În Coran, Dumnezeu ne aduce la cunoştinţă beneficiile femeii credincioase: "Nu vă însuraţi cu politeiste înainte ca ele să treacă la credinţă, căci o roabă care crede este mai bună decât o politeistă, chiar dacă ea vă place! Şi nu daţi de soţii [fete credincioase] politeiştilor, înainte ca ei să treacă la credinţă, căci un rob credincios este mai bun decât un politeist, chiar dacă el vă place. Aceştia cheamă la Foc, pe când Allah cheamă la Rai şi la iertare, prin graţia Sa. El le arată limpede semnele sale oamenilor, pentru ca ei să îşi aducă aminte." (Capitolul Al-Baqara: 221).
Dumnezeu ne arată cum credinţa, frica şi respectul faţă de Dumnezeu şi morala islamică sunt cauzele principale ale tăriei de caracter şi ale virtuţii credincioşilor. Aşa cum a revelat Dumnezeu în versetul: "Însă noi le-am adus pomenirea lor, dar ei de la pomenirea lor se întorc" (Capitolul Al-Mu'minun: 71), această moralitate le conferă oamenilor demnitate şi onoare. Femeile care trăiesc în conformitate cu normele coranice vor fi respectate şi se vor bucura de onoare şi demnitate.
Dumnezeu nu a conceput caractere diferite pentru bărbat şi femeie; El cere tuturor să respecte acelaşi caracter musulman. Musulmanii se tem şi Îl respectă pe Dumnezeu şi caută să Îl mulţumească, pe deplin conştienţi că această viaţă pe pământ este efemeră şi că orice fiinţă va muri într-o zi.
Femeile care se străduiesc să trăiască conform moralei islamice sunt ferite de deficienţele caracteriale, slăbiciunile şi prejudecăţile specifice femeilor lipsite de credinţă. Mai mult decât atât, ele îşi dezvoltă un caracter puternic, bazat pe credinţă. Musulmanii nu sunt influenţaţi de sugestiile şi criticile societăţii, ale familiei sau prietenilor şi trăiesc conform valorilor şi moralei coranice.
Maria este unul din cele mai bune modele pentru femei, întrucât pe tot parcursul dificilelor încercări prin care a trecut - aflată fiind în mijlocul unei societăţi în care oamenii îşi uitaseră credinţa - a manifestat întotdeauna tărie de caracter şi integritate. Puterea izvorâtă din credinţa în Dumnezeu, supunerea sinceră faţă de El şi statornicia în respectarea valorilor islamice i-au permis Mariei să-şi păstreze onoarea şi integritatea. Ea s-a remarcat prin aceste calităţi.
În paginile următoare, vom explora fundamentele caracterului ideal al femeii musulmane, cât şi diferenţele majore faţă de caracterul celor aflate în afara credinţei.
Femeile musulmane cred în Dumnezeu din toată inima, se supun complet Lui, sunt conştiente că nu există altă divinitate şi că El este Domnul fiecărei fiinţe şi fiecărui lucru şi este Atotputernic. În consecinţă, ele se tem şi Îl respectă pe Dumnezeu şi caută să Îi fie pe plac. Îl adoră numai pe El şi Îl acceptă numai pe El drept cel mai apropiat prieten şi caută numai ajutorul Lui. Ea ştie că doar El poate să îi trimită binele sau răul şi astfel trăieşte pe deplin încredinţată că depinde doar de El. Ea ştie că El o menţine în viaţă, o îngrijeşte, protejează şi ocroteşte. Din aceste motive, ea nu aşteaptă nimic de la ceilalţi.
Ea crede în Dumnezeu fără nicio urmă de îndoială în inimă, întreaga sa viaţă, fără să-şi piardă credinţa, indiferent de circumstanţe. Ea ştie cum să fie recunoscătoare şi mulţumită de apropierea faţă de El, atât în situaţii fericite, cât şi în dificultate. Ea se află într-o continuă stare de supunere, sigură de dragostea, mila, iertarea şi îndurarea lui Dumnezeu.
Allah; O'ndan başka İlah yoktur.
Öyleyse mü'minler (yalnızca) Allah'a tevekkül etsinler.
(Teğabün Suresi, 13)
Când are o problemă, caută soluţia oferită în Coran de către Dumnezeu, fiind conştientă că, în viaţă, esenţiale sunt dragostea sinceră, supunerea şi încrederea în El. Ea se încrede în promisiunea lui Dumnezeu că El creează totul conform dreptăţii Sale, cu înţelepciune şi bunătate.
Chiar dacă problema pare a dura etern, ea niciodată nu se lasă pradă deznădejdii sau îngrijorării în ce priveşte ajutorul Lui. Mulţumită cu ceea ce i-a trimis Dumnezeu, îşi menţine răbdarea şi supunerea, ştiind că totul ascunde un rezultat în cele din urmă benefic. Ea ştie că în Coran se aminteşte despre cei care îşi pierd credinţa în astfel de momente. Ca şi Profetul Muhammed, în momentele dificile ale vieţii, ea spune "... Domnul meu este cu mine şi El mă va călăuzi" (Capitolul Aş-Şu'ara: 62). De-a lungul vieţii, credinţa sa profundă îi permite să fie conştientă tot timpul de îndurarea, apropierea, dragostea, ajutorul şi prietenia lui Dumnezeu.
Caracterul său elevat se distinge mai pregnant, atunci când este comparat cu cel al femeii necredincioase. Unele femei lipsite de credinţă nu adoptă o atitudine adecvată de acceptare şi supunere, atunci când se confruntă cu diferite situaţii de criză; ele ignoră faptul că Dumnezeu controlează şi creează totul şi ascunde multă înţelepciune şi bunătate în tot ceea ce se petrece. Astfel de femei se lasă dominate de nerăbdarea, nehotărârea, panica şi furia manifestate în perioadele tensionante ale vieţii.
Din acest motiv şi pentru a evita cearta, bărbaţii încearcă adeseori să nu expună femeile unor situaţii potenţial problematice. Filmele şi romanele sunt pline de astfel de poveşti. Din moment ce ele nu îşi pun încrederea în Dumnezeu şi nu se supun Lui, nu pot găsi răbdarea şi hotărârea de a îndura necazurile. De fapt, credinţa şi puterea lor sunt direct proporţionale cu beneficiul rezultat din rezolvarea acestor dificultăţi.
Femeile credincioase îşi trag puterea din credinţă şi din hotărârea de a-I câştiga bunăvoinţa lui Dumnezeu. Aşadar rezistenţa şi capacitatea lor de îndurare în faţa adversităţilor vieţii poate fi destul de mare. În Coran s-a revelat următorul verset: "Numai călăuzirea lui Allah este Călăuzire! şi ni s-a poruncit să ne supunem Stăpânului lumilor!" (Capitolul Al-'An'am: 71). Dumnezeu le vesteşte binele celor care I se supun: "Acela care supune faţa sa lui Allah şi este binefăcător, acela s-a prins de toarta cea mai trainică. La Allah se află sfârşitul [tuturor] lucrurilor" (Capitolul Luqman: 22); "Ba nu! Cel care s-a supus lui Allah şi face bine, va avea răsplata sa de la Domnul lui! Ei nu au se teme şi nici nu vor fi mâhniţi!" (Capitolul Al-Baqara: 112).
