, într-o bună zi, peştii au început să se năpustească de la sine către uscat dintr-un motiv sau altul (cel mai adesea, motivul invocat este seceta), iar peştele care a ales să trăiască pe uscat s-a întâmplat că avea picioare în loc de aripioare, şi plămâni în loc de branhii.
THE WHALE TALE FROM EVOLUTIONISTS
One of the curious evolutionary fables is the one about the "evolution of whale" that was published in National Geographic, widely respected as one of the most scientific and serious publications in the world:
The Whale's ascendancy to sovereign size apparently began sixty million years ago when hairy, four-legged mammals, in search of food or sanctuary, ventured into water. As eons passed, changes slowly occurred. Hind legs disappeared, front legs changed into flippers, hair gave way to a thick smooth blanket of blubber, nostrils moved to the top of the head, the tail broadened into flukes, and in the buoyant water world the body became enormous.1
Besides the fact that there is not a single scientific basis for any of this, such an occurrence is also contrary to the principles of nature. This fable published in National Geographic is noteworthy for being indicative of the extent of the fallacies of seemingly serious evolutionist publications.
1- Victor B. Scheffer, "Exploring the Lives of Whales", National Geographic, vol. 50, December 1976, p. 752
Majoritatea cărţilor evoluţioniste nu ne spun „cum“ anume s-a petrecut acest lucru. Chiar şi în cele mai ştiinţifice surse, absurditatea unor asemenea aserţiuni este ascunsă cu abilitate în spatele unor propoziţii de genul: „tranziţia de la apă la uscat a fost realizată“.
Dar cum anume s-a realizat această „tranziţie“? Cunoaştem faptul că un peşte nu poate trăi mai mult de câteva minute în afara apei. Dacă presupunem că a apărut seceta şi peştii au ajuns pe uscat, atunci ce s-a petrecut oare cu peştii? Răspunsul este evident. Toţi peştii care ar ajunge afară din apă ar muri unul câte unul, în răstimp de câteva minute. Chiar dacă acest proces s-ar fi întins pe o perioadă de zece milioane de ani, răspunsul ar fi în continuare acelaşi: peştii vor muri unul câte unul. Motivul este dat de faptul că un organ atât de complex precum un plămân complet nu poate să apară printr-un „accident“ brusc, adică printr-o mutaţie; pe de altă parte, o jumătate de plămân nu ajută la absolut nimic.
Şi asta este exact ceea ce evoluţioniştii susţin. „Tranziţia de la apă la uscat“, „tranziţia de la sol la aer“ şi multe alte presupuse salturi sunt „explicate“ în aceşti termeni ilogici. În ceea ce priveşte formarea unor organe cu adevărat complexe cum ar fi ochiul şi urechea, evoluţioniştii preferă să nu spună absolut nimic referitor la acest subiect.
Este uşor să influenţezi omul de pe stradă dacă ascunzi totul sub ambalajul „ştiinţei“. Desenezi o imagine închipuită ce reprezintă tranziţia de la apă la uscat, inventezi cuvinte latine pentru animalele din apă, pentru „descendenţii“ lor de pe uscat şi pentru „forma intermediară tranziţională“(care este un animal imaginar) şi apoi fabrici o minciună elaborată: „Eusthenopteron s-a transformat mai întâi în Rhipitistian Crossoptergian, apoi în Ichthyostega, de-a lungul unui proces evolutiv îndelungat.“ iar dacă pui aceste cuvinte în gura unui om de ştiinţă având ochelari groşi şi halat alb, ai toate şansele să convingi mulţi oameni, întrucât mass-media, care s-a dedicat în întregime promovării evoluţionismului, va anunţa cu un mare entuziasm această ştire lumii întregi.