Singurele surse de îndrumare ale femeii musulmane, ca şi a tuturor credincioşilor, sunt Coranul şi tradiţia Profetului nostru. Ea îşi modelează personalitatea, caracterul, stilul de viaţă, idealurile, dorinţele, comportamentul şi moralitatea în consonanţă cu aceste două surse. Întrebând - "Şi, oare, voiesc ei judecata din vremea păgâniei? Dar cine, oare ar putea să fie judecător mai bun decât Allah, pentru un neam care se crede statornic?" (Capitolul Al-Ma'ida: 50), Dumnezeu afirmă că cele mai corecte şi bune judecăţi le oferă Coranul. În plus, "… şi Noi ţi-am trimis ţie Cartea ca tâlcuire pentru toate lucrurile, călăuză, îndurare şi bună vestire pentru musulmani" (Capitolul An-Nahl: 89).
Profetul nostru a spus: "Într-adevăr, v-am lăsat Cartea lui Allah şi tradiţia Trimisului Său. Dacă vă ţineţi strâns de ele, nu vă veţi rătăci niciodată." (21) Prin aceste cuvinte, musulmanilor li s-a reamintit că îndrumarea cea mai importantă este cea din Coran şi Sunna.
Dacă analizăm stereotipurile referitoare la femei în cadrul societăţilor laice, observăm că se presupune că femeile acţionează conform capriciului şi instinctelor lor. Singura sursă de îndrumare a femeilor în ceea ce priveşte construirea caracterului ideal o reprezintă condiţionările sociale care le determină încă din copilărie. Dat fiind că femeile din jurul lor, precum şi cele din filme şi romane, se comportă şi afişează acelaşi caracter, acceptat social drept normă, conduita lor este predictibilă. Este uşor de prevăzut cum vor reacţiona în anumite situaţii, ce hotărâri vor lua, cum se vor comporta, chiar şi ceea ce vor spune.
Femeile musulmane acţionează întotdeauna corect, iau decizii bune şi obţin rezultate optime în măsura în care se lasă îndrumate de Coran şi tradiţia Profetului. În plus, nu trec prin experienţa nefericirii şi nemulţumirii, aşa cum li se întâmplă prea adesea celor lipsite de credinţă. În versetul următor se afirmă că bărbaţii şi femeile musulmane duc o viaţă fericită, precum cea promisă de Dumnezeu: "Pe cel care face o faptă bună - bărbat sau femeie - şi este credincios, îl vom dărui noi cu o viaţă bună. Şi Noi îi vom răsplăti pe ei după [faptele] cele mai bune pe care le-au săvârşit" (Capitolul An-Nahl: 97).
Una din trăsăturile negative de caracter ale femeilor necredincioase constă în restricţionarea idealurilor, gândurilor şi stilului de viaţă. Societatea le spune femeilor că au anumite îndatoriri şi responsabilităţi, pe care ar trebui să le îndeplinească cât pot ele de bine. De obicei, ele nu sunt încurajate să îşi găsească alte idealuri sau să-şi dezvolte personalitatea. Numai când femeile devin conştiente de această realitate încep într-adevăr să perceapă nevoia de a-şi construi idealuri mai înalte, orizonturi mai largi, şi de a-şi dezvolta personalitatea.
În principal, de la femei se aşteaptă să răspundă nevoilor familiei şi să-şi crească copiii. Altfel, conform educaţiei din copilărie, ele se concentrează asupra propriei lor persoane, asupra aspectului fizic, coafurii, machiajului, hainelor şi modei în general; îşi menţin casele curate şi se socializează cu prietenii. Deşi aceste activităţi nu sunt rele în sine, este greşit să-şi limiteze viaţa doar la îndeplinirea acestor îndatoriri, fără ca măcar să se întrebe de ce lucrurile stau astfel.
Dumnezeu a creat bărbaţii şi femeile cu un scop şi le-a revelat responsabilităţile în Coran. Cel mai important aspect: orice femeie este responsabilă în faţa lui Dumnezeu, deoarece El a creat-o, i-a dat viaţă, a protejat-o, ocrotit-o şi i-a oferit cele necesare. Bărbaţilor şi femeilor li se cere să ducă viaţa morală prescrisă de Dumnezeu, să-L adore şi să-L slujească şi să-I câştige bunăvoinţa. Ei sunt responsabili să le vorbească oamenilor - celor care s-au îndepărtat de viaţa fericită şi liniştită, conformă prescripţiilor coranice - despre valorile islamice şi să depună eforturi să-i aducă mai aproape de mulţumirea şi Îndurarea lui Dumnezeu şi de Paradis. Ei trebuie să se străduiască să îi salveze pe oameni din tiparele negative ale gândirii şi de suferinţa datorată haosului şi dezordinii, aspecte generate de Satana şi, prin urmare, private de dragoste adevărată, de respect şi prietenie.
Toţi credincioşii sunt obligaţi să îi ajute şi să îi îndrume pe calea lui Dumnezeu pe aceia care sunt slabi şi îndureraţi: "Şi ce este cu voi de nu luptaţi pe calea lui Allah, şi pentru bărbaţii, muierile şi copiii slabi care zic: «Doamne! Scoate-ne pe noi din cetatea asta cu neam nelegiuit şi dă-ne nouă din partea Ta un ocrotitor şi dă-ne din partea Ta un ajutor!»" (Capitolul An-Nisa': 75).
De ki: "O, benim Rabbim'dir, O'ndan başka İlah yoktur.
Ben O'na tevekkül ettim ve son dönüş O'nadır."
(Rad Suresi, 30)
Dumnezeu le reaminteşte în continuare musulmanilor că sunt obligaţi să ajute orfanii, pe cei aflaţi în nevoie şi persoanele vulnerabile: "Adoraţi-L pe Allah şi nu-I faceţi asociaţi Lui nimic! Purtaţi-vă bine cu părinţii, cu rudele, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat şi cu vecinul străin, cu tovarăşul de alături, cu călătorul de pe drum şi cu cei stăpâniţi de mâinile voastre drepte, căci Allah nu-l iubeşte pe cel trufaş şi pe cel lăudăros!" (Capitolul An-Nisa': 36).
O femeie musulmană este conştientă de toate aceste responsabilităţi şi nu se concentrează numai asupra sa. Mai mult decât atât, ea face tot posibilul să rezolve problemele celor din jur - cum ar fi: ajutorarea suferinzilor, lupta împotriva bolilor contagioase, munca cu copiii refugiaţi sau orfanii de război, îngrijirea bătrânilor şi a femeilor aflate în nevoie - de parcă ar fi problemele sale.
Femeia credincioasă acordă atenţie totală fiecărui aspect al vieţii cotidiene, întrucât ştie că esenţial este să câştige bunăvoinţa lui Dumnezeu şi să acţioneze conform moralei islamice pentru a aduce mulţumire şi fericire autentică celorlalţi. Ea este conştientă că situaţiile cu care se confruntă zilnic îşi pierd relevanţa, dacă sunt integrate în contextul mult mai larg al scopului pentru care a fost menită.
"… Şi pe suflet şi pe ceea ce l-a plăsmuit şi i-a insuflat lui nelegiuirea şi evlavia sa! Izbândeşte cel care-l curăţeşte şi pierdut este cel care-l strică!" (Capitolul Aş-Şams: 7-10).
Versetul de mai sus îi avertizează pe oameni referitor la egoismul care, necontrolat, îi va conduce spre nenumărate rele. Teama şi respectul unei persoane faţă de Dumnezeu, precum şi credinţa în Viaţa de Apoi, oferă putere şi motivaţie pentru a rezista în faţa tentaţiilor.
În absenţa conştientizării existenţei Vieţii de Apoi, oamenii îşi urmează dorinţele şi nu se tem de întâlnirea cu Dumnezeu, când vor da socoteală pentru faptele lor. Dacă egoul este lăsat liber să îl conducă pe om spre furie, gelozie sau comportament neadecvat faţă de o altă persoană, treptat, persoana se va complace în aceste tendinţe. Dacă eul egoist al femeii lipsite de credinţă o va încuraja să-şi reverse furia şi frustrările prin insinuări, ironizări, calomnii, minciuni, conspiraţii şi comportament ipocrit, ea îl va asculta fără rezerve. Astfel de persoane vor comite păcate fără oprelişte, aflate sub impresia falsă că nu vor trebui să răspundă niciodată pentru actele lor.
Totuşi, Dumnezeu ne-a revelat că toate aceste acte reprezintă manifestarea răutăţilor necenzurate care ispitesc eul egoist. Când omul acţionează pe baza acestor impulsuri, lucrurile pur şi simplu se înrăutăţesc. Oamenii care nu îşi pot controla emoţiile, chiar şi atunci când ştiu că ceea ce fac este rău, sunt slabi şi îşi ignoră conştiinţa. Cu alte cuvinte, ei se degradează. Este înjositor să nu fii capabil să acţionezi matur sau să răspunzi raţional, când egoul tău te îndeamnă la altceva.
 |
Aşa cum Dumnezeu revelează, răspunsul demn şi corect în faţa unor astfel de sugestii malefice constă în ignorarea acestora şi în adoptarea unor manifestări comportamentale conştiente, nu reactive. Trăsăturile de caracter trebuie rafinate, întrucât, finalmente, ele vor duce la câştigarea respectului şi afecţiunii celorlalţi şi la mulţumirea lui Dumnezeu.
Femeile musulmane au suficientă demnitate şi tărie de caracter pentru a putea respinge comportamentul înjositor, asumat în vederea unor câştiguri minore. Dumnezeu ne atrage atenţia asupra uneltirilor femeilor necredincioase: "Şi când a văzut cămaşa lui că a fost ruptă la spate, a zis el: «Acesta este un vicleşug de-al vostru, [femeilor], iar viclenia voastră este fără de margini!»" (Capitolul Yusuf: 28). Femeile necredincioase încearcă întotdeauna să rezolve situaţiile prin conspiraţii, intrigi sau minciună în loc să caute soluţii raţionale. Complăcându-se în sugestiile demonice, ele recurg la ipocrizie, laşitate sau alte metode necinstite. Pe de altă parte, femeile credincioase îşi rezolvă problemele cu onestitate, transparenţă şi sinceritate, întrucât simpla conştientizare a prezenţei şi judecăţii lui Dumnezeu, le face să se îndepărteze de un astfel de comportament nepotrivit.
De asemenea, femeile necredincioase sunt caracterizate de invidie. Dumnezeu îi menţionează pe oamenii invidioşi şi îi avertizează pe ceilalţi cu privire la răutatea acestora: "Spune: «Eu caut adăpost la Stăpânul revărsatului zorilor, Împotriva răului [venind] de la ceea ce El a creat Şi împotriva răului întunericului care se aşterne Şi împotriva răului vrăjitoarelor care suflă în noduri Şi împotriva răului pizmuitorului, când pizmuieşte." (Capitolul Al-Falaq: 1-5). Unele femei necredincioase înclină către un astfel de comportament care generează neîncredere, furie, întreruperea relaţiilor, certuri interminabile, toate acestea făcându-le viaţa neîmplinită şi nefericită. În plus, ele aduc multă suferinţă şi daune şi celor din jur. Femeile credincioase vor ignora acest aspect al eului uman care se repercutează negativ şi atrage pierderi atât în această viaţă, cât şi în următoarea.
Batjocura reprezintă o altă trăsătură de caracter a femeilor necredincioase. În următorul verset, Dumnezeu ne avertizează cu privire la acest tip de comportament: "O, voi cei care credeţi! Să nu râdă un neam de alt neam, care s-ar putea să fie mai bun decât el, nici muierile [să nu râdă] de alte muieri, care s-ar putea să fie mai bune decât ele! Nu vă ocărâţi şi nu vă batjocoriţi cu porecle unii pe alţii. Ce rău este numele urât şi ruşinos, după credinţă! Iar cei care nu se căiesc, aceia sunt nelegiuiţi" (Capitolul Al-Hujurat: 11).
Acele femei modelate de necredinţa care domneşte în societate nu vor ezita să ridiculizeze oamenii pentru orice greşeală minoră sau să râdă de alţii, deoarece ele nu-şi amintesc de Lumea de Apoi. Ele nu consideră acest comportament greşit, ci doar un tip de umor. De multe ori, această batjocură nu este verbală, ci doar exprimată prin mimică, datul ochilor peste cap, imitare sau şuşotire. Femeile credincioase resping astfel de manifestări, întrucât ţin cont de faptul că Dumnezeu le cere să trăiască conform moralităţii coranice.
În alt verset, Dumnezeu le reaminteşte oamenilor să nu facă speculaţii sau să bârfească: "O, voi cei care credeţi! Feriţi-vă cu străşnicie de bănuieli, căci unele bănuieli sunt păcat! Nu vă iscodiţi şi nu vă ponegriţi unii pe alţii! Oare voieşte vreunul dintre voi să mănânce carnea fratelui său mort? [Nu!] Voi aţi urât aceasta! Şi fiţi cu frică de Allah, fiindcă Allah este Iertător şi Îndurător [At-Tawwab, Ar-Rahim]" (Capitolul Al-Hujurat: 12).
Femeile credincioase duc o viaţa demnă. În loc să îşi bată joc de alţii, ele încearcă să ajute. Ele complimentează oamenii care au succes, în loc să se lase pradă invidiei şi bârfei. Aflate în compania oamenilor lipsiţi de credinţă, care ar putea să le jignească cumva, nu îşi compromit niciodată integritatea sau demnitatea.
Valorile derivate din lipsa credinţei în divinitate tind adesea să identifice puterea cu banii, faima, prestigiul sau statutul social, întrucât se crede că aceste aspecte investesc cu putere persoana respectivă. Mai mult, chiar şi un individ care intră sub patronajul unei astfel de persoane este considerat puternic. Totuşi, în realitate, puterea bazată pe aceste valori mundane efemere poate dispărea la fel de repede cum a apărut.
Toată puterea musulmanilor provine din credinţă şi de aceea nu fluctuează niciodată. Acest factor important în caracterul femeilor musulmane este descris în Coran în termenii următori: "O, voi cei care credeţi! Acela dintre voi care se leapădă de religia sa să [ştie că] Allah va aduce [în locul lui] un neam [de oameni] pe care-i iubeşte şi care-L iubesc pe El, blânzi faţă de dreptcredincioşi şi aspri cu necredincioşii, care vor lupta pe calea lui Allah şi nu se vor teme de clevetirea clevetitorilor. Acesta este harul lui Allah, pe care-l dăruieşte cui voieşte El, căci Allah este Cel cu Har Nemărginit [şi] Atoateştiutor [Al-Wasi', Al-'Alim]" (Capitolul Al-Ma'ida: 54).
O altă trăsătură islamică importantă revelată o reprezintă personalitatea puternică a credinciosului netulburat de critica semenilor săi. Musulmanii ştiu foarte bine că toţi Profeţii au fost acuzaţi şi persecutaţi, au fost făcuţi să sufere, forţaţi să emigreze sau chiar ucişi. Prin personalitatea lor puternică, solidă, prin răbdarea şi hotărârea lor, Profeţii oferă modele nepreţuite credincioşilor.
Aşa cum a revelat Dumnezeu, musulmanii ştiu că vor fi testaţi în această viaţă prin greutăţi, suferinţe şi cuvinte jignitoare: "Veţi fi încercaţi [în privinţa] bunurilor voastre şi [în privinţa] sufletelor voastre. Veţi auzi de la cei cărora Cartea le-a fost dăruită mai înaintea voastră şi de la idolatri multe sudălmi. Iar dacă sunteţi răbdători şi sunteţi evlavioşi [cu siguranţă] acesta este unul dintre lucrurile cele mai de preţ" (Capitolul 'Al-'Imran: 186). Ei vor privi aceste evenimente drept oportunităţi pentru a-şi dovedi credinţa în Dumnezeu, supunerea şi loialitatea faţă de El şi vor îndura cu hotărâre şi răbdare tot ce li se întâmplă.
Femeile musulmane nu manifestă niciodată slăbiciunea celor lipsite de credinţă. Insultele, comportamentul nepoliticos şi critica nu le sperie şi nici nu le slăbesc voinţa; ele consideră a fi sub demnitatea lor să reacţioneze manifestându-şi durerea sau supărarea. Orice s-ar întâmpla, ele au încredere în Dumnezeu şi sunt liniştite, ştiind că Dumnezeu este cel mai Drept şi Atoateştiutor şi că "nu vor fi nedreptăţiţi [la răsplată] nici cât un firicel" (Capitolul An-Nisa': 49). Ele se abandonează voinţei lui Dumnezeu, ştiind că El va demasca orice nedreptate şi nu se îngrijorează atunci când sunt confruntate cu acuzaţii nefondate.
Unele femei lipsite de credinţă consideră că forţa şi puterea de stăpânire sunt caracteristici masculine, datorită concepţiei greşite conform căreia doar bărbaţii, în faţa adversităţilor, trebuie să demonstreze forţă şi hotărâre - atât pentru ei înşişi, cât şi pentru femeile aflate în grija lor. Astfel, femeile ajung să considere că este în interesul lor să se supună intelectului, voinţei şi puterii bărbaţilor. Mai ales când se confruntă cu probleme şi dificultăţi, ele îşi pierd şi puţina putere şi voinţă pe care o au, lăsându-se pradă comportamentului confuz şi iraţional.
Această personalitate slabă şi fragilă le face pe femeile necredincioase să acorde o atenţie prea mare opiniilor celorlalţi. Se întâmplă adesea ca ele să facă în mod deliberat ceva greşit doar pentru a-i impresiona pe ceilalţi sau a câştiga un loc respectabil în comunitate. În caz că sunt criticate, ele se simt inferioare şi respinse. Neînţelegând că tot ceea ce contează este valoarea lor în faţa lui Dumnezeu, ele caută doar aprobarea oamenilor şi sfârşesc prin a fi supărate şi confuze, gândindu-se că tot ce fac este zadarnic. Rezultatul: devin depresive şi îşi pierd puterea, voinţa şi curajul.
Femeile musulmane nu sunt tulburate din cauza criticii oamenilor. Raportându-se la criteriile din Coran, prin care se indică clar ce este bine şi ce este rău, ele se străduiesc să trăiască în conformitate cu morala islamică. Dacă sunt criticate din această cauză, ele devin şi mai hotărâte şi consecvente în demersul lor de a-L mulţumi pe Dumnezeu - cel mai înalt scop al vieţii musulmanilor. Considerând că doar adoptarea moralităţii coranice le conferă valoare în această lume şi în cea următoare, rămân indiferente la ce cred ceilalţi despre ele. Chiar dacă sunt singure, ele nu urmează majoritatea oamenilor, ci rămân independente. Discutând acest aspect, Bediuzzaman Said Nursi a afirmat că aprobarea oamenilor nu are nicio importanţă pentru cei care trăiesc doar pentru a-i fi pe plac lui Dumnezeu:
"Aprobarea divinităţii este suficientă. Dacă El este ceea ce tu preaiubeşti, atunci totul este iubit de tine. Dacă El nu este ceea ce tu preaiubeşti, atunci aplauzele întregii lumi sunt complet inutile." (22);
"Prin faptele tale ar trebui să urmăreşti mulţumirea divinităţii. Dacă Atotputernicul Dumnezeu este mulţumit, nu are nicio importanţă dacă întreaga lume este nemulţumită. Dacă El acceptă o faptă şi toţi ceilalţi oameni o resping, nu contează. Dacă ai câştigat mulţumirea Lui şi El a acceptat o faptă, chiar dacă nu îi ceri aceasta, dacă El doreşte şi înţelepciunea Lui o cere, îi va determina şi pe ceilalţi să o accepte. Îi va face şi pe ei să fie de acord. De aceea singurul scop al vieţii umane ar trebui să fie căutarea mulţumirii divine." (23);
"Dacă ai obţinut aprobarea Creatorului prin pietatea şi devoţiunea ta, înseamnă că e îndeajuns şi nu trebuie să cauţi să obţii aprobarea celorlalţi. Dacă oamenii sunt de acord şi acceptă de dragul lui Dumnezeu, e bine. Dacă acţionează pentru a obţine binecuvântări lumeşti, va fi complet inutil. Căci ei sunt supuşi umili, la fel ca şi tine…" (24).
Oamenii care trăiesc după reguli concepute chiar de ei pot să facă uşor compromisuri, dacă este în interesul lor. Niciun principiu suprem nu le modelează viaţa şi nu dă stabilitate personalităţilor lor. În consecinţă, din când în când, personalităţile lor tind să se schimbe şi sunt marcate de inconsecvenţă.
Factorul determinant îl reprezintă, de obicei, egoul. Dumnezeu a revelat că oamenii au fost creaţi cu tendinţe egocentrice. Dacă oamenii se lasă controlaţi de propriul ego, întregul comportament va fi afectat. Acesta va avea un impact negativ asupra echilibrului, integrităţii şi stabilităţii personalităţii lor. De exemplu, ei pot deveni furioşi, emotivi, irascibili sau invidioşi într-o clipă, iar aceasta se reflectă în comportamentul lor. Astfel de oameni îi surprind mereu pe ceilalţi cu reacţiile lor neaşteptate, creând neîncredere şi nesiguranţă.
Astfel de trăsături se întâlnesc adesea la femeile lipsite de credinţă. Îndepărtate fiind de valorile Coranului, ele se lasă dominate de emoţiile stereotipe ale femeilor şi îşi lasă viaţa în voia fluctuaţiilor comportamentale. În cele din urmă, se ajunge la dezvoltarea unui comportament dezechilibrat şi iraţional.
Femeile credincioase ştiu din învăţătura coranică că eul lor le ispiteşte mereu înspre rău şi că Satana va încerca să le convingă să se complacă într-un comportament confuz şi instabil şi să acţioneze instinctual. În multe versete, Dumnezeu le aduce aminte oamenilor că cei care acceptă îndrumarea Coranului şi urmează vocea propriei conştiinţe îşi vor dezvolta o personalitate ideală şi vor fi remarcaţi în ambele lumi.
Femeile musulmane îşi formează această personalitate puternică şi superioară urmând calea lui Dumnezeu. Adoptarea valorilor islamice facilitează dezvoltarea unei personalităţi moderate şi echilibrate. Acţiunile, perspectiva şi logica lor nu-i vor surprinde niciodată pe ceilalţi, întrucât personalităţile lor vor reflecta întotdeauna stabilitatea ce decurge din aplicarea normelor morale expuse în Coran. Cu alte cuvinte, ele vor fi persoane de încredere, spre deosebire de femeile lipsite de credinţă.
Oamenii lipsiţi de credinţă consideră că a fi emotiv reprezintă un aspect important al caracterului uman. Conform acestei perspective, comportamentul manifest are la bază un sentiment ce trebuie experimentat. Defecte comportamentale, precum a fi furios, supărat, introvertit sau a plânge, a te plânge şi a fi apatic sunt încurajate, căci se presupune că vin din inimă. Această perspectivă este complet greşită. În societăţile laice, sentimentalismul, mai ales acela exprimat de femei, favorizează formarea unei personalităţi slabe. Oamenii cu personalitate slabă sunt, în mare măsură, incapabili să gândească raţional sau logic şi astfel nu pot lua decizii corecte.
Femeile musulmane cunosc caracteristicile eului uman egoist şi ştiu cum să le combată, întrucât personalităţile şi vieţile lor sunt marcate de înţelepciunea coranică. Ele ştiu că sentimentalismul îţi întunecă mintea, împiedică perceperea adecvată a realităţii şi generează slăbiciune şi îndoială. În plus, sunt foarte conştiente că astfel de trăsături stereotipe - a fi emotiv, supărat, introvertit, furios şi invidios - nu sunt compatibile cu caracterul musulmanului; Dumnezeu le dezavuează şi le recomandă musulmanilor să le controleze.
Aceste defecte comportamentale izvorăsc din credinţe corupte şi din neconştientizarea anumitor aspecte. Oamenii dominaţi în mod nediscriminativ de emotivitate şi sentimentalism, fie au uitat, fie continuă să nege faptul că Dumnezeu este Atotputernic, creează totul conform înţelepciunii, dreptăţii şi bunătăţii Lui; El creează tot ceea ce doreşte şi răspunde la toate rugăciunile.
Supunerea şi abandonarea plenară a fiinţei umane în faţa lui Dumnezeu, precum şi conştientizarea că El controlează totul, conduce la a vedea bunătatea ascunsă în tot ceea ce este şi previne formarea unui comportament instabil şi emotiv. Femeile musulmane se păzesc de astfel de defecte comportamentale din dragostea lor puternică, teama şi respectul lor faţă de Dumnezeu. Ele caută să fie exemple de conduită, personalitate şi integritate islamică: "Şi aceia care zic: «Doamne, dă-ne nouă de la soaţele noastre şi de la vlăstarele noastre mângâiere pentru ochi şi fă din noi călăuză pentru cei evlavioşi!»" (Capitolul Al-Furqan: 74). Astfel, ele nu se lasă în voia depresiei sau a sentimentalismului.
Musulmanele manifestă o personalitate puternică, servind drept exemplu pentru alte femei şi acţionând pe deplin conştiente de responsabilitatea lor. Purificându-şi eul de răutate, ele vor afla generozitate şi mulţumire în ambele lumi şi vor trăi fericite: "Iar aceia care se feresc de zgârcenia propriilor suflete, aceia sunt cei care izbândesc." (Capitolul Al-Haşr: 9).
Sinceritatea înseamnă să fii acelaşi / aceeaşi în orice situaţie; inima să îţi reflecte sentimentele aşa cum sunt ele; să fii cinstit, deschis şi clar. Cu alte cuvinte, constă în revelarea complet dezinteresată, integrală şi onestă a personalităţii şi gândurilor. O trăsătură importantă a sincerităţii o reprezintă imposibilitatea de a aplica în viaţă ceea ce nu se petrece în inimă. Comportamentul unei persoane sincere vine din inimă, este natural şi lasă o impresie pozitivă şi de durată asupra celorlalte persoane. Înfăţişarea, conversaţia, stilul şi limbajul corpului unei persoane sincere sunt naturale şi au impact asupra oamenilor.
İşte Biz onu (Kur'an'ı) apaçık ayetler olarak indirdik;
şüphesiz Allah, dilediğini hidayete yöneltir.
(Hac Suresi, 16)
Totuşi, mulţi indivizi nu sunt conştienti de puterea şi efectul sincerităţii şi o caută în altă parte. Unii recurg la prefăcătorie, sperând să descopere ce comportament sau mod de gândire agreează alţi oameni. Din moment ce toţi oamenii au trăsături de caracter diferite, aceşti oameni ipocriţi dezvoltă o personalitate adaptată fiecărei persoane pe care doresc să o influenţeze - se poartă diferit şi încearcă să pară ca şi cum ar da expresie mai multor gânduri. Dat fiind că această abordare lipsită de onestitate dezvoltă ipocrizia umană, rezultatul va fi repulsia, răceala şi respingerea. În plus, astfel de oameni creează anxietate în sufletele celorlalţi, deoarece aceştia din urmă nu ştiu niciodată la ce să se aştepte.
Dumnezeu ne spune: "A dat Allah ca pildă un bărbat [rob] cu asociaţi care se ceartă între ei [asupra Lui] şi un [alt] bărbat cu totul supus unui singur om. Oare sunt ei în aceeaşi situaţie? Laudă lui Allah! Dar cei mai mulţi dintre ei nu ştiu." (Capitolul Az-Zumar: 29).
Oamenii lipsiţi de credinţă consideră prefăcătoria un comportament justificat, deoarece nu se gândesc suficient la consecinţele nesincerităţii faţă de Dumnezeu şi oameni. Ipocrizia este mai des întâlnită printre femeile necredincioase, căci unele dintre ele, datorită unor interese vulgare, par să placă şi să fie interesate de anumite persoane, pe care - în realitate - nu le respectă şi nu le agreează, ci, mai mult decât atât, le bârfesc. Ele pot să mintă sau să înşele fără scrupule, ascunzându-şi antipatia şi lăsând impresia contrară. În acelaşi mod, ele îşi pot masca sentimentele şi pot induce în eroare oamenii pe care îi preţuiesc şi îi plac foarte mult.
Femeile musulmane nu se comportă astfel, întrucât vieţile lor sunt călăuzite de teama sinceră şi de respectul faţă de Dumnezeu. Nu îşi fac griji să fie pe placul nimănui, în schimbul unor câştiguri materiale infime, pentru că ştiu că Dumnezeu şi oamenii cu adevărat credincioşi detestă un astfel de comportament. Ele caută să se poarte într-un fel care să-L mulţumească pe Dumnezeu. De asemenea, ele ştiu că Dumnezeu îi place numai pe cei care sunt sinceri: "El este Bineştiutor al celor dinlăuntrul piepturilor" (Capitolul Aş-Şura: 24). În alt verset, Dumnezeu spune: "Şi dacă tu rosteşti vorbele cu glas tare, El ştie, [neîndoielnic], taina şi ceea ce este chiar şi mai ascuns" (Capitolul Ta-Ha: 7). Din acest motiv numai necredincioşii încearcă să ascundă ceea ce se află în inimile lor.
Mai mult decât atât, femeile musulmane ştiu că a-i mulţumi pe oameni nu le va fi de folos în niciuna dintre lumi, pentru că Dumnezeu a revelat că El nu va ierta pe nimeni care Îi face Lui asociaţi. Aşadar toţi credincioşii trebuie să îşi controleze acest comportament; a te strădui să obţii aprobarea oamenilor reprezintă una din multele forme de a-I face asociaţi lui Dumnezeu.
Dumnezeu le aduce aminte oamenilor să nu mintă: "O, voi cei care credeţi! Fiţi cu frică de Allah şi spuneţi vorbe adevărate, pentru ca El să vă îndrepte faptele voastre şi să vă ierte greşelile voastre!" (Capitolul Al-'Ahzab: 70-71); "… şi feriţi-vă voi de murdăria idolilor şi feriţi-vă de vorbele mincinoase" (Capitolul Al-Hajj: 30).
De asemenea, El a revelat că distorsionarea adevărului şi minciuna atrag numai răul şi prietenia lui Şeitan: "Să vă vestesc Eu despre aceia asupra cărora se pogoară şeitanii? Ei se pogoară asupra fiecărui mincinos şi păcătos. Ei îşi încordează auzul, însă cei mai mulţi dintre ei sunt mincinoşi" (Capitolul Aş-Şu'ara: 221-223).
Dumnezeu a revelat clar: "Să fie blestemaţi mincinoşii" (Capitolul Adh-Dhariyat: 10), iar femeile musulmane se abţin de la minciună pentru că ştiu că Dumnezeu nu aprobă aceasta. Conştiente fiind că vor fi confruntate în Viaţa de Apoi cu fiecare cuvânt rostit în această lume, femeile musulmane spun numai vorbe bune, care vor fi răsplătite prin bunăvoinţa şi Îndurarea lui Dumnezeu.
Rabbimiz, bizi hidayete erdirdikten sonra kalplerimizi
kaydırma ve Katından bize bir rahmet bağışla.
Şüphesiz, bağışı en çok olan Sen'sin Sen.
(Al-i İmran Suresi, 8)
Minciunile, care vor aduce multă pierdere în Ziua de Apoi, nu aduc niciun beneficiu nici în această lume. Cum ele întotdeauna antrenează pierderi materiale şi psihologice, oamenii ipocriţi şi nesinceri îşi arată finalmente adevărata faţă. Forţaţi să recunoască faţă de ei înşişi că sunt necinstiţi şi mincinoşi, îşi pierd respectul de sine şi respectul faţă de cei pe care îi induc în eroare. Cu toate acestea, ei cred că ceilalţi nu sesizează nesinceritatea lor şi astfel dezvoltă un complex de superioritate. Un astfel de comportament generează o mare dificultate: trebuie să construieşti minciuni din ce în ce mai complicate pentru a disimula adevărul şi să trăieşti cu teama constantă de a fi demascat. Dumnezeu va divulga nesinceritatea şi minciunile lor fie în această lume, fie în Cea de Apoi.
A mărturisi adevărul reprezintă o atitudine superioară şi demnă. Dumnezeu revelează diferenţa dintre vorbele bune şi vorbele corupte în următorul exemplu: "Nu vezi ce pildă a dat Allah pentru cuvântul bun? El este ca un pom bun, cu rădăcina neclintită şi cu ramuri [ce se înalţă] în cer! El dă fructe tot timpul - cu voia Domnului său. Şi Allah dă pilde oamenilor pentru ca ei să-şi aducă aminte. Iar pilda unui cuvânt rău este ca un pom rău care a fost smuls de pe faţa pământului şi care nu mai are pic de statornicie. Allah îi întăreşte pe cei care cred cu vorbe hotărâte atât în viaţa aceasta, cât şi în Viaţa de Apoi. Allah îi duce în rătăcire pe cei nelegiuiţi şi Allah face ceea ce voieşte." (Capitolul Ibrahim: 24-27).
Conştiente de bunătatea şi beneficiile inerente cinstei şi adevărului, femeile musulmane nu fac niciodată compromisuri, indiferent de consecinţe. Cu deschidere şi curaj, ele spun mereu adevărul. Dumnezeu revelează această trăsătură de caracter: "O, voi cei care credeţi! Fiţi făptuitori neclintiţi ai dreptăţii, martori înaintea lui Allah, chiar împotriva voastră, împotriva părinţilor şi rudelor voastre - fie bogat sau sărac - căci Allah cunoaşte cel mai bine ce este spre binele lor! Nu urmaţi poftei, ca să nu vă abateţi [de la dreptate]! Iar dacă voi faceţi mărturie mincinoasă sau vă sustrageţi, [să ştiţi că] Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi." (Capitolul An-Nisa': 135).
De asemenea, Dumnezeu le reaminteşte oamenilor să nu sacrifice adevărul şi onestitatea din cauza unei clipe în care se lasă dominaţi de furie: "O, voi cei care credeţi! Fiţi statornici faţă de Allah şi martori drepţi! Să nu vă împingă ura împotriva unui neam să nu fiţi drepţi! Fiţi drepţi, căci aceasta este mai aproape de evlavie! Şi fiţi cu frică de Allah, căci Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi voi!" (Capitolul Al-Ma'ida: 8).
În societăţile lipsite de credinţă, multe femei îşi mint membrii familiei, soţii, copiii, fraţii sau prietenii. Ele au o scuză pentru fiecare minciună: unele minciuni sunt inofensive; este bine să minţi pentru a ajuta pe cineva, iar minciunile cotidiene minore nici nu sunt luate în considerare. De exemplu, ele nu cred că este vreo problemă în a minţi cu privire la locul unde au fost, cu cine s-au întâlnit sau cum şi-au cheltuit banii. Astfel de lucruri, spun ele, sunt minciuni nevinovate, întâlnite în orice căsătorie.
În realitate, toate scuzele îşi pierd validitatea, din moment ce Dumnezeu le-a interzis. În plus, minciuna este apanajul Satanei. După cum ştim, Diavolul a apelat la minciună pentru a face ca Profetul Adam şi soţia sa să fie izgoniţi din Rai.
Femeile musulmane cunosc destinaţia finală a mincinoşilor, dat fiind că se lasă călăuzite de Coran şi tradiţia Profetului. În consecinţă, se abţin de la minciună şi se străduiesc să rămână cinstite, pentru că doar urmărind în orice situaţie adevărul vor fi răsplătite prin bunătate şi respect. Profetul nostru le-a spus credincioşilor că: "Adevărul duce la dreptate, iar dreptatea duce la Paradis. Şi un om continuă să spună adevărul până ce devine un om sincer." (25).
Sözü açığa vursan da, (gizlesen de birdir).
Çünkü şüphesiz O, gizliyi de, gizlinin gizlisini de bilmektedir.
(Taha Suresi, 7)
Un stereotip banal, adesea invocat de bărbaţii necredincioşi, promovează ideea că femeile nu au răbdarea şi maturitatea necesare pentru a se putea confrunta cu anumite situaţii stresante. De fapt, se crede că femeile înrăutăţesc lucrurile şi creează noi obstacole. Există un sâmbure de adevăr în această pretenţie. În timp ce bărbaţii tind să rămână calmi, chiar şi în situaţii foarte periculoase şi încearcă să le facă faţă cu curaj, femeile lipsite de credinţă adesea se lasă pradă panicii şi fricii, amplificând şi înrăutăţind situaţia. Din acest motiv, bărbaţii sunt deseori nevoiţi să îşi calmeze femeile, în timp ce se ocupă şi de rezolvarea situaţiei.
Femeile musulmane nu pot concepe o astfel de atitudine; dragostea, încrederea, devotamentul şi supunerea lor faţă de Dumnezeu le ajută să-şi dezvolte o personalitate puternică, curajoasă. Ele ştiu că vor fi testate de Dumnezeu, iar constanţa în supunerea şi devotamentul lor faţă de El va fi răsplătită prin Îndurarea Sa. Aşa cum Dumnezeu revelează, această atitudine le amplifică fermitatea: "Câţi profeţi au luptat - şi laolaltă cu ei nenumăraţi ucenici - şi nu au slăbit în faţa loviturilor pe care le-au primit pe calea lui Allah! Nu au slăbit şi nu au cedat niciodată! Şi Allah îi iubeşte pe cei statornici!" (Capitolul 'Al-'Imran: 146);
"Care, dacă s-a abătut asupra lor vreo nenorocire, spun: «Noi suntem ai lui Allah şi noi la El ne întoarcem.»" (Capitolul Al-Baqara: 156);
"Acelora cărora lumea le-a spus: «Oamenii s-au adunat împotriva voastră, deci temeţi-vă de ei!», credinţa le-a sporit şi au zis ei: «Ne este de ajuns [ajutorul lui] Allah şi El este Cel mai bun ocrotitor al nostru!»" (Capitolul 'Al-'Imran: 173).
Curajul lor se bazează pe dezinteresul faţă de viaţa lumească; musulmanele ştiu că supunerea şi încrederea în Dumnezeu vor fi răsplătite în cel mai bun mod posibil. Dumnezeu a dat viaţa şi El o ia înapoi, aşa cum El a dat totul (de exemplu: sănătate, tinereţe şi avere) şi va lua totul înapoi. Conştiente de acest adevăr şi de faptul că Dumnezeu creează totul după înţelepciunea şi bunătatea Sa, ele îşi păstrează liniştea interioară. Rezultatul general - femeile credincioase nu îşi pierd cumpătul în faţa pericolului, greutăţilor sau riscurilor.
De asemenea, curajul lor se reflectă în hotărârea de a respecta limitele impuse de Dumnezeu umanităţii. Indiferent de situaţie, ele nu fac compromisuri în ceea ce priveşte adoptarea moralităţii expuse în Coran şi nu se tem şi nu respectă nicio altă fiinţă, lucru sau valoare în afară de Dumnezeu. Dumnezeu revelează această calitate în următorul verset: "… Aceia care transmit mesajele lui Allah şi se tem de El şi nu se tem de nimeni în afară de Allah [să ştie că] Allah este de ajuns pentru a ţine socoteala [la toate]." (Capitolul Al-'Ahzab: 39).
Dumnezeu defineşte credincioşii drept "Şi aceia care rămân departe de vorbele deşarte" (Capitolul Al-Mu'minun: 3) şi "... aceia care nu fac mărturie mincinoasă şi dacă trec pe lângă clevetiri, trec cu vrednicie" (Capitolul Al-Furqan: 72). Cu alte cuvinte, musulmanii care se confruntă cu astfel de situaţii nu fac compromisuri în ce priveşte demnitatea şi onoarea lor şi nu se comportă neislamic.
Petrecerea timpului în acest mod facil şi înjositor reprezintă ceva obişnuit pentru femeile lipsite de credinţă. Femeile care nu au idealuri mai elevate am văzut că sunt caracterizate de un anumit tip de comportament. Unele atitudini sunt utile familiilor lor, mediului şi lor înşile, în timp ce altele constituie doar obiceiuri de petrecere a timpului liber: socializarea cu prietenii în anumite zile, petrecerea întregii zile privind la televizor emisiuni lipsite de valoare, vorbitul ore în şir la telefon, plângându-se de orice, bârfind şi discutând scăpările şi greşelile celorlalţi. Numitorul comun al tuturor acestor activităţi este că nu servesc nimănui.
Dumnezeu revelează că inimile unor astfel de oameni sunt atrase de lucrurile şi ispitele acestei lumi: "Cu inimi nepăsătoare" (Capitolul Al-'Anbiya': 3).
Yalanı, yalnızca Allah'ın ayetlerine inanmayanlar uydurur.
İşte yalancıların asıl kendileri onlardır.
(Nahl Suresi, 105)
Femeile musulmane evită activităţile inutile, fiind conştiente că Dumnezeu a dăruit oamenilor o perioadă limitată de timp. Ele ştiu că trebuie să folosească acest timp pentru a obţine mulţumirea lui Dumnezeu, Îndurarea Sa şi Paradisul şi îşi trăiesc fiecare moment al vieţii în consecinţă. Pentru a nu regreta în Viaţa de Apoi timpul petrecut în activităţi inutile sau vorbărie goală, ele se străduiesc să facă cât mai multe fapte bune. După cum Dumnezeu revelează, musulmanii sunt implicaţi într-o cursă constantă de a-L mulţumi: "Ei cred în Allah şi în Ziua de Apoi, poruncesc ceea ce este drept şi opresc de la ceea ce este nedrept şi se grăbesc la faptele bune; aceştia sunt printre cei cucernici." (Capitolul 'Al-'Imran: 114).
"Averea şi copiii sunt podoaba vieţii celei lumeşti, însă [lucrurile] care rămân sunt faptele bune ce vor avea la Domnul tău mai bună răsplată şi mai dătătoare de nădejde vor fi ele." (Capitolul Al-Kahf: 46).
Prin acest verset, Dumnezeu revelează un aspect important oamenilor: acele lucruri care par esenţiale şi pentru obţinerea cărora oamenii îşi dedică întreaga viaţă, reprezintă doar plăcerile temporare şi iluzorii ale acestei vieţi. Singurele valori adevărate şi permanente sunt valorile spirituale şi aplicarea lor constantă în viaţa umană. Cei care neglijează această realitate aleargă după avere, statut şi proprietăţi, crezând, în mod eronat, că le vor aduce onoare, respect şi valoare. În acelaşi mod, îi judecă pe ceilalţi conform acestor valori şi, în funcţie de situaţia materială, decid dacă merită respectul, admiraţia şi bunăvoinţa lor.
În realitate, Dumnezeu oferă toate aceste lucruri drept daruri pe care oamenii să le fructifice. Dar calităţile care conferă excelenţă şi merit în faţa lui Dumnezeu, precum şi aici pe pământ, cum ar fi onoarea, cinstea şi integritatea, sunt foarte diferite. Aceste atribute, împreună cu teama şi respectul faţă de Dumnezeu, dau scop şi valoare vieţii musulmanilor şi atrag deferenţa, consideraţia şi dragostea sinceră a celorlalţi. Chiar şi cel mai bogat, cel mai frumos şi cel mai puternic om nu poate accede la acelaşi grad de elevare şi la natura spirituală aparte a unui om cinstit, onorabil şi virtuos. O persoană cu astfel de calităţi radiază o strălucire şi frumuseţe naturală şi demonstrează profunzime sufletească.
Dumnezeu a revelat că El conferă onoare celor care se străduie în mod autentic să trăiască conform normelor morale expuse în Coran, celor care se tem de El şi Îl respectă: "De vă veţi feri de păcatele mari, care vă sunt oprite, vă vom ierta pentru faptele voastre rele [mărunte] şi vă vom lăsa să intraţi într-un loc nobil" (Capitolul An-Nisa': 31) şi că "Aceia care au făcut milostenie şi acelea care au făcut milostenie i-au dat lui Allah un împrumut minunat, care li se va întoarce lor înmulţit, şi vor avea ei parte de răsplată generoasă." (Capitolul Al-Hadid: 18).
Adevărata onoare a oamenilor se manifestă prin refuzul lor de a se înjosi atunci când se află în compania oamenilor josnici, de a urmări să obţină câştiguri mici prin mici fraude, de a se comporta precum necredincioşii, de a minţi şi a se complace în ipocrizie. Altfel spus, ei răspund tuturor oamenilor cu aceeaşi maturitate şi manifestă faţă de toţi acelaşi caracter şi comportament bun. Femeile musulmane dobândesc onoare şi integritate, întrucât comportamentul lor are la bază frica şi respectul faţă de Dumnezeu, credinţa şi supunerea desăvârşită faţă de El. Ele nu fac niciodată compromisuri în ce priveşte aceste aspecte, pentru a nu-L nemulţumi pe Dumnezeu şi a se coborî la nivelul femeilor lipsite de credinţă.
În multe versete, Dumnezeu menţionează importanţa purităţii şi castităţii şi a beneficiilor pe care acestea le aduc femeilor. El a revelat că puritatea şi caracterul Mariei oferă un exemplu tuturor femeilor, indiferent de timp sau loc; aceste calităţi îi conferă superioritate incontestabilă în raport cu celelalte femei: "Îngerii au zis: «O, Maria! Allah te-a ales şi te-a făcut curată. El te-a ales peste femeile lumilor!»" (Capitolul 'Al-'Imran: 42).
Dumnezeu le reaminteşte oamenilor că puritatea este caracteristica definitorie a femeii musulmane: "Acela dintre voi care nu are mijloace necesare să se însoare cu muieri slobode şi credincioase poate [să-şi ia de nevastă una] din fetele voastre credincioase aflate sub dreapta voastră, căci Allah cunoaşte prea bine credinţa voastră, căci sunteţi şi unii şi alţii [de aceeaşi religie]. Luaţi-le de neveste cu voia stăpânilor lor şi daţi-le zestrea lor, după cuviinţă, dar ele să fie virtuoase, să nu fie destrăbălate şi să nu fi avut ibovnici" (Capitolul An-Nisa': 25); "... femeile virtuoase, dreptcredincioase, dar şi femeile virtuoase ale acelora cărora le-a fost dăruită Scriptura înaintea voastră, dacă le daţi zestrea, cu contracte de căsătorie, fără să preacurviţi şi fără să le luaţi de ţiitoare. Cel care se leapădă de credinţă, faptele lui sunt în deşert, iar în Lumea de Apoi se va afla printre cei pierduţi." (Capitolul Al-Ma'ida: 5).
Puritatea conferă onoare şi respect femeilor şi le protejează de eventuale suferinţe în societate. Într-un alt verset, Dumnezeu afirmă că "astfel vor fi mai bine distinse să fie cunoscute şi să nu li se pricinuiască necazuri." (Capitolul Al-'Ahzab: 59). Femeile musulmane capătă onoare, integritate şi respect dacă respectă limitele impuse de Dumnezeu umanităţii. Natura virtuoasă şi pură a unei persoane poate fi determinată din comportamentul, conversaţia, mişcările, mimica şi chiar din zâmbetul ei. O femeie pură manifestă o aură naturală de bunăstare, o personalitate radiantă şi un caracter demn de încredere. Dumnezeu revelează că musulmanele se recunosc după astfel de calităţi. De fapt, "Semnele prosternării se văd pe chipurile lor" (Capitolul Al-Fath: 29).
Gerçek şu ki size Rabbinizden basiretler gelmiştir.
(Enam Suresi, 104)
21. Sahih al-Bukhari hadiths. 
22. Bediuzzaman Said Nursi, The Risale-i Nur Collection, Barla Lahikasý (Barla Letters), 78
23. Bediuzzaman Said Nursi, The Risale-i Nur Collection, The Flashes Collection: The Twenty-first Flash.
24. Bediuzzaman Said Nursi, The Risale-i Nur Collection, Mesnevi-i Nuriye ("The seed-bed" of the Risale-i Nur), 215.
25. Sahih al-Bukhari hadiths.
